#DobrogeaDigitală - „Arhiva Dobrogei”: Tulcea, tărâmul unor descoperiri uimitoare


În „Arhiva Dobrogei“, „publicațiune trimestrială” editată de Constantin Moisil și Constantin Brătescu și aflată în Biblioteca Digitală ZIUA de Constanța, regăsim, în vol. II, nr.2 din aprilie-iunie 1919, un text despre descoperirea, la Tulcea, a unui prețios letopiseț referitor la istoria poporului român. Documentul a fost găsit de profesorul Ioan Bogdan, considerat cel mai mare slavist al începutul de secol XX, chiar înainte de trecerea sa în neființă.
 
 

 „Ioan Bogdan, mult regretatul profesor universitar şi cel mar mare slavist al nostru, mort la 1 Iunie 1919, a avut strânse legături ştiinţifice cu Dobrogea.
În cursul neobositelor lui cercetări pentru a descoperi texte slave referitoare la trecutu} poporului nostru, a avut prilejul să găsească la Tulcea manuscrisul celei mai vechi cronice moldoveneşti scrisă în limba slavă, cronică pe care el a numit-o «letopisețul dela Bistrița», fiindcă presupunea că a fost scrisă în mânăstirea Bistriţa, din judeţul Neamţu.    

 

DESCARCĂ GRATUIT REVISTA ÎN FORMAT PDF!  

 

Valoarea acestei cronici pentru istoriografia noastră este nepreţuită, iar faptul că a fost descoperită în Dobrogea a legat sufleteşte pe neîntrecutul savant pe
ntru tot timpul vieţii sale de această parte a ţării. Cât de mare i-a fost durerea când oştile duşmane au ocupat Dobrogea şi când prin tratatul dela Bucureşti ea a rămas în stăpânirea străinului, numai cine îl cunoştea bine, şi-a putut da seama.
Şi dacă atunci când a închis ochii pentru totdeauna, Dobrogea nu reintrase încă cu totul în stăpânirea noastră, el a avut cel puţin mulţumirea să simtă că revenirea ei la ţara mumă nu este decât o chestie de scurt timp.”

 
#citeşte mai departe în Arhiva Dobrogei, vol.II, nr. 2, 1919
#Arhiva Dobrogei
Mai multe numere ale publicației Arhiva Dobrogei puteţi parcurge accesând Biblioteca Digitală. 
 
Dacă în urmă cu 122 ani pionierul culturii româneşti în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanţa, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidenţă, cotidianul ZIUA de Constanţa, conştient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri şi de azi“
 

DREPTURI DE AUTOR
 
a) Toate informaţiile publicate pe site de către ZIUA de Constanţa (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informaţii, fotografii, fişiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispoziţiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice şi Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanţa sau, după caz, furnizorii săi de informaţii.
 
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului site-ului, cu excepţia afişării pe ecranul unui computer personal şi imprimarea sau descărcarea, în scop personal şi necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanţa.

 
Sursa foto: Arhiva ZIUA de Constanța

Citește și:

#DobrogeaDigitală - „Arhiva Dobrogei”: Lipsa căilor de comunicație „se resimte dureros”


#citeșteDobrogea După „Marele Război“ - evocări impresionante ale regăsirii provinciei pustiite, din „Arhiva Dobrogei“
 


Ti-a placut articolul?



Nume:

Email:

Comentariu*:

Din aceiași categorie

#DobrogeaDigitală-„Dobrogea românească”, de Elsa și G.Dimitriu Serea: „Dobrogea – plămân al României”

#DobrogeaDigitală-„Dobrogea românească”, de Elsa și G.Dimitriu Serea: „Dobrogea – plămân al României”

843
Dobrogea în anul 1925 (VI). Constanța și comercianții săi

Dobrogea în anul 1925 (VI). Constanța și comercianții săi

843
#DobrogeaDigitală-„Dobrogea Jună. Caleidoscop”, de Gelu Culicea, Alina Sin și Iuliana David: ”Duhul vrajbei îi stăpânește pe învățătorii dobrogeni”

#DobrogeaDigitală-„Dobrogea Jună. Caleidoscop”, de Gelu Culicea, Alina Sin și Iuliana David: ”Duhul vrajbei îi stăpânește pe învățătorii dobrogeni”

532
#DobrogeaDigitală – „Monumentul Triumfal de la Adamclisi”, de Adrian V. Rădulescu:   Disputele restaurării colosului arhitectonic de la Adamclisi, de-acum șase decenii

#DobrogeaDigitală – „Monumentul Triumfal de la Adamclisi”, de Adrian V. Rădulescu: Disputele restaurării colosului arhitectonic de la Adamclisi, de-acum șase decenii

2366
#DobrogeaDigitală. Analele Dobrogei : Coasta de argint. Șarpele, „un animal atât de nevinovat”

#DobrogeaDigitală. Analele Dobrogei : Coasta de argint. Șarpele, „un animal atât de nevinovat”

2110
#DobrogeaDigitală-„Dobrogea Jună. Caleidoscop”, de Gelu Culicea, Alina Sin și Iuliana David: Vizita unui ministru „energic și expeditiv”

#DobrogeaDigitală-„Dobrogea Jună. Caleidoscop”, de Gelu Culicea, Alina Sin și Iuliana David: Vizita unui ministru „energic și expeditiv”

2053
#citeșteDobrogea: Radu Ciorei, poetul absolut al baghetei

#citeșteDobrogea: Radu Ciorei, poetul absolut al baghetei

2065
Dobrogea în anul 1925 (V). Comercianții din comunele rurale

Dobrogea în anul 1925 (V). Comercianții din comunele rurale

1759
„Dobrogea Jună. Caleidoscop” de Gelu Culicea, Alina Sin și Iuliana David: „S-au culcat săteni și s-au sculat orășeni”

„Dobrogea Jună. Caleidoscop” de Gelu Culicea, Alina Sin și Iuliana David: „S-au culcat săteni și s-au sculat orășeni”

1685
#DobrogeaDigitală – „Cronică dobrogeană”, de Simion Tavitian:   Recordurile de construcție ale Canalului Dunăre-Marea Neagră, al treilea canal navigabil din lume

#DobrogeaDigitală – „Cronică dobrogeană”, de Simion Tavitian: Recordurile de construcție ale Canalului Dunăre-Marea Neagră, al treilea canal navigabil din lume

2851
Așezările dobrogene după anul 1878

Așezările dobrogene după anul 1878

1955
#DobrogeaDigitala -„Anuarul presei române și al lumei politice 1926-1927\

#DobrogeaDigitala -„Anuarul presei române și al lumei politice 1926-1927", ediția VII: Cei dintâi apostoli ai Dobrogei

1763
#DobrogeaDigitală - revista Analele Dobrogei: Virtuțile plantelor „de leac”

#DobrogeaDigitală - revista Analele Dobrogei: Virtuțile plantelor „de leac”

1811
#DobrogeaDigitală: „Valoarea unui om rezidă în ceea ce dă el, şi nu în ceea ce este capabil să primească”

#DobrogeaDigitală: „Valoarea unui om rezidă în ceea ce dă el, şi nu în ceea ce este capabil să primească”

2173
Dobrogea în anul 1925 (IV). Sărbătorile legale, parlamentarii și consulii străini

Dobrogea în anul 1925 (IV). Sărbătorile legale, parlamentarii și consulii străini

1964
#citeșteDobrogea – „Omul care aduce... hazul”, Jean Badea:   Un deceniu de la dispariția unuia din marii actori constănțeni ai neamului românesc – Jean Constantin (galerie foto + video)

#citeșteDobrogea – „Omul care aduce... hazul”, Jean Badea: Un deceniu de la dispariția unuia din marii actori constănțeni ai neamului românesc – Jean Constantin (galerie foto + video)

1971
#DobrogeaDigitala: Pământul Dobrogei – „o adevărată corabie a lui Noe”

#DobrogeaDigitala: Pământul Dobrogei – „o adevărată corabie a lui Noe”

1725
 #citeșteDobrogea: „Ce mult te-am iubit”, Mitică Lupu!

#citeșteDobrogea: „Ce mult te-am iubit”, Mitică Lupu!

2098
#DobrogeaDigitală – „Ovidiu la Pontul Euxin” de Adrian Rădulescu: Statuia lui Ovidiu – un simbol de for și o podoabă citadină (galerie foto)

#DobrogeaDigitală – „Ovidiu la Pontul Euxin” de Adrian Rădulescu: Statuia lui Ovidiu – un simbol de for și o podoabă citadină (galerie foto)

1749
#DobrogeaDigitală - revista Analele Dobrogei: „Iată ce poate face mintea omenească”

#DobrogeaDigitală - revista Analele Dobrogei: „Iată ce poate face mintea omenească”

1517