#DobrogeaDigitală: Despre Cernavodă - „Edilii oraşului de la 1878 şi pâna în anul 1936“ (II)

Athanasie Rădulescu. Sursă foto: „Istoricul orașului Cernavodă”, de Ioan I. Mușat
  • După expunerea primelor patru capitole, continuăm astăzi cu prezentarea celui de-al cincilea capitol, „Starea orașului în trecut și în prezent“. 

Prima monografie a localității Cernavodă, potrivit preotului T. Samoilă, este cea a ilustrului Ioan Mușat, „Istoricul orașului Cernavodă“. Structurată pe 14 capitole, volumul ne prezintă detaliat și bine structurat informații prețioase despre Cernavodă.
 
Documentarea lucrării începe în anul 1934, bazându-se şi pe discuţiile purtate cu bătrânii. Din prefață aflăm că în decursul adunării materialelor, Ioan Muşat a întâmpinat numeroase probleme. Preotul Samoilă explică: „greutăţi inerente oricărui debut şi mai ales greutăţile legate de cutezanţa de a merge pe un drum ce nu l-a mai străbătut nimeni. Un studiu monografic al Cernavodei nu s-a mai făcut până acum“.
 
Ioan Muşat precizează: „Am motive să cred că o monografie a oraşului nostru nu se va mai scrie în curând, iar dacă astăzi procurarea unei fotografii nu e cu putinţă, cu atât mai mult în viitor“. Probleme apar şi din punct de vedere financiar, după cum mărturiseşte autorul. Era nevoie de „peste 30 000 lei“ pentru tipărire. Iniţial, autorităţile locale nu au achiesat la finanţarea apariţiei acestei cărţi, dar schimbarea primarului, în persoana căpitanului Velicu Todor, a făcut posibilă publicarea volumului, abia în 1938, cu titlul Istoria oraşului Cernavoda.
 
Pe una din primele pagini sunt consemnate numele acelor cărora le este dedicat volumul: bunicului autorului, Banu Muşat - „veteran din 1877“ -, unchilor lui „Muşat Gheorghe - Mort în războiul pentru Întregirea Neamului, în luptele de la Doaga; Muşat Mihai - Mort în luptele de la Mărăşeşti; Muşat Constantin - Invalid, rănit grav în luptele de la Turtucaia“.
 


Prefaţa monografiei este semnată de colaboratorul său de la periodicul „Danubius“, preotul T. Samoilă, ce remarcă, privitor la importanţa monografiei pentru spaţiul dobrogean: „O monografie a Cernavodei, prin urmare, are darul să edifice asupra întregei provincii căci Cernavoda este adânc înrădăcinată şi unitar legată de soarta şi istoria ei“.
 
Primul capitol cupride informații despre geografia locului, iar al doilea prezintă „considerațiuni istorice“ despre Cernavodă. Aflăm detalii atât atestate prin documente, dar și prin poveștile spuse de bătrânii locului.
 
Așadar, după cum punctează autorul, „ să mergem şi să cercetăm istoria spre a vedea trecutul acestei localităţi“. După expunerea primelor cinci capitole, continuăm cu prezentarea celui de-al șaselea capitol, „Edilii oraşului de la 1878 şi pâna în anul 1936“.

Pe parcursul acestui capitol vom cunoaște primarii orașului Cernavodă dintre anii 1978 și 1936. Autorul mărturisește că intenția sa de a integra toate biografiile edililor nu a putut fi împlinită din mai multe motive. Redăm rândurile scrise despre Athanasie Rădulescu, primar al orașului de patru ori (1891 - 1892; 1894 - 1897; 1900 - 1901; 1905 - 1907), cel care „a reuşit să facă dintr'un sat oriental, un oraş modern“:
 
 
ATHANASIE RĂDULESCU, farmacist, a fost primar 7 ani, în 4 rânduri: (1891 - 1892), (1894 - 1897), (1900 - 1901) şi (1905 - 1907, luna Aprilie 25, când a decedat).
 
S'a născut la 3 Iunie 1850, în comuna Cioclineşti - Mărgineni, Judeţul Ialomiţa . Cursurile şcoalei primare le-a urmat în Silistra, iar cele gimnaziale la Bucureşti, unde a terminat Facultatea de medicină, secţia farmacie. A participat în războiul pentru Neatârnare, în calitate de şef farmacist al Diviziei II-a şi şeful depozitului chirurgical.
 
În luptele dela Plevna, a protejat cu sabia pe răniţii turci de furia Ruşilor, pentru care faptă umanitară a fost decorat de Osman Paşa. După războiu, în anul 1879, s'a retras din armată cu gradul de Locotenent - farmacist. În vremea aceea, provincia Dobrogei abia alipită la noul regat a l României, era încă un ţinut sălbăticit şi pustiit. Starea aceasta trebuia să înceteze şi după cum oamenii creiază împrejurări, tot astfel împrejurările făuresc oameni, astfel că oridecâteori survine falimentul unor organizaţiuni vechi, alte organizaţiuni noi vin să le înlocuiasc.
 
Şi dacă in aceste împrejurări, întemeietorii noilor stări de lucruri, au pe lângă deşteptăciune şi un suflet ales, ei sunt trimişi de Providenţă şi trec în legendă. Astîel s'a întâmplat că pe locurile ălcate altă dată de hoardele sălbatice, au venit de s'au şezat oameni de departe, trimişi parcă de ceva neînţeles să întemeieze stări noui de bună stare şi propăşire.
 
Tot astfel a venit aci în 1881 Athanasie Rădulescu cu sufletul aprins de a face şi răspândi bunăstarea. Simţitor la durerile omeneşti într'o vreme când boalele şi mulțimele secerau mulţimi, Athanasie Rădulescu a deschis o farmacie în Cernavoda, unde se stabileşte definitiv.
 
Zece ani mai târziu fiind ales primarul oraşului, prin muncă, cinste şi stăruinţă, a reuşit să facă dintr'un sat oriental, un oraş modern, înzestrându-l cu o biserică ce este şi azi o rară podoabă apoi cu străzi, plantaţii, lumină electrică şi hale comerciale.
 
Pentru serviciile aduse ţării a fost decorat cu Steaua României, în grad de cavaler, Trecerea Dunării, Independenţa şi alte decoraţi ruseşti şi turceşti. Cernavodenii, drept recunoştinţă pentru acest protagonist, i-au ridicat o frumoasă statuie din bronz, în grădina publică. Desvelirea a avut loc în ziua de 21 Mai 1937, cu un deosebit fast.“

Va urma.

Statuia lui Ath. Rădulescu. Sursă foto: „Istoricul orașului Cernavodă”, de Ioan I. Mușat

 
Sursă foto: „Istoricul orașului Cernavodă”, de Ioan I. Mușat
 
Descarcă gratuit volumul „Istoricul orașului Cernavodă”, de Ioan I.Mușat din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța
 
Citește și:

#DobrogeaDigitală: Despre Cernavodă - „Edilii oraşului de la 1878 şi pâna în anul 1936“ (I)

Ti-a placut articolul?



Nume:

Email:

Comentariu*:

Din aceiași categorie

#DobrogeaDigitală: Gimnaziul industrial din Cernavodă - „Ei sunt chemaţi să fie promotorii vieţii industriale de mâine“

#DobrogeaDigitală: Gimnaziul industrial din Cernavodă - „Ei sunt chemaţi să fie promotorii vieţii industriale de mâine“

414
#DobrogeaDigitală: Gimnaziul „Principesa Elena“ din Cernavodă - „Inaugurarea localului s-a făcut cu o deosebită solemnitate“

#DobrogeaDigitală: Gimnaziul „Principesa Elena“ din Cernavodă - „Inaugurarea localului s-a făcut cu o deosebită solemnitate“

1044
#citeșteDobrogea: 23 noiembrie 1878, o zi de sărbătoare pentru dobrogeni

#citeșteDobrogea: 23 noiembrie 1878, o zi de sărbătoare pentru dobrogeni

1353
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Frontinus (sec. I) - „Stratagemele”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Frontinus (sec. I) - „Stratagemele”

1862
Istoria Dobrogei - Bibliografie: ValeriusFlaccus (sec. I) - „Argonauticele”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: ValeriusFlaccus (sec. I) - „Argonauticele”

1859
#citeșteDobrogea: Congresul de pace de la Berlin (1878) - consfințirea independenței de stat a României

#citeșteDobrogea: Congresul de pace de la Berlin (1878) - consfințirea independenței de stat a României

2069
#DobrogeaDigitală: Învățătorii din Cernavodă dintre anii 1918 – 1936 (II)

#DobrogeaDigitală: Învățătorii din Cernavodă dintre anii 1918 – 1936 (II)

1673
Istoria Dobrogei – Bibliografie: Silius Italicus (sec. I) – „Punicele”

Istoria Dobrogei – Bibliografie: Silius Italicus (sec. I) – „Punicele”

2209
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Iosephus Flavius (sec. I) - „Antichități iudaice”, „Războiul iudaic”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Iosephus Flavius (sec. I) - „Antichități iudaice”, „Războiul iudaic”

1601
#DobrogeaDigitală: Învățătorii din Cernavodă dintre anii 1918 - 1936

#DobrogeaDigitală: Învățătorii din Cernavodă dintre anii 1918 - 1936

1947
Istoria Dobrogei – Bibliografie: Pliniu cel Bătrân (sec. I) – „Istoria naturală”

Istoria Dobrogei – Bibliografie: Pliniu cel Bătrân (sec. I) – „Istoria naturală”

2676
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Columella (sec. I) – „Despre agricultură”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Columella (sec. I) – „Despre agricultură”

2595
#DobrogeaDigitală: Noua școală primară din Cernavodă din anii 1930 - „Deşi clădirea este frumoasă, nu i s-au făcut camere mai multe, aşa cum pedagogia modernă cere“

#DobrogeaDigitală: Noua școală primară din Cernavodă din anii 1930 - „Deşi clădirea este frumoasă, nu i s-au făcut camere mai multe, aşa cum pedagogia modernă cere“

1616
#citeșteDobrogea: Participarea Armatei române la operațiunile militare (1877-1878)

#citeșteDobrogea: Participarea Armatei române la operațiunile militare (1877-1878)

2979
#DobrogeaDigitală: Școala din Cernavodă între anii 1916 și 1936 (I) - „Localul de şcoală este atât de ruinat, încât vandalismul duşmanilor inspiră groază“

#DobrogeaDigitală: Școala din Cernavodă între anii 1916 și 1936 (I) - „Localul de şcoală este atât de ruinat, încât vandalismul duşmanilor inspiră groază“

1966
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Mela (sec. I) - „Descrierea Pământului”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Mela (sec. I) - „Descrierea Pământului”

1967
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Dioscoride (sec. I) - „Despre materia medicală”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Dioscoride (sec. I) - „Despre materia medicală”

2223
#DobrogeaDigitală: Școala din Cernavodă între anii 1878 și 1916 - „Primul local de şcoală avea numai două săli de clasă“

#DobrogeaDigitală: Școala din Cernavodă între anii 1878 și 1916 - „Primul local de şcoală avea numai două săli de clasă“

2163
#citeșteDobrogea: Intrarea României în războiul de independență și participarea la operațiunile militare (1877-1878)

#citeșteDobrogea: Intrarea României în războiul de independență și participarea la operațiunile militare (1877-1878)

2568
#DobrogeaDigitală: Preotul Dimitrie Chirescu din Cernavodă (II) - „De multe ori era supus la chinuri şi ameninţat cu moartea“

#DobrogeaDigitală: Preotul Dimitrie Chirescu din Cernavodă (II) - „De multe ori era supus la chinuri şi ameninţat cu moartea“

1721