#DobrogeaDigitală: Cum arăta un an școlar în anii ’30? – „Unii repetau materia, alții inventau metode de copiat care de care mai ingenioase“

 

• Încă de prin anii '20 liceul „Mircea cel Bătrân“ tipărește periodice care prezintă situația instituției pe diferite perioade de timp. Cu întreruperi, mai scurte sau mai lungi, liceul a continuat tradiția, ultimul periodic de acest tip fiind publicat anul acesta sub numele de „Cronica anilor 2017-2020“. 

Anuarul Liceului Mircea cel Bătrân Constanța de pe anii școlari 1934-1935, 1935-1936 prezintă activitatea prestigioasei instituții de învățământ dintre anii antemenționați, periodic marcat de aniversarea a 40 de ani la înființarea școlii. De natură solemnă, scrisă în speficul narativ anilor interbelici, publicația este încă o dovadă a valorilor pe care acest for cultural, numit Liceul „Mircea cel Bătrân“, le transmite din generație în generație.
 


Periodicul începe printr-o retrospectivă scrisă de „directorul celor două decenii“, profesorul Gheorghe Coriolan. Directorul punctează că în cadrul aniversării au fost ținute mai multe activități printre care inaugurări, serbări ori șezători. După o mulțime de mesaje transmise cu ocazia aniversării, pe paginile anuarului apare și un eseu cu titlul „Retrăiri“ scris de Bădică. Gh. Ion, probabil absolvent al LMB.
 
Bine sau rău, este uimitor cum descrierea unui an de liceu din anii 30 este izbitor de asemănător cu unul din 2021, sigur cu diferențele evidente. De la prima strigare a catalogului „ca să ne cunoaștem mai bine“ până la susținerea tezelor și a ingenioaselor metode de copiat textul te ține cu sufletul la gură și mai că nu-ți vine să crezi că este scris în anii 30.
 
Redăm mai jos o bună parte din articolul cuprins în anuar:

„Aşteptam nerăbdător intrarea în clasă ca să văd ce profesori noi au venit, ce cărţi o să-mi cumpăr, cu cine o să stau în bancă şi câte şi mai câte de acestea, care în fond s'ar părea nimicuri, dar care pe atunci îmi stăpâneau deplin sufletul. Începeam cursurile. Ce frumos răsuna primul «Tatăl nostru» rostit de unul dintre noi! Primul «staţi jos» al celui dintâi profesor intrat în clasă, avea în el o intonare care nu se poate reda. Intrarea în activitate se făcea aproape pe nesimţite.
 
La început strigarea catalogului «pentru ca să facem cunoştinţă», apoi câteva întrebări asupra felului cum ne-am petrecut vacanţa şi în sfârşit, sfaturi şi îndemnuri la muncă. Aveam înainte-ne un an, deci timp destul ca să terminăm materia. O oră putea fi întrebuinţată şi altfel, mai ales că veneam din vacanţă. Sunetul clopoţelului ne aducea în dar prima recreaţie.
 
Parcă-l văd pe D-l prof. Constantinescu cum îşi făcea surâzător apariţia ca să vadă ce-i mai fac bobocii - că doar toamna se numără bobocii! Se uita să vadă care nu s'a tuns, care n'are număr, apuca pe câte unul de guşe sau îl bătea încetişor pe obraz spunându-i că s'a mai îngrăşat şi, înainte de a ieşi, avea grija să ne spună:  «Ei, băeţi, căutaţi de vă băgaţi mintile în cap şi 'nvătati că uite săracu ... cutare... ce-a păţit şi mă doare'n suflet, când vă văd pierzând anii!».
 
Venea vremea tezelor. Unii repetau materia cuprinşi de înfrigurare, alţii fabricau calmi o droaie de feluri de fiţuici şi inventau metode de copiat care de care mai ingenioase. Când scriam bine, nu mai conteneam cu întrebările: dacă ni s'au pus note bune, când o să-ni le aducă şi multe altele, încât bietul profesor, plictisit de asalturile noastre, ne împărţea mult aşteptatele isprăvi. Când nu făceam bine, nu suflam nici un cuvânt: am fi vrut să ne fie aduse cât mai târziu, dar adesea parcă era un făcut : ni se aduceau printre primele.
 
Trecea lună după lună, trimestru după trimestru. Ne apropiam de sfârşit. Venea grija examenelor. Frământări, citeam până noaptea târziu, ochii încercănaţi pentru ca toate să se încheie cu bucuria unui premiu,' a cărui valoare era mărită de strângerea de. mână a D-lui Director, ori cu tristeţea unei corijenţe sau chiar a unei repetenţii.
 
Ce să-i faci? Ca oriunde în viaţă, şi aici nu era decât o luptă, din care unii ieşeau învingători, alţii numai «răniţi», iar alţii «morţi» deabinelea. Aşa cum aşteptam în copilărie sărbătorile Crăciunului cel cu multe bunătăţi, aşteptam vacanţa mare, cea dătătoare de linişte, când puteam să răsuflu în voe, să citesc oricâtă literatură, fără grija că a doua zi voi fi ascultat la ceva. Dar, după o lună mi se ura cu «binele». Terminam cărţile adunate în timpul anului şi începeam să mă învârt fără nici un rost. Îmi era dor de colegi, de profesori; de zilele când înfrigurarea mă va cuprinde iar la gândul că s'ar putea să fiu ascultat... «mâine», la un obiect care nu-mi era prea drag.“
   
Sursă foto: Anuarul Liceului Mircea cel Bătrân pe anii școlari 1936-1937, 1937-1938

Citește și:

Anuarul Liceului „Mircea cel Bătrân“ pe anii 1936-1937, 1937-1938 - Inaugurarea statuii reginei-poete Carmen Sylva

Anuarul Liceului „Mircea cel Bătrân“ pe anii școlari 1930-1931, 1931-1932 – „S'a terminat aripa internatului și s'a continuat mobilarea şcoalei“

Anuarul Liceului „Mircea cel Bătrân“ 1928-1930 -„La inaugurarea localului au asistat mai mulţi miniştri, autorităţile şi notabilităţile oraşului, profesori, părinţi, elevi…“

Aniversarea de 40 de ani a Liceului „Mircea cel Bătrân“, anul 1936 – „O serbare de aniversare ca să-şi atingă ţinta, trebue să ne înalţe sufletele“