21 Mar, 2020 00:00
4816
„Jurnalistul Paul Grigoriu s-a născut la 6 martie 1945. A urmat Facultatea de limbi romanice, clasice şi orientale (secția franceză-spaniolă) a Universității din București (1964-1969). Bursier în Franţa, în 1969, la Academie de Bordeaux-Universitatea din Paris. Se cuvine să menționăm că tatăl publicistului Paul Grigoriu a fost profesor de franceză, cu studii de filologie, geografie şi istorie la Paris.
La absolvirea Facultății a fost repartizat la Radio România Internațional, emisiunile în limba franceză (1971-1984 ), fiind şi redactor la Radio Vacanța.
În 1990 a trecut la departamentul radiofonic România Actualități, unde a început să realizeze emisiunile «Matinal». A fost numit apoi redactor-şef la departamentul Tineret-copii, iar din 1991, a fost director general-adjunct al celor patru canale naționale de radio (Actualități, Cultural, Tineret, Muzical) din cadrul Societății Române de Radiodifuziune. La 18 aprilie 2002, a demisionat din funcția de director al Canalului «Radio România Actualități», în urma conflictului apărut între el şi conducerea Societății Române de Radiodifuziune, pe care o considera responsabilă de politizarea instituției.
Este realizator şi prezentator al emisiunilor «Matinal» (inițiată din 26 martie 1990 şi «Sfertul academic», difuzat de canalul Radio România Actualități. Prin populara emisiune «Matinal» a adus un stil jurnalistic occidental în cadrul programelor postului național de radio. Ultima ediție a acestui radioprogram a fost difuzată la 31 octombrie 2002. În prezent, Paul Grigoriu continuă să realizeze emisiunea «Sfertul academic» în cadrul Jurnalului de actualități de la ora 13.
«În meseria de radio - spune Paul Grigoriu - trebuie să fii concis, ceea ce este o experiență utilă şi la scris».
A publicat volumele «Anatomia unei străzi» (1992) şi «Un romantic la Paris», «Vara franceză» (1998), «Radiografii 1969-1989» (2000).
Este membru în Uniunea Ziariștilor Profesioniști și Laureat al Premiilor Uniunii Armene din România.
«Atât bunicul Mâgârdici, probabil Grigorian la origine, cât şi bunica Aurelia Agop, spune Paul Grigoriu într-un interviu acordat revistei «Ararat», - proveneau din vechi armeni moldoveni. Bunicul, care a avut un magazin de stofe, «Grigoriu & Ştefănescu», a murit în 1916, deci nu l-am cunoscut, iar tata a fost zgârcit cu informațiile, şi n-aş putea spune de unde veniseră străbunicii mei. Armenitatea, în tatăl meu, era împuținată, latentă, deși în biblioteca noastră aveam albume de artă din Armenia şi chiar o istorie a armenilor în franceză. Strada Armenească se cheamă acum Ioniță Sturdza, adică şi-a recăpătat numele dinainte de a fi rebotezată Stalin, dar din păcate nu şi numele iniţial. De altfel, au rămas foarte puțini armeni pe ea, în vreme ce, în trecut, era locuită preponderent de armeni pe o parte, iar pe cealaltă - de evrei. Biserica armeană a fost dărâmată în 1977, pretextându-se că a fost șubrezită de cutremurul din 4 martie, când, de fapt, niște notabilități au dorit să-şi construiască pe locul ei case, așa cum, înainte, au profanat cimitirul din curtea ei, ridicând clădiri direct pe morminte. Cât a existat biserica, n-aveam preot, dar la nevoie venea cel de la Roman. Aveam, în schimb, epitrop, pe avocatul Manughevici, al cărui nume îl purta o fundătură cu vreo zece case. Ce a mai rămas din armenimea de pe strada Armenească sunt câteva familii răzlețe, iar la numărul, 40, casa mea părintească, stau acum sora mea, Monica şi fratele meu, Radu. Cartea este scrisă acum 6-7 ani şi s-a centrat în jurul primei povestiri, Strada Armenească nr. 40, care voia să redea evoluția coloanei armeneşti. Acum, această privire retrospectivă a preluat-o întregul volum, în puținelei lui pagini". (...)
Cu aceeași iubire a scris Paul Grigoriu rândurile despre tatăl său. Iubire pe care a răsfrânt-o asupra străzii, oamenilor, neamului, său: «Nu vreau să afirm că tata era liderul necontestat al comunității. Titlul acesta şi-l putea revendica doar avocatul Zadic. Era, însă, în mod incontestabil primul interlocutor al străzii. Echilibrul verbelor lui a evitat multe supărări.
Fără a-i mulțumi neapărat, oamenii îl căutau şi, ca orice orientali șireți, îi cereau sfaturi ca şi când l-ar fi întrebat de vreme. Ce vreți, așa era în capul lor, tot ce a primit, în afară de nume, se plătește...
Or, se știe, punga cu zăvor în loc de pungă cu baiere este o invenție
de la poalele Araratului... »”.
Ti-a placut articolul?
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: