29 Jul, 2020 00:00
1995
„Multă lume, la noi, mai confundă încă, DREPTATEA cu JUSTIŢIA. Dar Justiţia n'a fost şi nu este decât instrumentul prin care se încearcă a se aduce, în domeniul realităţii, eternul şi veşnic schimbătorul scop: Dreptatea.
Nimic n'a fost în viaţa socială, mai relativ şi mai supus îndoielii obşteşti, ca acest suprem ideal al dreptăţii. Pe vremuri, şi poate şi astăzi încă, rumânul, nu se sfia, şi nu se sfieşte, să spuie acelui ce-l întreabă de nevoile şi suferinţele sale: - Vrem o leacă de dreptate! Şi nu de puţine ori, îl auzim zicând: - Apoi dreptate e asta?
Mi s-a'ntâmplat şi mie, pe vremea când făceam şi eu o ţâră de politică, să'ntreb pe cei din preajma mea: - Măi fraţilor! şi la urma-urmei, cam ce-aţi dori voi să vă facă cei de la cârmă? Răspunsul era aproape unanim: - Vrem dreptate! ... Astfel, am înţeles, că toate necazurile omului, toate neajunsurile lui, toate greutăţile întâmpinate într-un trai mizer şi anonim, toate suferinţele, în fine, tot ce nu era cum ar fi dorit omul să fie, erau atributele luptei fără isbândă, eternă şi îngrijorătoare, pentru cucerirea dreptăţii pe pământ!
Şi-mi ziceam: Această mulţime nătângă cere tocmai aceia ce nu se poate împlini nicicând! Căci în minte îmi flutura, atunci, dictonul celebru: - O sfânt ideal al dreptăţii, câte nelegiuiri se săvârşesc în numele tău! ...
Fac şi aceste însemnări ale mele, parte din cele mai dureroase constatări şi crestături pe răbojul unui om necăjit.
Nu există însă oboseală şi renunţare în marile bătălii ce se dau în decursul existenţei umane, pentru dobândirea câştigului. Caleidoscop final al cauzei. Ştim cu toţii că, chiar în timpul din urmă, Conducătorul Statului a însărcinat pe colaboratorul său, emeritul jurisconsult Mihail Antonescu, cu întocmirea celor necesare unei complecte refaceri şi reforme a Justiţiei noastre. Desigur, aceasta tocmai în vederea aşezării unei cât mai bune şi mai complecte dreptăţi la noi în ţară. Se preconizează astfel reducerea legiuirilor existente, dela haosul şi amalgamul prezent, la câteva cărţi, înăuntrul cărora să se găsească pe scurt şi pe înţelesul tuturora, nimic mai mult decât atâta cât va fi absolut necesar, ca fiecare individ să ştie aceia ce constitue drepturile sale cât şi îndatoririle sale. Atât faţă de el şi de familia sa, cât şi faţă de societatea în care trăieşte.
Un nepreţuit bine se va înfăptui astfel, prin reforma anunţată. Dar în acelaşi timp şi Justiţia, ca organ de asigurare a vieţii proaspăt întocmite, va fi supusă unei profunde şi definitive revizuiri. Incapacitatea şi mediocritatea nu vor mai avea ce căuta în forurile respective. Acel ce va fi chemat, de azi înainte, să reprezinte, cum spunea Xavier de Maistre, pe Dumnezeu pe pământ, va trebui să fie, el, în prim rând, un suflet şi o minte de elită. O selecţie riguroasă se va impune în prealabil.
Poate că n'ar fi rău să nu se primească, în ordinul judecătoresc, nimeni, înainte de a fi făcut un stagiu efectiv de câţiva ani în ordinul avocaţilor. Judecătorul de mâine va fi avut astfel prilejul să facă mai intimă cunoştinţă, şi cu suferinţele omului, şi cu greutatea traiului şi cu valoarea muncii şi cu adevărul ce stă la baza reală a dreptăţii. Şi va învăţa, în prefaţa carierei sale, să fie nu numai drept, dar şi înţelegător al sufletului altuia!
Poate că tot astfel, judecătorul viitorului, nu va mai spune, pe tonul vagmistrului, avocatului bătrân, care cere ceva realizabil, şi deloc ilegal: - «Nu se poate! nu discut! am terminat!»
Aceste toate constituiau, pe vremuri, caracteristicele judecătorului său, Rău, nu sever. Şi răutatea n'are ce căuta în templul dreptăţii. Mai ales că rumânul are şi vorba: «Tot omul prost e şi rău». Ori, nimic nu e mai dăunător în viaţa unei societăţi, ce tinde spre progres, decât prostia!”
Ti-a placut articolul?
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: