30 Jan, 2020 00:00
2682
„Într-un substanţial articol dedicat lui Haig Acterian publicat în cotidianul «Curierul Naţional» din mai 1994, istoricul şi criticul literar Valeriu Râpeanu spune: «Mai întâi că ne relevă personalitatea unuia din oamenii de cultură ai ţării noastre cu un destin tragic.
Unul din cei mai apropiaţi prieteni ai lui Mircea Eliade (scrisori trimise celui pe care Haig îl numea «singurul meu prieten» au fost publicate în «Mircea Eliade şi corespondenţii săi», ediţia Mircea Handoca, 1993, Editura «Minerva», ca şi a tuturor celor ce formau cercul «Criterion»), Haig Acterian a fost un intelectual cu orizont cultural vast, frământat de idei novatoare, cu dorinţa de a reforma teatrul românesc.
Cea mai importantă operă a sa publicată este monografia «Shakespeare» (Fundatia pentru literatură şi artă «Regele Carol Il», 1938).
Dragostea dintre Haig Acterian şi Marietta Sadova, soţia sa, nu s-a întrerupt nici când studia la Viena şi Berlin, nici când participa la un congres la Roma. Iubirea lor tulburătoare, scrisorile sunt cuprinse în cartea, care se citeşte ca un tulburător roman de dragoste, lui Haig Acterian «Dragoste şi viaţă în lumea teatrului», Editura «Arta Grafică», 1994, şi care cuprinde scrisori pe care le-a trimis celei pentru care a trăit o pasiune pătimaşă, devoratoare, totală: actriţa şi regizoarea Marietta Sadova.
Această dragoste, care se realiza într-o comuniune intelectuală rar întâlnită, avea să se încheie tragic.
Numit director al Teatrului Naţional din Bucureşti după venirea la putere a mişcării legionare, post acceptat - aşa cum fratele său arată în cuvântul înainte al cărţii - din dorinţa de a se realiza fapte noi pe tărâmul artei dramatice româneşti, Haig Acterian va plăti, imediat după rebeliunea din ianuarie 1941, cu o condamnare de doisprezece ani această dorinţă de a fi util mişcării noastre culturale.
Întemniţat la Jilava şi în penitenciarul de la Lugoj va fi unul din acei care, în 1943, pleacă pe frontul din răsărit ca urmare a legii date de Mareşalul Antonescu, prin care unii condamnaţi în categoria cărora intra şi conducerea acestui teatru erau amnistiaţi dacă luptau împotriva Rusiei sovietice. Înrolat în Regimentul 23 infanterie la 16 februarie 1943, ca soldat, este trimis în primele linii ale frontului, unde încetează din viaţă în Cuban, în ziua de 8 august 1943. Peste puţin timp avea să împlinească patruzeci de ani. Din cei treizeci şi nouă trăiţi, ultimii trei îi împărţise între închisoare şi bordeiele din cele mai periculoase şi îndepărtate ale frontului.
Scrisorile trimise din aceste case ale morţii sunt pilduitoare pentru puterea morală a unui om care, în suferinţă, avea tăria să creadă în viitor, să spere, să nu se tângue”.
Ti-a placut articolul?
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: