#DobrogeaAcademică: Conf. univ. dr. Marius Skolka - „Marian-Traian Gomoiu, unul dintre pilonii învățământului și cercetării biologice și ecologice de la malul mării“ (document)

Proiectul #DobrogeaAcademică - moment-reper pentru conectarea comunității dobrogene la cel mai înalt for al intelectualității românești: Academia Română - face parte integrantă din seria acțiunilor publicistice asumate de cotidianul ZIUA de Constanța. Prin intermediul acestui proiect, la propunerea comunității tomitane, academicienii dobrogeni Petre T. Frangopol (membru de onoare al Academiei Române) și Marian-Traian Gomoiu (membru titular al Academiei Române) vor primi titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Constanța, în cadrul unei ședințe festive ce va avea loc miercuri, 10 iulie, în sala Coriolan a Colegiului Național „Mircea cel Bătrân”.
 

 
Continuăm seria evocărilor celor două mari personalități cu Laudatio scris de conf. univ. dr. Marius Skolka, decanul Facultății de științe ale naturii și științe agricole (vezi CV în secțiunea „Documente“), cu prilejul decernării titlului de Profesor Emerit al Universității „Ovidius” academicianului Marian - Traian Gomoiu.
 

 
„Domnul profesor Marian-Traian Gomoiu s-a născut pe dată de 15 august 1936, în localitatea Bazargic din Cadrilater, de pe teritoriul actual al Bulgariei, într-o familie de intelectuali. Studiile și le face în localitatea natală iar studiile liceale le absolvă în 1954 la Constanța, în cadrul prestigiosului Liceul Teoretic „Mircea cel Bătrân“. După absolvirea liceului, urmează cursurile Facultății de Științe Naturale - Geografie a Universității „Victor Babeș“din Cluj, secția Biologie, pe care o absolvă în anul în anul 1958.
 
După un stagiu de profesor la Școala Generală Mateești, Horezu (septembrie - decembrie 1958), se angajează la proaspăt înființatul Laborator de Oceanografie al Academiei Române din Constanța, unde va activă din anul 1959 că cercetător științific, specializându-se în studiul faunei bentale. Începând cu spongierii și gasteropodele nudibranhiate - grupe nestudiate la acea vreme la litoralul românesc al Mării Negre - treptat își extinde cercetările și asupra altor grupe de nevertebrate bentale - bivalve, crustacee, echinoderme, coelenterate. După înființarea Institutului Român de Cercetări Marine din Constanța, activează în cadrul acestei instituții până la gradul științific de cercetător științific principal.
 
În anul 1973, devine doctor în biologie în cadrul Institutului de Științe Biologice, București, unde sub  coordonarea științifica a Academicianului Mihai C. Băcescu elaborează teza intitulată "Contribuții la cunoașterea ecologiei moluștelor psamobionte de la plajele submerse nisipoase de la litoralul românesc al Mării Negre", consacrându-se astfel că un specialist într-un domeniu nou al cercetării științifice marine în țară noastră.
 
Domeniile de specialitate, în care a excelat în tot timpul activității științifice, au fost și sunt și la această dată ecologia marină și studiul biodiversității. De asemenea, a adus contribuții științifice importante de natură sinecologică descriptivă și comparativă la cunoașterea dinamicii ansamblului biocenozelor bentale sau de natură autecologică. Este un pionier științific și în alte domenii - este primul în România care a studiat și epibioză de pe nave și construcții submerse, că și planctonul marin gelatinos, are însemnate contribuții la cunoașterea fenomenului eutrofizării Mării Negre, a trasat drumul studierii biologiei speciilor invazive la litoralul românesc și, în paralel cu studiul ecologic al faunei marine, a avut importante contribuții în domeniu reconstrucției ecologice a zonelor marine de mică adâncime, prin construirea de recifi artificiali.
 
Abordând domeniul biologiei marine bentale, nu se mărginește la a analiză probele prelevate cu diferite instrumente, ci a fost printre primii - alături de regretatul Geza Iuliu Muller - care au făcut observații directe, prin scufundare, asupra biocenozelor marine bentale, fiind actualmente singură persoană în viată care a efectuat scufundări și a făcut observații în fostul câmp de Phyllophora al lui Zernov, extrem de interesantă asociație de alge roșii din nord-vestul Mării Negre, în prezent dispărută datorită efectelor impactului antropic direct și indirect. Beneficiind de avantajul pe care îl oferă folosirea scafandrului autonom, a adus perfecționări metodologiei de cercetare a bentosului și a fost printre cei care trasă drumul pe care îl urmează și azi specialiști în biologie marina din Constanța și nu numai.
 
Pe lângă activitatea științifică de laborator, dl. profesor M.-T. Gomoiu se remarcă și ca un excelent organizator și conducător al campaniilor de colectare de probe sau al expedițiilor științifice organizate an de an la început în cadrul Laboratorului de Oceanografie al Academiei Române din Constanța și mai târziu în cadrul Institutului Român de Cercetări Marine din Constanța sau al Institutului Național de Cercetare - Dezvoltare pentru Geologie și GeoEcologie Marină. Pe lângă expedițiile științifice în Marea Neagră efectuate cu navele românești, participa și la o serie de expediții oceanologice internaționale, în echipe mixte. Menționăm astfel expedițiile din în Marea Sargaselor - cu nava americană de cercetări „Eastward”; în Golful Batabano - cu nava cubaneză „Xiphias”; în zona Isefjord - cu nava „Ophelia”. În Marea Neagră, participă în mod regulat la expedițiile internațional efectuate cu navele cu navele „Vitjaz” și mai apoi „Prof. Vodyanitsky”. În anul 2003 a condus în Marea Neagră, la bordul navei de cercetări oceanologice „Akademik” a Academiei Bulgare de Științe, expediția internațională „Control of eutrophication, hazardous substances and related measures for rehabilitating the Black Sea ecosystem, sub egida GEF/UNDP Black Sea Ecosystem Recovery Project.
 
Atât în cursul perioadei de  doctorantură, cât și ulterior, beneficiază de mai multe stagii de pregătire în străinătate: bursă de studiu în domeniul bentosului marin și fiziologia ecologică a organismelor marine (noiembrie 1969 - iunie 1970) la Zoological Museum, Institutul de fiziologie și cercetări marine din cadrul Stațiunii de cercetări Helsingor -  participare pe baza câștigării concursului pentru o bursă acordată de Ministerul Educației din Danemarca; cursul internațional pluridisciplinar de specializare în științele marine" organizat de Duke University Marine Laboratory, Beaufort, N.C. SUA (1 aprilie - 31 mai 1974) - participare pe baza unei burse mixte UNESCO/Rockefeller Foundation, acordată în urmă recomandărilor făcute de Acad. Mihai C. Băcescu și Acad. Eugen A. Pora; cursurile de vară "Ecofiziologia organismelor marine" organizată de Duke University Marine Laboratory, Beaufort, N.C. SUA (1 iunie - 31 iulie 1974) -participarea pe baza unei burse acordate de Duke University în urmă rezultatelor bune obținute în cadrul Cursului Internațional pluridisciplinar de specializare în științele marine. Cursul de pregătire organizat de PHARE: "Evaluarea impactului de mediu", bilanțul de mediu și managementul integrat al zonei costiere în Marea Neagră.
 
Din anul 1990 și până în anul 1993 este primul Guvernator al Rezervației Biosferei Delta Dunării, fiind și în acest domeniu un deschizător de drumuri. Între 1993 și 1994 revine în cadrul Institutului Român de Cercetări Marine Constanța că cercetător științific principal, pentru că din 1994 și până în 2009 să ocupe funcția de director adjunct la Centrul Român de Geologie și GeoEcologie Marină București - Constanța, devenit în 1996 Institutul Național Cercetare - Dezvoltare pentru Geologie și GeoEcologie Marină - GeoEcoMar, conducând filial din Constanța a institutului.
 
Ca o recunoaștere a activității științifice, din anul 1993 este membru corespondent, iar din 2015 este membru titular al Academiei Române, activând în cadrul secției de Științe Biologice.
 
Lista bibliografică a lucrărilor științifice este una impresionantă, depășind 200 de titluri; lucrările științifice, publicate în reviste de specialitate din România, SUA, Marea Britanie, fosta Uniune Sovietică și ulterior sin diferite state ale Uniunii Europene și nu numai, au contribuit în mod substanțial la aducerea în față comunității științifice internațional a problematicii complexe a ecologiei marine din zona bazinului pontic, al Deltei Dunării și bazinului Dunării. Cele mai importante lucrări științifice sunt cele incluse în seria de cinci volume de Ecologie Marină, publicate între anii 1965 și 1976 sub egida Academiei Române, volume care au devenit adevărate jaloane în cercetarea științifică marină din bazinul Mării Negre.
 
În intervalul 2001 - 2009 activează și ca expert evaluator pe domeniul sau de specialitate - ecologie - în cadrul Consiliului Național al Cercetării Științifice în Învățământul Superior (CNCSIS).
 
Răspunzând solicitării elitei științifice din Constanța, în anul 1990 se alătură grupului de inițiativă care a pus bazele Universității “Ovidius”, activând de la început în cadrul facultății de Biologie, înființată în aprilie 1990, la început că și conferențiar iar mai apoi că profesor universitar asociat. Din 1990 devine conducător de doctorat în specialitatea "Ecologie" în cadrul Universității “Ovidius”, aducându-și o contribuție inegalabilă nu numai la formarea a generații întregi de studenți, dar și la formarea științifică și profesională a unora din profesorii actuali ai facultății de Științe ale Naturii și Științe Agricole.
 
În cadrul facultății de Științe naturale și ulterior în cadrul Facultății de Științe ale Naturii și Științe Agricole, a susținut cursuri de specialitate în domeniul său - Ecologie generală, Populația și ecosistemul; este principalul inițiator al primului program de master din cadrul facultății - Biotehnie și ecotehnie marină și costieră. Demarează în cadrul facultății o serie de teme de cercetare în domeniul inventarierii biodiversității și în studiul speciilor invazive, teme de cercetare incluse în portofoliul științific al facultății și care au permis realizarea de către continuatori a unor sinteze monografice sau au dus la identificarea de noi specii invazive la litoralul românesc. Centrul de cercetări pentru studiul biodiversității - care a stat ulterior la baza unui program de master și a reprezentat nucleul în jurul căruia s-a conturat actualul centru de cercetări al facultății - a pornit de asemenea de la inițiativa d-lui profesor Marian - Traian Gomoiu, care a creat practic o școală de specialiști în biologie și ecologie marină în cadrul universității tomitane.
 
Recunoașterea științifică se reflectă și în prezența d-lui profesor în calitate de membru în mai multe colegii de redacție ale publicațiilor științifice  de specialitate - „Romanian Journal of Animal Biology” al Academiei Române, „GeoEcoMarina”, „Analele Științifice ale Universitățîi «Ovidius» - Seria Biologie-Ecologie”. De asemenea, facultatea de Biologie a Universitățîi „Alexandru Ioa Cuza” din Iași îi acordă titlul de profesor emerit, că semn de recunoaștere pentru activitatea de o viată în domeniul cercetării marine.
 
Activitatea științifică și mai ales valoarea acesteia se reflectă în faptul că îl regăsim că membru într-o serie de structuri științifice de nivel național și  internațional; astfel, este rând pe rând președinte al Diviziei de Biologie a Mediului Înconjurător din cadrul Comitetului Național IUBS (Uniunea Internațională a Științelor Biologice); președinte al Comisiei Guvernamentale “Techirghiol”; membru al Comisiei Naționale pentru Securitate Biologică; Raportor pentru Marea Neagră al Comitetului de Bentos - CIESM; Secretar al SSB filiala Constanța; expert în cadrul Comisiei pentru Mediu, Echilibru Ecologic și Gospodărirea Apelor de pe lângă Guvernul României; membru al Comisiei Naționale IUBS de pe lângă Academia Română; membru al Comisiei de Hidrologie și Ecologie Acvatică a Academiei Române; președinte al Comisiei de Oceanografie a Academiei; membru al Consiliului Științific al Institutului de Biologie al Academiei Române; membru al Consiliului Științific al MEDIFAUNE (Franța); membru al Societății Malacologice a Italiei; membru al Asociației Internaționale pentru Studiul Meiobentosului; membru al Consiliului Științific al Institutului de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea; membru al Consiliului Științific al Rezervației Biosferei Delta Dunării; laureat al premiului "Emanoil Teodorescu" al Academiei Române, 1987; membru al Comisiei Naționale a Zonei Costiere; președinte al Comisiei de Oceanologie și Limnologie a Academiei Române. De asemenea, este membru al unor organizații profesionale naționale și internaționale: Societatea de Științe Biologice; Asociația Oamenilor de Știință; Societatea Ornitologică Română; Liga Navală Română; Societatea Română de Ecologie; Societatea română de Limnologie; Societatea Română de Ihtiologie.
 
Astăzi, după o activitate greu de egalat în domeniul ecologiei marine, considerăm că este o onoare din partea Universității „Ovidius” din Constanța să recompenseze activitatea celui care este unul din pilonii învățământului și cercetării biologice și ecologice de la malul mării cu titlul de „Profesor emerit”. Domnule profesor, generații de studenți și cercetători va sunt recunoscători pentru că i-ați pregătit, i-ați format și le-ați insuflat adevăratele valori ale unui specialist în biologie și ecologie, specialist atent la toate aspectele pe care viul le pune în față noastră!“
 
Citește și:
 
Despre proiectul #DobrogeaAcademică


#DobrogeaAcademică Personalităţi din administraţie, cultură, culte şi învăţământ salută decernarea titlului de Cetăţean de Onoare academicienilor dobrogeni Petre T. Frangopol şi Marian-Traian Gomoiu (galerie foto)

Cuvinte presărate cu onoare şi respect. Mesajele iniţiatorilor proiectului #DobrogeaAcademică, lansat de ZIUA de Constanţa (galerie foto)

Proiectul #DobrogeaAcademică, iniţiat de ZIUA de Constanţa Moment-reper al conectării comunităţii dobrogene la cel mai înalt for al intelectualităţii româneşti

Colegiul „Mircea cel Bătrân“, din perspectiva directorului său / Anuare vechi ale liceului 
 

#DobrogeaAcademică Interviu cu prof. dr. Vasile Nicoară - „Liceul «Mircea cel Bătrân» era declarat, în perioada interbelică, drept universitatea Constanței“

#DobrogeaAcademică Anuarele Liceului „Mircea cel Bătrân“, de astăzi, în Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

Despre „Mediocritate şi excelenţă“ – Petre T. Frangopol 

#DobrogeaAcademică Integrala „Mediocritate și excelență“, scrisă de academicianul constănțean Petre T. Frangopol, de astăzi, în Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța

#DobrogeaAcademică „Mediocritate și excelență“, volumul I - „S-a demonstrat până astăzi că nu există voință politică în vederea găsirii de soluții care să prevadă redresarea României“

#DobrogeaAcademică „Mediocritate şi excelenţă“ (II). „Excelenţa şi talentul sunt un har de la Dumnezeu, la care se adaugă zeci de ani de muncă şi creativitate“

#DobrogeaAcademică „Mediocritate şi excelenţă“ (III). „Firmele căpuşă, după scenariul bine-cunoscut şi excelent pus la punct, au devalizat, practic, industria chimică“

#DobrogeaAcademică „Mediocritate şi excelenţă“ (IV). In Memoriam academician Geavit Musa (document)

#DobrogeaAcademică „Mediocritate și excelență“ (V). „Sunt cel mai bun fiindcă sunt mircist, sunt constănțean, sunt dobrogean, sunt român!“

Despre Marian-Traian Gomoiu 

#DobrogeaAcademică Dr. Dan Vasiliu, director GeoEcoMar, filiala Constanţa - Amintiri cu academicianul Marian-Traian Gomoiu (document)

#DobrogeaAcademică Dr. Tania Zaharia despre activitatea academicianului Marian-Traian Gomoiu la Institutul Român de Cercetări Marine din Constanţa (galerie foto)

#DobrogeaAcademică Dr. Dumitru Murariu - „Academicianul Marian-Traian Gomoiu a contribuit la creşterea prestigiului României în Europa şi în lume“ (document)

#DobrogeaAcademică Cine este academicianul constănțean Marian-Traian Gomoiu. Biografia celui mai activ cercetător al Mării Negre


Despre Petre T. Frangopol

#DobrogeaAcademică Scriitorul Paul Diaconescu - „Petre T. Frangopol, omul înzestrat cu o voință de fier, ființa pentru care piedicile sunt făcute spre a fi învinse“

#DobrogeaAcademică Acad. Ioan Dumitrache - „Spirit liber, curajos şi competent, prof. Petre T. Frangopol s-a aplecat cu multă dăruire spre probleme majore ale societăţii“ (document)

#DobrogeaAcademică Acad. Gheorghe Benga - „Profesorul Petre T. Frangopol reprezintă un model de om de ştiinţă din categoria Excelenţei“ (document)

#DobrogeaAcademică Acad. Dorin Poenaru - „Petre T. Frangopol, întemeietor de şcoli şi lider de opinie“ (document)

#DobrogeaAcademică Acad. Victor Voicu - „Petre Frangopol este un om, o voință, un caracter care nu ațipește pe orbită“ (document)

#DobrogeaAcademică Cine este academicianul constănțean Petre T. Frangopol. Biografia unui simbol al luptei împotriva mediocrității din societatea românească

 


Ti-a placut articolul?



Nume:

Email:

Comentariu*:

Din aceiași categorie

#DobrogeaAcademică:  Arc peste timp. Azi, olimpici internaţionali, mâine, academicieni

#DobrogeaAcademică: Arc peste timp. Azi, olimpici internaţionali, mâine, academicieni

1694
#DobrogeaAcademică:  Sesiune omagială „Augustin Buzura“, la Academia Română

#DobrogeaAcademică: Sesiune omagială „Augustin Buzura“, la Academia Română

1388
#DobrogeaAcademică:  Istoria o scrie comunitatea constănțeană. Academicienii Petre T. Frangopol și Marian-Traian Gomoiu - recunoaștere binemeritată (galerie foto + documente)

#DobrogeaAcademică: Istoria o scrie comunitatea constănțeană. Academicienii Petre T. Frangopol și Marian-Traian Gomoiu - recunoaștere binemeritată (galerie foto + documente)

1592
​LIVE TEXT: #DobrogeaAcademică. Şedinţă extraordinară a Consiliului Local Constanţa. Academicienii Petre T. Frangopol şi Marian-Traian Gomoiu devin cetăţeni de onoare ai municipiului (galerie foto+video)

​LIVE TEXT: #DobrogeaAcademică. Şedinţă extraordinară a Consiliului Local Constanţa. Academicienii Petre T. Frangopol şi Marian-Traian Gomoiu devin cetăţeni de onoare ai municipiului (galerie foto+video)

2159
#DobrogeaAcademică:  Acad. Ioan-Aurel Pop - „Conducerea Academiei Române apreciază la nivel maxim inițiativa cotidianului ZIUA de Constanţa“ (document)

#DobrogeaAcademică: Acad. Ioan-Aurel Pop - „Conducerea Academiei Române apreciază la nivel maxim inițiativa cotidianului ZIUA de Constanţa“ (document)

1106
#DobrogeaAcademică:  Acad. Maya Simionescu - „Marian-Traian Gomoiu şi-a onorat iubirea faţă de Natură, a onorat oraşul Constanţa  şi merită toate onorurile noastre“

#DobrogeaAcademică: Acad. Maya Simionescu - „Marian-Traian Gomoiu şi-a onorat iubirea faţă de Natură, a onorat oraşul Constanţa şi merită toate onorurile noastre“

754
#DobrogeaAcademică:  Prof. Livius Trache - „Petre T. Frangopol s-a implicat în dezvoltarea şi atestarea importanţei domeniului arheometriei în România“

#DobrogeaAcademică: Prof. Livius Trache - „Petre T. Frangopol s-a implicat în dezvoltarea şi atestarea importanţei domeniului arheometriei în România“

892
#DobrogeaAcademică:  Tenorul Răzvan Săraru şi pianista Andrada Ştefan vor interpreta Imnul Naţional în onoarea academicienilor Petre T. Frangopol şi Marian-Traian Gomoiu

#DobrogeaAcademică: Tenorul Răzvan Săraru şi pianista Andrada Ştefan vor interpreta Imnul Naţional în onoarea academicienilor Petre T. Frangopol şi Marian-Traian Gomoiu

1774
#DobrogeaAcademică:  „Mediocritate şi excelenţă“ (VII). „Colegiul «Mircea cel Bătrân» are o contribuţie deloc neglijabilă la istoria culturii româneşti de ieri şi de azi“

#DobrogeaAcademică: „Mediocritate şi excelenţă“ (VII). „Colegiul «Mircea cel Bătrân» are o contribuţie deloc neglijabilă la istoria culturii româneşti de ieri şi de azi“

845
#DobrogeaAcademică:  Prof. dr. Dragoș Vaida - „Academicianul Petre T. Frangopol, un senior al culturii românești“ (document)

#DobrogeaAcademică: Prof. dr. Dragoș Vaida - „Academicianul Petre T. Frangopol, un senior al culturii românești“ (document)

932
#DobrogeaAcademică:  Prof. univ. dr. Marian Traian Gomoiu, mărturisire de suflet - „Drumul meu în viață“

#DobrogeaAcademică: Prof. univ. dr. Marian Traian Gomoiu, mărturisire de suflet - „Drumul meu în viață“

942
Evenimentul are loc miercuri:  Şedinţă extraordinară a Consiliului Local Constanţa. Academicienii Petre T. Frangopol şi Marian-Traian Gomoiu, cetăţeni de onoare ai municipiului (document)

Evenimentul are loc miercuri: Şedinţă extraordinară a Consiliului Local Constanţa. Academicienii Petre T. Frangopol şi Marian-Traian Gomoiu, cetăţeni de onoare ai municipiului (document)

1504
#DobrogeaAcademică:  Acad. Nicolae-Victor Zamfir - „Profesorul Petre T. Frangopol a promovat Institutul de Fizică Atomică drept un reper pentru comunitatea academică din România“ (document)

#DobrogeaAcademică: Acad. Nicolae-Victor Zamfir - „Profesorul Petre T. Frangopol a promovat Institutul de Fizică Atomică drept un reper pentru comunitatea academică din România“ (document)

1067
#DobrogeaAcademică:  Interviu cu conf. univ. dr. ing. Dinu Atodiresei - „Academicianul Marian-Traian Gomoiu, un model de profesor avid de cunoaştere a noului în ştiinţă“ (document)

#DobrogeaAcademică: Interviu cu conf. univ. dr. ing. Dinu Atodiresei - „Academicianul Marian-Traian Gomoiu, un model de profesor avid de cunoaştere a noului în ştiinţă“ (document)

1421
#DobrogeaAcademică:  „Mediocritate şi excelenţă“ (VI). „O decizie «istorică» pentru dezvoltarea noastră intelectuală“

#DobrogeaAcademică: „Mediocritate şi excelenţă“ (VI). „O decizie «istorică» pentru dezvoltarea noastră intelectuală“

645
#DobrogeaAcademică:  Interviu online cu Raluca Trandafir - „Decernarea titlului de Cetățean de Onoare al municipiului Constanța reclamă o nouă abordare!“ (document)

#DobrogeaAcademică: Interviu online cu Raluca Trandafir - „Decernarea titlului de Cetățean de Onoare al municipiului Constanța reclamă o nouă abordare!“ (document)

1580
#DobrogeaAcademică:  Conf. univ. dr. Marius Skolka - „Marian-Traian Gomoiu, unul dintre pilonii învățământului și cercetării biologice și ecologice de la malul mării“ (document)

#DobrogeaAcademică: Conf. univ. dr. Marius Skolka - „Marian-Traian Gomoiu, unul dintre pilonii învățământului și cercetării biologice și ecologice de la malul mării“ (document)

1415
#DobrogeaAcademică:  „Mediocritate și excelență“ (V). „Sunt cel mai bun fiindcă sunt mircist, sunt constănțean, sunt dobrogean, sunt român!“

#DobrogeaAcademică: „Mediocritate și excelență“ (V). „Sunt cel mai bun fiindcă sunt mircist, sunt constănțean, sunt dobrogean, sunt român!“

1083
#DobrogeaAcademică: Scriitorul Paul Diaconescu - „Petre T. Frangopol, omul înzestrat cu o voință de fier, ființa pentru care piedicile sunt făcute spre a fi învinse“

#DobrogeaAcademică: Scriitorul Paul Diaconescu - „Petre T. Frangopol, omul înzestrat cu o voință de fier, ființa pentru care piedicile sunt făcute spre a fi învinse“

1081
#DobrogeaAcademică:  Cătălin Ţibuleac - „Aducem mulţumirile noastre domnului Marian-Traian Gomoiu pentru întreaga activitate în slujba Deltei Dunării“

#DobrogeaAcademică: Cătălin Ţibuleac - „Aducem mulţumirile noastre domnului Marian-Traian Gomoiu pentru întreaga activitate în slujba Deltei Dunării“

1008