#DobrogeaAcademică: Gravuri vechi de 400 de ani, expuse la Biblioteca Academiei Române


La Biblioteca Academiei Române, s-a organizat o expoziție, alcătuită din peste 100 de gravuri din secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, ce fac parte din colecțiile Cabinetului de Stampe.
Sub denumirea „Jacques Callot şi cercul său. De la manierism la baroc“, expoziția urmăreşte să reliefeze ideea universalităţii creaţiei gravorului și desenatorului francez Jacques Callot (1592-1635), unul dintre marii maeștri europeni ai tehnicii acvaforte, ale cărui compoziții sunt reprezentantive pentru secolul al XVII-lea, cu reverberații și influențe până în secolul al XVIII-lea.



Astfel, expoziția ilustrează mediul social-politic şi cultural în care lucrează artistul francez Jacques Callot, gravorul ducilor de Toscana şi Lorena, dar şi influenţa lui asupra unor artişti din aceste secole, mai ales asupra emulului său, gravorul toscan Stefano della Bella. Cu o viață tumultoasă – la doar 12 ani fuge de acasă la Florența –, Jacques Callot devine, după câteva stagii de ucenicie în diverse ateliere, un apropiat al Marelui Duce de Toscana Cosimo al IIlea, din partea căruia primește o lungă serie de comenzi, care, în timp, îi vor crea celebritatea. Între acestea se numără portretul lui Francesco de’ Medici, din 1614, lucrarea Vie de Ferdinand Ier de Toscane, operele La Guerre d’Amour și La Guerre de Beauté, din 1616, volumul Caprices, dedicat lui Lorenzo de’ Medici și capodopera perioadei florentine, La Foire d’Impruneta.

O parte dintre acestea, precum și lucrări realizate de emulii săi, pot fi văzute în cadrul expoziției, alături de opere din a doua perioadă a creației lui Jacques Callot, dezvoltată după 1621 în orașul său natal, Nancy, din Lorena, unde se întoarce cu mare regret.

„Oprindu-ne asupra unor gravuri importante în creaţia artistului, am încercat să reliefăm influenţele şcolilor germane, flamande, olandeze, italiene şi franceze, de unde Callot şi-a extras seva creativă, conferind repertoriului său iconografic verva şi ingeniozitatea, care i-au uimit pe contemporani şi nu numai“ precizează Cătălina Macovei, curatoarea expoziției.

Expoziția este însoțită de un catalog în care au fost reproduse lucrări aflate în patrimoniul Cabinetului de Stampe al Bibliotecii Academiei Române, dar și câteva piese din colecţiile Muzeului Naţional de Artă al României, care ilustrează tema propusă.
Expoziția va rămâne deschisă până pe 28 mai 2021, putând fi vizitată între orele 9- 14, cu respectarea tuturor normelor sanitare în vigoare.
 
#DobrogeaAcademică, proiect ce conectează comunitatea dobrogeană la nucleul intelectualităţii româneşti

Proiectul #DobrogeaAcademică, asumat de cotidianul ZIUA de Constanţa, are ca obiectiv conectarea comunităţii dobrogene la cel mai înalt for al intelectualităţii româneşti - Academia Română.

Gândit ca un demers editorial bivalent, la care contribuie cele mai importante instituţii de educaţie şi cultură constănţene, prin #DobrogeaAcademică se doreşte, pe de o parte, readucerea în atenţia comunităţii a relaţiei Dobrogei cu Academia Română, din toate timpurile - începând cu Constantin I. Brătescu, iar pe de altă parte - un deziderat mai vechi -, porneşte de la convingerea că vor exista academicieni care vor accepta invitaţia de a conferenţia despre cel mai vechi pământ românesc atestat documentar.

Prin intermediul acestui proiect, ZIUA de Constanţa îşi propune ca dobrogenii să cunoască activitatea acestui nucleu al intelectualităţii româneşti, prin promovarea preocupărilor actuale ale Academiei Române.

Sursa foto: acad.ro


Citește și:

#Dobrogea Academică Simpozionul „Pagini de istorie“. Jandarmeria Română la 171 de ani, la Biblioteca Academiei Române

#DobrogeaAcademică: Biblioteca Academiei Române găzduiește lansarea celei mai ample antologii de autor din istoria literaturii române
 

Ti-a placut articolul?



Nume:

Email:

Comentariu*:

Din aceiași categorie

#citeșteDobrogea: Emigrarea evreilor din România prin portul Constanța

#citeșteDobrogea: Emigrarea evreilor din România prin portul Constanța

510
#DobrogeaDigitală: Măcin în anul 1879 - „Tutunul se cultivă mai în toate satele acestui district“

#DobrogeaDigitală: Măcin în anul 1879 - „Tutunul se cultivă mai în toate satele acestui district“

579
#DobrogeaDigitală: Comerțul tulcean din anul 1879 - „Industria din oraşul Tulcea şi din toată Dobrogea este încă nulă“ (II)

#DobrogeaDigitală: Comerțul tulcean din anul 1879 - „Industria din oraşul Tulcea şi din toată Dobrogea este încă nulă“ (II)

778
#DobrogeaDigitală: Comerțul tulcean din anul 1879 - „Vânzarea lânurilor s-a făcut sub condiții deplorabile“ (I)

#DobrogeaDigitală: Comerțul tulcean din anul 1879 - „Vânzarea lânurilor s-a făcut sub condiții deplorabile“ (I)

1012
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Scutul de la Dura-Europos

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Scutul de la Dura-Europos

1543
Istoria Dobrogei – Bibliografie: Athenaios (sec. III) - „Banchetul înțelepților”

Istoria Dobrogei – Bibliografie: Athenaios (sec. III) - „Banchetul înțelepților”

1605
#DobrogeaDigitală: „Populațiunea“ orașului Tulcea din anul 1879

#DobrogeaDigitală: „Populațiunea“ orașului Tulcea din anul 1879

1842
#citeșteDobrogea: Colonelul Anton Barbieri, un comandant italian pentru flota statului român

#citeșteDobrogea: Colonelul Anton Barbieri, un comandant italian pentru flota statului român

1656
#DobrogeaDigitală: Producția de lână din Dobrogea anului 1879 - „Lâna e aceea ce interesează direct pe Europa“

#DobrogeaDigitală: Producția de lână din Dobrogea anului 1879 - „Lâna e aceea ce interesează direct pe Europa“

1584
#DobrogeaDigitală: Grânele cultivate în Dobrogea anului 1879 - „Nu există isul maşinelor agricole“

#DobrogeaDigitală: Grânele cultivate în Dobrogea anului 1879 - „Nu există isul maşinelor agricole“

1459
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Laerțiu (sec. III) - „Viețile, doctrinele și cugetările filozofilor vestiți”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Laerțiu (sec. III) - „Viețile, doctrinele și cugetările filozofilor vestiți”

1953
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Origene (sec. II-III) - „Împotriva lui Celsus”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Origene (sec. II-III) - „Împotriva lui Celsus”

2329
#citeșteDobrogea: Norme de serviciu existente în cadrul comunei urbane Constanța în anul 1941

#citeșteDobrogea: Norme de serviciu existente în cadrul comunei urbane Constanța în anul 1941

2528
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Herodian (sec. II-III) - „Istoria împăraților de după Marcus, în opt cărți”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Herodian (sec. II-III) - „Istoria împăraților de după Marcus, în opt cărți”

2836
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Cassius (sec. II-III) - „Istoria romană”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Cassius (sec. II-III) - „Istoria romană”

2793
#DobrogeaDigitală: „Pescuirile“ din Dobrogea anului 1879 - „Lacul Razim este cel mai important din acestea“

#DobrogeaDigitală: „Pescuirile“ din Dobrogea anului 1879 - „Lacul Razim este cel mai important din acestea“

2546
#DobrogeaDigitală: „Salinele și carierele“ Dobrogei din anul 1879 - „Cele mai importante sunt acelea din împrejurimile Tulcei și Măcinului“

#DobrogeaDigitală: „Salinele și carierele“ Dobrogei din anul 1879 - „Cele mai importante sunt acelea din împrejurimile Tulcei și Măcinului“

2514
#DobrogeaDigitală: Pădurile Dobrogei din anul 1879 - „Bogăția forestieră a Dobrogei este încă mare“

#DobrogeaDigitală: Pădurile Dobrogei din anul 1879 - „Bogăția forestieră a Dobrogei este încă mare“

2668
#citeșteDobrogea: Anul 1937 în cadrul Seminarului  Musulman din Medgidia

#citeșteDobrogea: Anul 1937 în cadrul Seminarului Musulman din Medgidia

2785
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Filostrat (sec. II-III) - „Viața lui Apollonios din Tanya”, „Heroicos”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Filostrat (sec. II-III) - „Viața lui Apollonios din Tanya”, „Heroicos”

3444