#DobrogeaDigitală: Ion Dănuț Jugănaru, directorul general CCINA Constanța, mesaj de Ziua Dobrogei

Conf. univ. dr. ec. Ion Dănuţ Jugănaru, director general Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa:
Când aveam 5 ani, am venit pentru prima dată în vacanță, pe litoral, cu părinții mei, de la Câmpulung Mușcel.

Am revenit apoi, de mai multe ori, ca turist. Din 1983, am lucrat, ca economist stagiar, la Mangalia. Am devenit dobrogean.

Le-aș recomanda oamenilor să vadă Monumentul triumfal Tropaeum Traiani și muzeul de la Adamclisi. Apoi Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, inclusiv Edificiul roman cu mozaic. Să viziteze stațiunile turistice de pe litoralul românesc și Delta Dunării.

Avem, în Dobrogea, litoralul, Delta Dunării și lacul Techirghiol, cu reursele sale unice, tămăduitoare, de nămol și apă sărată.

Am vizitat câteva zeci de țări, de pe 4 continente, dar Dobrogea este unică, în felul său, nu cred că poate fi comparată cu vreun alt loc al lumii! Mesajul meu ar fi acela de a ne menţine unitatea, să lucrăm împreună, toți dobrogenii, pentru ca această regiune să prospere!

Slogan propus: "Dobrogea, pământul dintre Dunăre şi Marea Neagră, acolo de unde începe România"
 
Ti-a placut articolul?

Nume:

Email:

Comentariu*:

Din aceiași categorie

#Dobrogea Digitală - Acces Universal la Informație:   La Mulți Ani, Dobrogea! 1878-2020 (video)

8951
#DobrogeaDigitală: Retrospectiva ZIUA DOBROGEI – trecutul care vine să prefigureze viitorul

6159
#DobrogeaDigitală: Două monografii de referință ale profesorului Valentin Ciorbea, de astăzi în Biblioteca digitală ZIUA de Constanța

3313
#DobrogeaDigitală: Meritul Dobrogean pentru bibliologul Ioan Popișteanu

4336
#DobrogeaDigitală: Volumul „Ex Libris“, de astăzi în Biblioteca Digitală ZIUA de Constanţa

4137
#DobrogeaDigitală - Carte dedicată Zilei Dobrogei și memoriei istoricului Gheorghe Dumitrașcu:   „Dobrogea în anul 1878 după rapoartele Ștefan Fălcoianu și Ioan I. Murgescu”, de prof. univ. dr. Valentin Ciorbea și dr. Cornel Țucă

4881
#DobrogeaDigitală:   Portofoliul Aedificia Carpați, compania ce readuce Cazinoul la viață, disponibil de astăzi în Biblioteca Digitală ZIUA de Constanța

4646
#DobrogeaDigitală: Ioan Popișteanu -  un nume durabil în cultura Constănțeană

6321
#DobrogeaDigitală: Biblioteca Universitară ”Ioan Popișteanu” - Ex Libris Digital

5146
#DobrogeaDigitală: Mesajul prefectului județului Constanța, Silviu Coșa, de Ziua Dobrogei

5143
#DobrogeaDigitală: Mesajele academicienilor Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române, și al lui Răzvan Theodorescu, vicepreşedinte al Academiei Române

6190
#DobrogeaDigitală: Mesajul Prim-ministrului României, Ludovic Orban, cu prilejul Zilei Dobrogei

3874
#DobrogeaDigitală: Corina Apostoleanu, directorul Bibliotecii Județene Constanța, mesaj de Ziua Dobrogei

3860
#DobrogeaDigitală: Volumul „Personalități marcante ale Medgidiei”, de Adrian Ilie, de astăzi în Biblioteca Digitală ZIUA de Constanţa

4106
#DobrogeaDigitală: Ioan Popișteanu – inegalabilul făuritor de visuri

4011
#DobrogeaDigitală: Situația efortului de digitizare cu scopul accesării online a resurselor culturale de tip publicație în România și Europa

4483
#DobrogeaDigitală: Valentin Ciorbea, mesaj de Ziua Dobrogei. Despre unirea Dobrogei la România

3150
#DobrogeaDigitală: De la Fondul documentar „Dobrogea de ieri și de azi” la #DobrogeaDigitală

4264
Un album aniversar de colecție, ca o croazieră memorabilă - „Printre sute de catarge. Serviciul Maritim Român 1895-1945”

4660
#DobrogeaDigitală: Mesajul transmis de ing. Petre Badea, președintele Aedificia Carpați, de Ziua Dobrogei

2580