#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „La Dobrogea (Dobroudja)”, de N.P. Comnène

Biblioteca virtuală pe care o lansam în urmă patru ani, aducând digitalizarea în atenția administrației publice locale, instituțiilor culturale și nu numai, a devenit acum de o actualitate fără precedent, la nivel global. 
 
Mesajul central al acestei inițiative vine de la nivel universitar - Biblioteca Ioan Popișteanu a Universității Ovidius Constanța, în parteneriat cu Asociația  Ștefadina și cu sprijinul ziarului ZIUA de Constanța, aduc în spațiul public, primul filon de semnături ale strămoșilor noștri.
 
Mai exact, Colecția Specială, compusă din peste o sută de volume, dintre care și cărți de patrimoniu, care au o vechime de câteva sute de ani, au fost restaurate și digitalizate și oferite prezentului și, mai ales, viitorului.
Ca o continuare a proiectului nostru #Dobrogea Digitală - Acces Universal la Informație, lansăm fondul de carte restaurat și digitalizat, care poate fi accesat atât pe site-ul ZIUA de Constanța în secțiunea Dobrogea și Biblioteca Universității Ovidius Constanța, cât și pe site-ul Bibliotecii Universitare „Ioan Popișteanu”.

Nicolae Petrescu-Comnen, profesor, jurist, sociolog și diplomat român, ministru plenipotențiar la Berna, Berlin sau Vatican, în primele decenii ale secolului XX, este autorul mai multor lucrări de drept, istorie și memorialistică, publicate în limba franceză, limbă pe care o vorbea la fel de bine ca germana sau italiana.
 
Volumul său „La Dobrogea”, apărut în 1918 în Franța, întreprinde un parcurs detaliat al provinciei transdunărene, înainte și după Tratatul de la Berlin.

Așa cum îi spune și subtitlul, „La Dobrogea” este un eseu istoric, economic, etnografic și politic despre provincia dintre Dunăre și Marea Neagră, însoțit de dovezi ale continuității românești pe acest teritoriu greu încercat de istorie. Comnène a alcătuit chiar și câteva hărți etnografice, anexate volumului și menite să oglindească structura populației din provincie, la momentul apariției studiului.

Pornind de la perioada dominației otomane și până la revenirea Dobrogei sub administrație românească, în 1878, autorul ia în discuție rolul și importanța acestui teritoriu în spațiul strategic al țării și al Europei, precum și acțiunile diplomatice ale celor mai importanți oameni de stat care au condus destinele țării noastre în perioadele sale cele mai grele.

„Une nation sans mer et sans marine est comme un oiseau sans ailes”, este de părere diplomatul român, care încearcă, prin acest volum, promovarea ideii că Dobrogea a oferit, prin deschiderea către mare și către lume, aripi și noi oportunități de propășire a națiunii  române.
 
Despre Gabriela TITZ
 
Absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității București (promoția 1993), cu un master în Drept și Administrație Europeană, a fost, timp de șapte ani, redactor al revistei culturale „Tomis“. A lucrat în domeniul consultanței, dar și ca inspector, în Direcția de Proiecte Europene a Consiliului Județean Constanța și în cadrul Agenției Județene de Plăți și Inspecție Socială. A tradus și a publicat, individual sau în calitate de co-autor, șapte volume apărute la edituri românești de prestigiu. În prezent, este redactor proiecte culturale la ziarul ZIUA de Constanța, traducător și consultant în domeniul proiectelor cu finanțări externe.
 
Citește și:
Dobrogea și Biblioteca Universității „Ovidius“ Constanța
 
Volumul are 208 pagini și poate fi descărcat de mai jos.
 
  Citește în format integral

116

Ti-a placut articolul?

Nume:

Email:

Comentariu*:

Din aceiași categorie

#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „Curs de pedagogie“, de Ion Găvănescu

#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „Curs de pedagogie“, de Ion Găvănescu

36028
#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „O nevastă româncă în traiul pămîntesc și’n vieța după morte“, de Bogdan Petriceicu-Hasdeu

#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „O nevastă româncă în traiul pămîntesc și’n vieța după morte“, de Bogdan Petriceicu-Hasdeu

36832
#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „Curs de psihologie“, de Constantin Rădulescu-Motru

#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „Curs de psihologie“, de Constantin Rădulescu-Motru

36631
​#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „Critică dramatică“ de Mihail Dragomirescu

​#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „Critică dramatică“ de Mihail Dragomirescu

2978
#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „Annales de l’institut oceanographique, tome XIII, fasc II - La vie dans la mer noire“, de Grigore Antipa

#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „Annales de l’institut oceanographique, tome XIII, fasc II - La vie dans la mer noire“, de Grigore Antipa

3069
#DobrogeaDigitală - Acces universal la informaţie: „Pedagogia contemporană. Probleme şi curente“, de George G. Antonescu

#DobrogeaDigitală - Acces universal la informaţie: „Pedagogia contemporană. Probleme şi curente“, de George G. Antonescu

3383
#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „Nascerea la români. Studiu etnograficu“, de Simion Florea Marian

#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „Nascerea la români. Studiu etnograficu“, de Simion Florea Marian

3668
​#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „Obiceiurile Juridice ale poporului romîn. Studiu asupra obiceiurilor pămîntului din punct de vedere juridic, social, moral şi politic“, de George G. Maxim

2852
​#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „Pestalozzi și Rolul moral-social al educației“, de George G. Antonescu

​#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „Pestalozzi și Rolul moral-social al educației“, de George G. Antonescu

2605
#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: Dicționarul Enciclopedic Ilustrat „Cartea Românească“, de Ion-Aurel Candrea și Gheorghe Adamescu

#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: Dicționarul Enciclopedic Ilustrat „Cartea Românească“, de Ion-Aurel Candrea și Gheorghe Adamescu

3132
#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „Nunta la români. Studiu istorico-entograficu comparativu“, de Simion Florea Marian

#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „Nunta la români. Studiu istorico-entograficu comparativu“, de Simion Florea Marian

2794
#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „Școala încadrată în vieață. Experiențe și realizări pedagogice“ de Eleonara Moscu-Filipidescu

#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „Școala încadrată în vieață. Experiențe și realizări pedagogice“ de Eleonara Moscu-Filipidescu

2409
#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „Sate și Mănăstiri din România“, de Nicolae Iorga

#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „Sate și Mănăstiri din România“, de Nicolae Iorga

2151
#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „Dobrogea. Rumanian Studies IV“

#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „Dobrogea. Rumanian Studies IV“

2140
#DobrogeaDigitală - Acces universal la informaţie: „Dobrogea de Sud“ nr. 2, aprilie - mai 1937

#DobrogeaDigitală - Acces universal la informaţie: „Dobrogea de Sud“ nr. 2, aprilie - mai 1937

1952
#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „Dobrogea. Patru conferințe ale Universității Libere“

#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „Dobrogea. Patru conferințe ale Universității Libere“

1854
#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „Domnia Regelui Carol I. 5 conferinţe ținute la Universitatea Libera în anul 1940“

#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „Domnia Regelui Carol I. 5 conferinţe ținute la Universitatea Libera în anul 1940“

1854
#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „Emil sau despre educațiune, ediția a III-a, volumul I-II“, traducere de Gheorghe Adamescu

#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „Emil sau despre educațiune, ediția a III-a, volumul I-II“, traducere de Gheorghe Adamescu

1950
#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „Dunărea. Călăuză turistică“ de R. I. Călinescu

#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „Dunărea. Călăuză turistică“ de R. I. Călinescu

1838
#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „Enciclopedia Română. Tomul III“, de Corneliu Diaconovich

#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „Enciclopedia Română. Tomul III“, de Corneliu Diaconovich

1918