30 Jun, 2020 00:00
3822
„Fusesem la Balcic odată, înainte de război, în grabă şi păstrasem o amintire imprecisă. ÎI descoperii din nou în Octombrie 1924, în tovărăşia fiului meu Nicolae.
Făceam Dobrogea în automobil - călătorie de descoperiri - după cum făcusem alte drumuri împreună, când era băiat mic la laşi şi mă plimba în maşinâ lui, Bebe Peugeot, peste colinele laşilor. Râzând, îmi spusese: «Ca să-ţi găseşti drumul pe câmpiile Dobrogei trebuie să întrebuinţezi compasul, ca pe mare».
După multe peripeţii în toamna aceia uscată, sosirăm şi la Balcic. Cu toate că zilele se scurtau, era cald ca'n toiul verei, soarele aurind totul.
Doi prieteni - pictori, entuziaşti, admiratori ai Balcicului, ne arătară fiecare colţ pitoresc, şi, fără să ţinem seamă de căldură, praf şi pietrele colţuroase ale drumurilor, am urcat şi coborât dintr'un cartier într'altul, admirând băile turceşti, aruncând priviri în colibele tătăreşti, vizitând câte-va gospodării de seamă ale turcilor, gustând dulceaţă de trandafiri într' o casă bulgărească.
Niculae şi cu mine eram din ce în ce mai încântaţi şi mulţumirea noastră nu cunoscu margine când începurăm să ne căţărăm pe coasta mării, unde o serie de căsuţe de piatră păreau să păzească viile ce coborau aproape până pe plajă.
Uitând de oboseală ne grăbeam, atraşi de un loc care-mi părea de departe o oază verde, care se rostogolea până'n mare. Aci coasta era tăiată de o adâncitură strâmtă, pe fundul căreia o cascadă ·vorbăreaţă se prelungea în valuri spumoase de râu. Sălcii şi plopi crescuseră în grupuri umbroase pe deasupraacestei ape, iar de-a-valma nişte mori vechi turceşti, ne mai pomenit de atrăgătoare, se căţărau pe coastă.
Late, joase, cu acoperişurile trecând peste ziduri şi făcute din ţigla cilindrică, caracteristică acestei regiuni, cu roţile lor uriaşe, schimbând în fum alb apa ce se rostogolea zgomotos în ele, n'ar putea fi închipuită construcţie mai pitorească.
Dincolo de mori, deasupra unui dărăpănat zid de piatră, un fel de terasă pe care creştea viţa de vie; la câţiva paşi mai departe, o a doua terasă mai strâmbă· şi mai scurtă, în capătul căreia se înalţă un gigantic plop, aplecat peste apă, irezistibil atras parcă - de cântecul mări”.
Ti-a placut articolul?
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: