#DobrogeaAcademică: Conferințele Academiei Române, acum doar la un click distanță

  • Conferința prof.univ. Luisa Flonta, care ne familiarizează cu modul în care percepem și decodificăm muzica
 
Conferințele Academiei Române, reunite sub genericul „Conexiuni“, constituie un proiect menit să răspundă uneia dintre principalele misiuni ale înaltului forum cultural și științific, aceea de a oferi repere autentice pentru națiunea română și de a stimula viața intelectuală.
Conferințele sunt susținute de membri ai Academiei Române și de cercetători din institutele sale, acoperind arii diverse de specializare, circumscrise unor domenii specifice sau situate în zona transdisciplinarității.

Prelegerile au fost gândite cu un grad sporit de accesibilitate și sunt destinate publicului de orice vârstă și de orice formare intelectuală, umanistă ori științifică, specialiști afirmați sau tineri aflați la început de carieră. Ele pot fi utilizate inclusiv ca material didactic în mediul universitar și chiar liceal, cu scopul de a orienta și a fundamenta gustul pentru dezbatere, exersarea gândirii critice, dezvoltarea capacității analitice și manifestarea spiritului creativ.

Conferințele sunt înregistrate și publicate pe canalul YouTube al Academiei Române (https://bit.ly/3whyCkY), fiind disponibile în regim gratuit.
Expunerea recentă a doamnei prof. Maria-Luisa Flonta, membru corespondent al Academiei Române, tratează modul în care percepem și decodificăm undele sonore ce alcătuiesc un fond muzical.

Conferința „Cum auzim muzica și de ce ne place ea?“  ne aduce detalii despre motivele pentru care o creație muzicală ne declanșează o stare de plăcere sau de insatisfacție, în funcție de cât de mult ne identificăm cu forma și cu mesajul sonor.

 Structurat în două părți, discursul pune accent pe studiile medicale și pe experimente perceptive, demonstrând faptul că există o strânsă legătură între caracteristicile sunetelor și calitatea senzației percepute.
Prezentarea ne facilitează înțelegerea modului fiziologic în care se formează senzațiile și percepțiile sunetului, care stau la baza procesării cerebrale și a receptării creațiilor muzicale, implicând propagarea sunetelor în spațiul auricular, traseul informației auditive, formarea impulsurilor nervoase și decodarea la nivel cerebral.
Conferința prof.univ. Luisa Flonta este un bun prilej pentru public de a se familiariza cu subiectele de cercetare specifice neuroștiințelor, demonstrând că simplele senzații auditive sunt punctul de pornire a emoțiilor estetice și a predicțiilor muzicale.

 
#DobrogeaAcademică, proiect ce conectează comunitatea dobrogeană la nucleul intelectualităţii româneşti

Proiectul #DobrogeaAcademică , asumat de cotidianul ZIUA de Constanţa, are ca obiectiv conectarea comunităţii dobrogene la cel mai înalt for al intelectualităţii româneşti - Academia Română.

Gândit ca un demers editorial bivalent, la care contribuie cele mai importante instituţii de educaţie şi cultură constănţene, prin #DobrogeaAcademică se doreşte, pe de o parte, readucerea în atenţia comunităţii a relaţiei Dobrogei cu Academia Română, din toate timpurile - începând cu Constantin I. Brătescu, iar pe de altă parte - un deziderat mai vechi -, porneşte de la convingerea că vor exista academicieni care vor accepta invitaţia de a conferenţia despre cel mai vechi pământ românesc atestat documentar.

Prin intermediul acestui proiect, ZIUA de Constanţa îşi propune ca dobrogenii să cunoască activitatea acestui nucleu al intelectualităţii
 
Sursa foto: acad.ro
 
Citește și:
#DobrogeaAcademică: Pandemia și economia. Ce va fi după?

Ti-a placut articolul?



Nume:

Email:

Comentariu*:

Din aceiași categorie

 #DobrogeaDigitală: Constantin Noica - „Cel mai mic lucru e o piatră pe care ţi-o legi de gât. Când o arunci, apoi, ea te trage după ea, şi…“

#DobrogeaDigitală: Constantin Noica - „Cel mai mic lucru e o piatră pe care ţi-o legi de gât. Când o arunci, apoi, ea te trage după ea, şi…“

574
#DobrogeaDigitală: „În filosofia lui Kant, găsim două elemente fundamentale - unul idealist și altul realist“

#DobrogeaDigitală: „În filosofia lui Kant, găsim două elemente fundamentale - unul idealist și altul realist“

1254
#DobrogeaDigitală: „Mathesis sau Bucuriile simple“, de Constantin Noica - Despre Dumnezeu

#DobrogeaDigitală: „Mathesis sau Bucuriile simple“, de Constantin Noica - Despre Dumnezeu

1042
#DobrogeaDigitală: „Mathesis sau Bucuriile simple“, de Constantin Noica - Despre imposibilitatea de a face orice

#DobrogeaDigitală: „Mathesis sau Bucuriile simple“, de Constantin Noica - Despre imposibilitatea de a face orice

1295
#Citește Dobrogea: Unele aspecte cu privire la viața tătarilor dobrogeni, în timpul regimului comunist (GALERIE FOTO)

#Citește Dobrogea: Unele aspecte cu privire la viața tătarilor dobrogeni, în timpul regimului comunist (GALERIE FOTO)

1496
#DobrogeaDigitală: „Mathesis sau Bucuriile simple“, de Constantin Noica - „Drama omului contemporan ni se pare că nu e alta decât aceasta... nu ştie să uite“

#DobrogeaDigitală: „Mathesis sau Bucuriile simple“, de Constantin Noica - „Drama omului contemporan ni se pare că nu e alta decât aceasta... nu ştie să uite“

1324
#DobrogeaDigitală: Un „răvaș deschis”, cu ocazia unei zile istorice

#DobrogeaDigitală: Un „răvaș deschis”, cu ocazia unei zile istorice

1612
#DobrogeaDigitală: „Eminescu, inspiratul mării”

#DobrogeaDigitală: „Eminescu, inspiratul mării”

1500
#CiteșteDobrogea: Despre lucrurile simple, în „Mathesis sau Bucuriile simple“, de Constantin Noica

#CiteșteDobrogea: Despre lucrurile simple, în „Mathesis sau Bucuriile simple“, de Constantin Noica

1777
#DobrogeaDigitală: „Şcoala românească de astăzi se dezvoltă sub semnul mediocrităţii”

#DobrogeaDigitală: „Şcoala românească de astăzi se dezvoltă sub semnul mediocrităţii”

1435
#CiteșteDobrogea: Constantin Noica - „Cultura noastră e de tip matematic şi tipul acesta se opune culturei de tip istoric“

#CiteșteDobrogea: Constantin Noica - „Cultura noastră e de tip matematic şi tipul acesta se opune culturei de tip istoric“

1790
#DobrogeaDigitală: Portretul lui Nicolae Iorga - „Par’că e o maşină enormă, conştientă, un motor de viaţă şi inteligenţă“

#DobrogeaDigitală: Portretul lui Nicolae Iorga - „Par’că e o maşină enormă, conştientă, un motor de viaţă şi inteligenţă“

2105
Doina Jela, „Pe cont propriu - jurnal (1989 - 1995)“: „Atunci când ceva se termină, trebuie să ne gândim că ceva începe“

Doina Jela, „Pe cont propriu - jurnal (1989 - 1995)“: „Atunci când ceva se termină, trebuie să ne gândim că ceva începe“

1759
#DobrogeaDigitală: Iftimie Ilisei, figură marcantă în galeria primarilor Medgidiei

#DobrogeaDigitală: Iftimie Ilisei, figură marcantă în galeria primarilor Medgidiei

2314
#DobrogeaDigitală: Doina Baier, la 84 de ani

#DobrogeaDigitală: Doina Baier, la 84 de ani

1584
#DobrogeaDigitală: „La sfârșitul secolului al-XVIII-lea și începutul secolului al-XIX-lea, teologia nu se mulţumea numai cu revelaţia divină, ci voia să facă şi demonstraţie logică...“

#DobrogeaDigitală: „La sfârșitul secolului al-XVIII-lea și începutul secolului al-XIX-lea, teologia nu se mulţumea numai cu revelaţia divină, ci voia să facă şi demonstraţie logică...“

1677
#DobrogeaDigitală: Viața și opera lui Edgar Allan Poe, „marcate cu sigiliul de foc al geniului”

#DobrogeaDigitală: Viața și opera lui Edgar Allan Poe, „marcate cu sigiliul de foc al geniului”

1370
#DobrogeaDigitală: „Atât de grea ni se pare misiunea de învăţător în Dobrogea, că nu credem prea mari orice sacrificii s\'ar face din partea statului pentru a-i asigura propăşirea”

#DobrogeaDigitală: „Atât de grea ni se pare misiunea de învăţător în Dobrogea, că nu credem prea mari orice sacrificii s'ar face din partea statului pentru a-i asigura propăşirea”

1369
#DobrogeaDigitală: «Dacă unul favorizează numai frumosul, altul numai utilul, amândoi, împreună, abea compun un om»

#DobrogeaDigitală: «Dacă unul favorizează numai frumosul, altul numai utilul, amândoi, împreună, abea compun un om»

1514
#DobrogeaDigitală: „O presă care e independentă stă pe un temei solid şi ea merită atenţiune”

#DobrogeaDigitală: „O presă care e independentă stă pe un temei solid şi ea merită atenţiune”

1199