#Dobrogea Digitală: Războaiele din natură, nemiloase dar juste


Un amplu material despre fauna și flora din bălțile și ostroavele Dunării, putem citi în revista „Analele Dobrogei”, anii 5 și 6, 1924 și 1925.



Este vorba despre un articol semnat de V.Morfei, colaborator constant al revistei, publicist îndrăgostit de peisajul dobrogean și care face un elogiu naturii și vieții sălbatice, ce-și urmează propriile legi, uneori nemiloase, dar imuabile și funcționând fără greș, încă de la facerea lumii.
 

„Nicăeri pe faţa pământului românesc nu se întâlneşte o mai mare îmbulzeală de animale ca în bălţile Dunărei.
Dacă am nesocoti cu totul animalele mari ca: lupul, vulpea, iepurele, vidra etc. şi nu am avea în vedere decât păsările, balta ar fi încă nespus de populată. În adevăr, ea este cu adevărat raiul păsărilor. Primăvara mai ales, când cele călătoare se întorc şi îşi dau întâlnire cu cele localnice, ce viaţă, ce mişcare! Aici este împărăţia raţelor salbattce, a gâştelor, a pescarilor. Aici întâlneşti negrii cormorani, graţioşii bâtlani șî stârci, pântecoşii pelicani; aici îşi plimbă nostalgia flamingii Nilului ...

Când mugurul salciei prinde a scoate, sfios, capul ia căldura primăvăratică a soarelui, ce cântări, ce concerte sublime ! Păşind îngândurat pe covorul de iarbă proaspătă smălţat de flori multicolore, melodia dulce a micilor cântăreţe te farmecă și cel puţin pentru un moment îţi simţi tălpile picioarelor deslipindu-se încet-încet de rotogolul de humă, pământul nostru şi al răutăţilor ... Iar seara, ore întregi, când totul pare învelit în mantia tăcerii, holbând ochii mirați spre lună, încep broaştele ... Ce concert ... oribil, Doamne, pentru o ureche nedeprinsă! Cine însă a crescut de mic în preajma bălţilor găseşte şi în această avalanşă de sunete o muzică plăcută şi plină de poesie ...

Jepşile sunt patrimoniul şerpilor, negri ca o curea cătrănită. Dar au şi ei de lucru - ca şi broaştele - cu berzele care îi cară cu nemiluita. Nicăeri nu vezi o mai justă aplicaţie a principiului «struggle for life», formulat de Charles Darwin, ca în baltă. Animalele se mănâncă unele pe altele. Se dau adesea războaie în adevăratul înţeles al cuvântului. Bătrânii povestesc de o cumplită luptă aeriană între berze şi vultani, care a durat peste zece ore... A fost un măcel groaznic şi mii de combatanţi - mai ales berze - au împânzit apele şi pământul ...”


 
#citeşte mai departe în Analele Dobrogei 
#Analele Dobrogei anul V-VI, 1924, 1925
#Ioan Georgescu

Mai multe numere ale publicaţiei Analele Dobrogei puteţi parcurge accesând Biblioteca Digitală.
 
Dacă în urmă cu 123 ani pionierul culturii româneşti în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanţa, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidenţă, cotidianul ZIUA de Constanţa, conştient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri şi de azi“.
 

DREPTURI DE AUTOR
 
a) Toate informaţiile publicate pe site de către ZIUA de Constanţa (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informaţii, fotografii, fişiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispoziţiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice şi Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanţa sau, după caz, furnizorii săi de informaţii.
 
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului site-ului, cu excepţia afişării pe ecranul unui computer personal şi imprimarea sau descărcarea, în scop personal şi necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanţa.
  
Sursa foto (cu rol ilustrativ): dli.ro     

 
Citeşte şi: 

#DobrogeaDigitală – revista „Analele Dobrogei: „A pune în dubiu stăpânirea românească asupra Dobrogei, înseamnă a clătina însăşi temelia ţării”

 #DobrogeaDigitală - revista Analele Dobrogei: „Iată ce poate face mintea omenească”  

 #DobrogeaDigitală - revista Analele Dobrogei: ”Vițiul şi arivismul ne otrăvesc moralul şi ne consumă munca”
 

Ti-a placut articolul?



Nume:

Email:

Comentariu*:

Din aceiași categorie

Rivalitatea dintre Zavaidoc și hârșoveanul Cristian Vasile

Rivalitatea dintre Zavaidoc și hârșoveanul Cristian Vasile

769
#citeșteDobrogea: „Colonia” britanică de la Kustendjie - Constanța (1857-1882) (I)

#citeșteDobrogea: „Colonia” britanică de la Kustendjie - Constanța (1857-1882) (I)

675
#Dobrogea Digitală: Lică Gherghilescu schimbă prefixul. Despre debut și numirea sa ca director al teatrului pe care l-a înființat

#Dobrogea Digitală: Lică Gherghilescu schimbă prefixul. Despre debut și numirea sa ca director al teatrului pe care l-a înființat

2180
#Dobrogea Digitală: Predarea istoriei religiei în școli: „Cunoştinţele să rămână pe planul al doilea”

#Dobrogea Digitală: Predarea istoriei religiei în școli: „Cunoştinţele să rămână pe planul al doilea”

1713
#citeșteDobrogea: Constanța în timpul ocupației germano-bulgare (1916-1918) (XIII) Pâine pe cartelă, problemele Primăriei și reducerea lefurilor - ianuarie 1919

#citeșteDobrogea: Constanța în timpul ocupației germano-bulgare (1916-1918) (XIII) Pâine pe cartelă, problemele Primăriei și reducerea lefurilor - ianuarie 1919

1397
#Dobrogea Digitală: „Pentru o bibliotecă dobrogeană”

#Dobrogea Digitală: „Pentru o bibliotecă dobrogeană”

2093
#citeșteDobrogea: Constanța în timpul ocupației germano-bulgare (1916-1918) (XII) Primele probleme ale administrației românești - decembrie 1918

#citeșteDobrogea: Constanța în timpul ocupației germano-bulgare (1916-1918) (XII) Primele probleme ale administrației românești - decembrie 1918

1728
#Dobrogea Digitală: „Cum arată şcoala astăzi, aşa va arăta ţara mâine”

#Dobrogea Digitală: „Cum arată şcoala astăzi, aşa va arăta ţara mâine”

1583
#citeșteDobrogea: In Memoriam Jean Badea. Astăzi ar fi împlinit 85 de ani

#citeșteDobrogea: In Memoriam Jean Badea. Astăzi ar fi împlinit 85 de ani

1889
#Dobrogea Digitală: Milionari din... pește

#Dobrogea Digitală: Milionari din... pește

1310
#Dobrogea Digitală: „A face o carte e un act de foarte mare răspundere”

#Dobrogea Digitală: „A face o carte e un act de foarte mare răspundere”

1105
#citeșteDobrogea: Presa constănțeană și tipografiile  la începutul secolului trecut

#citeșteDobrogea: Presa constănțeană și tipografiile la începutul secolului trecut

614
#Dobrogea Digitală: Nicolae Gostar, arheologul ardelean îndrăgostit de Dobrogea

#Dobrogea Digitală: Nicolae Gostar, arheologul ardelean îndrăgostit de Dobrogea

1251
#citeșteDobrogea: Constanța în timpul ocupației germano-bulgare (1916-1918) (XI) Sfârșitul coșmarului

#citeșteDobrogea: Constanța în timpul ocupației germano-bulgare (1916-1918) (XI) Sfârșitul coșmarului

1550
#Dobrogea Digitală: „Una din calităţile esenţiale unei bune justiţii este că ea să fie expeditivă...”

#Dobrogea Digitală: „Una din calităţile esenţiale unei bune justiţii este că ea să fie expeditivă...”

1188
#citeșteDobrogea: La mulți ani, Doina Jela! Un gând bun de-acasă, la o aniversare specială

#citeșteDobrogea: La mulți ani, Doina Jela! Un gând bun de-acasă, la o aniversare specială

1112
#Dobrogea Digitală: O scrisoare-mărțișor și o cafea „bine crescută”

#Dobrogea Digitală: O scrisoare-mărțișor și o cafea „bine crescută”

1119
#Dobrogea Digitală: „Dacă omul ar înțelege glasul pietrelor...”

#Dobrogea Digitală: „Dacă omul ar înțelege glasul pietrelor...”

1135
#Dobrogea Digitală: Protestul Episcopiei Tomisului la Concordatul României cu Vaticanul din 1927

#Dobrogea Digitală: Protestul Episcopiei Tomisului la Concordatul României cu Vaticanul din 1927

1240
#citeșteDobrogea: Constanța în timpul ocupației germano-bulgare (1916-1918) (X). Orest Tafrali și apărarea României Transdanubiene în străinătate

#citeșteDobrogea: Constanța în timpul ocupației germano-bulgare (1916-1918) (X). Orest Tafrali și apărarea României Transdanubiene în străinătate

2155