04 Jan, 2021 00:00
3320
„Domnule Prim-Ministru,
Onoraţi cu încrederea D-voastră de a studia chestiunea acordărei drepturilor constituţionale locuitorilor din Dobrogea, ne-am întrunit la Ministerul de Interne pentru prima oară în ziua de 22 Octombrie 1905, şi apoi neîntrerupt câte două zile, Vinerea şi Sâmbăta în fiecare săptămână, până azi 24 Ianuarie 1906, şi în aceste 24 zile de şedinţe, am luat în cercetare amănunţită, greaua şi importanta chestiune pusă deslegărei noastre grea, pentru că trebuia să se facă odată deplină lumină asupra problemei etnice din noua provincie, problemă mereu agitată şi încontinuu contestată şi importantă, fiindcă este vorba de a deschide largi porţile Constituţiunei noastre unei populaţiuni eteroglote şi eterodoxe care, de 27 ani, îşi face dovada iubirei şi credinţei cătră Patria-Mamă şi legile ei. Terminând lucrarea noastră pe temeiul cercetărilor făcute de membrii comisiunei delegaţi de noi, cum şi pe baza ştiinţelor oficiale ce ni s'a dat de administraţiunea provincială respectivă, credem de a noastră datorie să vă punem în curent cu toate constatările ce am făcut şi să supunem luminatei D-voastre aprecieri deciziunile luate de comisiune în această chestiune.
Domnule Prim-Ministru, Dobrogea, pusă în răspântia încălcărilor barbare, a devenit din cea mai adâncă vechime o vatră de neamuri străine, dar unde fie prin legionarul Romei, fie prin Voevozii români, pururea tulpina şi odrasla latină au stăpânit şi înrâurit puternic asupra ei; în acest colţ de pământ necontenit trecut prin foc şi sabie, nu s'a putut însăila o viaţă statornică şi rodnică; omul, mereu băjenar, n'avea altă grijă decât să se strecoare prin restriştea vremurilor şi să iasă neatins din grozăvia puhoiului de sălbateci fioroşi fugăriţi de foame din pustiul întunecos al Asiei.
Şi totuşi, în cumplita ceaţă ce învălue trecutul acestei provincii, licăresc uneori clipe trecătoare, dar luminoase, în cari geniul rasei noastre apare în toată puterea şi măreţia lui. Legionarii Romei aduc cu ei şi întemeiază aici o puternică şi neperitoare civilizaţie, întărind-o cu cetăţi pe ale căror ruine călcăm azi, întemeind viaţa municipală. Marii noştri Voevozi: Vladimir Basarab, Mircea cel-Bătrân, Ştefan-cel-Mare, Mihai Viteazul şi Aron Vodă, cucerind Dobrogea şi gurile Dunărei, îndeplinesc o misiune istorică a neamului românesc, care, socotit laolaltă, n'a avut şi nici nu are acces mai deadreptul la mare decât acest colţ de pământ vârât între Dunăre şi mare; toată munca noastră economică comercială şi agricolă pe aici s'a scurs totdeauna în largul lumei şi vremea de azi ne-a dovedit şi mai hotărâtor că gurile Dunărei şi Dobrogea, cu schelile ei, în curând vor îndruma prin ţara noastră întregul comerţ al Europei centrale cu extremul Orient.
Românul, în Dobrogea, nu este o pătură suprapusă; el este de baştină aci; el a supravieţuit strămoşilor săi, stăpânitorii de odinioară ai acestui pâmânt, păstrând neştirbită integritatea rasei latine pe ţărmurile Pontului.
Încă de pe la 1850 se aflau în Dobrogea 71 sate româneşti, cu o populaţiune de peste 30.000 locuitori români; la 1880, un an după realipirea acestui pământ la Regatul român, Dobrogea număra 51.915 Români de origină, mai numeroşi decât fiecare grupă etnică în parte.
La 1878 n'am cucerit dar o provincie străină; am găsit o fiică răzleaţă de veacuri de Patria română; n'am supus o populaţiune vrăjmaşă, ci am venit la ai noştri; n'am călcat pe pământ străin, ci ne-am aşezat la noi acasă. Românii băştinaşi ai provinciei, cari fiinţează aici dela urzirea neamului românesc 'n lunca dunăreană, şi Ardelenii răspândiţi în tot largul ei, întemeiară laolaltă din vremi bătrâne vetre româneşti pe plaiurile Dobrogei.
După războiul fericit dela 1877, purtat cu atâta vitejie de oastea noastră şi de prea măritul şi înţeleptul nostru Rege Carol I, faţa lucrurilor se schimbă cu totul în Dobrogea. Românul, cu geniul istoric al gintei sale şi cu puterea lui de muncă, populează câmpii, văi şi vâlcele, desfundă ogoare înţelenite, înjghebează sate mândre, ridică falnice altare de închinăciune celui Atot-Puternic şi întemeiază pretutindeni temple de cultură naţională. Colonii întregi de plugari români din ţară şi din provinciile româneşti subjugate se îndrumează spre Dobrogea şi, trecând Dunărea, se pun pe muncă şi în scurtă vreme foc din această provincie o țară română.”
Ti-a placut articolul?
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: