#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „O nevastă româncă în traiul pămîntesc și’n vieța după morte“, de Bogdan Petriceicu-Hasdeu

Biblioteca virtuală pe care o lansam în urmă cu cinci ani, aducând digitalizarea în atenția administrației publice locale, instituțiilor culturale și nu numai, a devenit acum de o actualitate fără precedent, la nivel global. 
 
Mesajul central al acestei inițiative vine de la nivel universitar - Biblioteca Ioan Popișteanu a Universității Ovidius Constanța, în parteneriat cu Asociația  Ștefadina și cu sprijinul ziarului ZIUA de Constanța, aduc în spațiul public, primul filon de semnături ale strămoșilor noștri.
 
Mai exact, Colecția Specială, compusă din peste o sută de volume, dintre care și cărti de patrimoniu, care au o vechime de câteva sute de ani, au fost restaurate și digitalizate și oferite prezentului și, mai ales, viitorului.
Ca o continuare a proiectului nostru #Dobrogea Digitală - Acces Universal la Informație, lansăm fondul de carte restaurat și digitalizat, care poate fi accesat atât pe site-ul ZIUA de Constanța în secțiunea Dobrogea și Biblioteca Universității Ovidius Constanța, cât și pe site-ul Bibliotecii Universitare „Ioan Popișteanu”.

Pe 7 martie 1903, în cadrul ședinței Academiei Române, ilustrul savant Bogdan Petriceicu Hasdeu prezenta lucrarea „O nevastă româncă în traiul pămîntesc și’n vieța după morte“, un omagiu adus soției sale, poeta Iulia Faliciu Hasdeu (n. 1840 – d. 1902).
 
Încă din începutul evocării, Bogdan Petriceicu Hasdeu (n . 1833 - d. 1907) punctează importanța rolului pe care l-a avut soția sa în viața sa privată și profesională. Acesta mărturisește că „pînă la căsătoria mea în 1865, eu am scris câte-va articole de diare, vr’o câte-va broşure si o colecţiune de documente, iată tot. Eram o nopte despre zori de di, nu încă diminâţă; eram o mică parte din eu al meu, o parte obosită şi desgustată. De atunci încoce, prin nevestă-mea, de odată eu m’am simţit întreg şi luminos“.
 
În cadrul conferinței antemenționate, Hasdeu aduce practic un laudatio soției sale, o aureolare a soției românce. Publicată la editura Librăriei Socecu&CO, la un an după moartea Iuliei Faliciu Hasdeu, lucrarea însumează 64 de pagini.
 
Citește și:
 
Dobrogea și Biblioteca Universității „Ovidius“ Constanța
 
Volumul are 64 de pagini și poate fi descărcat de mai jos.
  Citește în format integral

709

Ti-a placut articolul?

Nume:

Email:

Comentariu*:

Din aceiași categorie

#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „Curs de pedagogie“, de Ion Găvănescu

36028
#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „O nevastă româncă în traiul pămîntesc și’n vieța după morte“, de Bogdan Petriceicu-Hasdeu

#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „O nevastă româncă în traiul pămîntesc și’n vieța după morte“, de Bogdan Petriceicu-Hasdeu

36830
#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „Curs de psihologie“, de Constantin Rădulescu-Motru

36631
​#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „Critică dramatică“ de Mihail Dragomirescu

2978
#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „Annales de l’institut oceanographique, tome XIII, fasc II - La vie dans la mer noire“, de Grigore Antipa

3069
#DobrogeaDigitală - Acces universal la informaţie: „Pedagogia contemporană. Probleme şi curente“, de George G. Antonescu

3376
#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „Nascerea la români. Studiu etnograficu“, de Simion Florea Marian

3667
​#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „Obiceiurile Juridice ale poporului romîn. Studiu asupra obiceiurilor pămîntului din punct de vedere juridic, social, moral şi politic“, de George G. Maxim

2851
​#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „Pestalozzi și Rolul moral-social al educației“, de George G. Antonescu

2605
#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: Dicționarul Enciclopedic Ilustrat „Cartea Românească“, de Ion-Aurel Candrea și Gheorghe Adamescu

3127
#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „Nunta la români. Studiu istorico-entograficu comparativu“, de Simion Florea Marian

2791
#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „Școala încadrată în vieață. Experiențe și realizări pedagogice“ de Eleonara Moscu-Filipidescu

2408
#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „Sate și Mănăstiri din România“, de Nicolae Iorga

2150
#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „Dobrogea. Rumanian Studies IV“

2138
#DobrogeaDigitală - Acces universal la informaţie: „Dobrogea de Sud“ nr. 2, aprilie - mai 1937

1952
#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „Dobrogea. Patru conferințe ale Universității Libere“

1854
#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „Domnia Regelui Carol I. 5 conferinţe ținute la Universitatea Libera în anul 1940“

1853
#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „Emil sau despre educațiune, ediția a III-a, volumul I-II“, traducere de Gheorghe Adamescu

1948
#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „Dunărea. Călăuză turistică“ de R. I. Călinescu

1837
#DobrogeaDigitală - Acces universal la informație: „Enciclopedia Română. Tomul III“, de Corneliu Diaconovich

1917