06 Jul, 2021 00:00
2555
„Anul 1593 începea pentru ţările române cu un fapt obişnuit şi lipsit de speranţe: aşezarea de către turci pe tronul Ţării Româneşti a fostului mare ban al Craiovei, Mihai. Abia venit în fruntea ţării, însă, noul domn a ridicat cu hotărâre şi vigoare steagul împotriva dominaţiei otomane: la 13 noiembrie 1594 o amplă acţiune de nimicire a garnizoanelor, dregătorilor şi creditorilor otomani, asigură trecerea la ocuparea liniei strategice a Dunării şi mutarea teatrului de război în sudul fluviului. Această bătălie, care s-a desfăşurat pe un front amplu, de la sfârşitul anului 1594 până la începutul verii lui 1595, a debutat, nu întâmplător, cu atacuri fulgerătoare şi incisive împotriva poziţiilor otomane din Dobrogea, la vremea aceea adevărat bastion militar, de a cărui nimicire sau neutralizare depindea, în mare măsură, sistemul strategic otoman din Balcani.
Împreună cu oştirea Transilvaniei, comandată de căpitanul Albert Kiraly, Mihai Viteazul se afla la 10 decembrie 1594 la Târgul de Floci. Armatele au trecut Dunărea pe gheaţă şi în ziua Anului Nou 1595, au înaintat spre impunătoarea cetate a Hârşovei. În apropierea acesteia s-a angajat o bătălie scurtă, dar sângeroasă, în urma căreia forţele otomane, estimate la 7000 de oameni - garnizoana cetăţii şi contingente dobrogene - au fost zdrobite şi dispersate. "Iar turcii din Hârşova încă ieşiră cu oaste împotriva Predii Spătarul şi a Radului Comisul. Şi păziră de se loviră cu turcii şi fură biruiţi turcii, gonindu-i pre gheaţă îi tăiară foarte rău. Şi aprinseră şi Hârşova" - descrie faptele, în expresiva limbă cronicărească, Stolnicul Constantin Cantacuzino (Cronicari munteni, 1, Bucureşti, 1961, p. 122-123).
La 6 ianuarie oastea lui Mihai, condusă de căpitanii săi, s-a îndreptat spre Silistra, important centru administrativ, locuit de negustori bogaţi care se bizuiau pe tăria cetăţii. Deşi garnizoana a depus o rezistenţă îndârjită, oraşul a fost ocupat. Întrucât incursiunea a fost mai apoi respinsă cu forţe superioare de sangeacbeiul Silistrei, Mustafa, în primăvara anului 1595 banul Mihalcea a atacat din nou oraşul, pe care însă nu l-a putut menţine, asediind, în schimb, Brăila.
Având în vedere importanţa excepţională a acestei cetăţi, turcii au cerut ajutor trupelor din Dobrogea sub a căror presiune asediul a fost ridicat vremelnic. Preocupat de a nu lăsa inamicul răgazul să-şi refacă forţele, Mihai a trimis, din nou, pe Preda Spătarul şi Comisul Radu asupra Hârşovei şi pentru a doua oară, într-un timp scurt, această importantă cetate a fost scoasă din luptă. Cu o hotărâre nestrămutată s-a aruncat voievodul român, care personifica nu numai năzuinţa de libertate a românilor, ci a tuturor popoarelor subjugate din sud-estul Europei, asupra cetăţilor din Dobrogea, adevărate cuiburi de jefuitori care pricinuiseră Ţărilor Române atâtea suferinţe şi nefericiri. La începutul anului 1595 oastea muntenească a eliberat rând pe rând, Chilia, Ismail, Cetatea Albă, Tighina iar în aprilie, după un nou asediu, a reluat de la turci cetatea Brăilei. În timp ce Mihai Viteazul străbătea impetuos provincia, trecând prin Babadag, până la apele litoralului pontic, aliatul său Aron Vodă ataca Isaccea şi elibera Măcinul.
Numeroase stindarde şi trofee au fost capturate cu acest prilej din mâinile otomanilor. Nicicând, de la căderea Dobrogei sub steagul Porţii, domnii români n-au fost mai aproape de ţelul de a izbăvi acest pământ de cotropitori şi, mai departe, în sud, spre nădejdea popoarelor subjugate din Balcani.
Izvoarele vremii depun mărturie că întreaga populaţie creştină a ţinutului, detestând asuprirea otomană, se răscula pentru a mântui ţara de stăpânirea lor. "Locuitorii (Dobrogei) sunt viteji - scria cu vădită admiraţie un contemporan - şi se poate strânge laolaltă un număr însemnat, deşi nu au alte arme decât spada şi puţini arc şi săgeţi" (Călători străini, 3, p. 392). Participarea populaţiei alături de unităţile de munteni şi moldoveni la asediul cetăţilor, la bătăliile angajate, a imprimat războiului purtat între Dunăre şi ţărmul mării un puternic caracter popular[...]
Evenimentele care urmează până la dramatica bătălie de la Călugăreni, ies din cadrul istoriei dobrogene deşi, în ansamblul ariei româneşti, toate uimitoarele fapte ale acestui bărbat mândru care a fost Mihai Viteazul rămân inseparabil legate de interesele şi soarta întregului popor român. Titanica bătălie pe care a dat-o în puţinii ani cât vrăjmaşii i-au îngăduit să trăiască, n-au vizat doar salvarea statului muntean şi eliberarea sa deplină de orice dominaţie, ci, într-un chip care a răscolit conştiinţa semenilor săi de pe întreg pământul dacic - unirea tuturor teritoriilor locuite de români într-un puternic stat carpato-dunărean-maritim.
Era limpede că orice dizlocare a otomanilor din Balcani, înfăptuită cu forţe şi sub conducerea unui domnitor român, ar fi readus ţinuturile maritime în cadrul statului din care fuseseră desprinse, pentru că toate considerentele - de ordin istoric, etnic, economic şi strategic - implicau în mod firesc, mai devreme sau mai târziu, unirea lor în organismul politic unitar, corespunzător teritoriilor locuite de poporul român. Peste vremurile care au trecut, istoria zăboveşte de aceea la sfârşitul acestui veac când, având Dunărea la picioare, domnul tuturor românilor scruta cu privirea spre ţărmurile mării, când pământul Dobrogei a fost înnobilat de pasul său.”
Ti-a placut articolul?
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: