#DobrogeaDigitală „Elita marinei regale române în rezistența anticomunistă“, de Marian Moșneagu. Sentința


 
  • Marian Moșneagu (n. 29 iunie 1961, Boroaia, Suceava, România) este un istoric român, specializat în istorie navală. A desfășurat și desfășoară o activitate publicistică intensă, focusat în general pe teme ale istoriei contemporane, cu precădere pe cele care privesc marina română. 

Volumul de faţă este dedicat amiralilor şi ofiţerilor de marină români angrenaţi în rezistenţa anticomunistă şi se constituie într-o încercare de rememorare a represaliilor şi a umilinţelor la care au fost supuşi, ei şi familiile lor, în timpul anchetelor şi a detenţiei, precum şi a tributului plătit pentru îndârjirea şi tenacitatea cu care s-au opus regimului totalitar instaurat în România după 1947.

Lucrarea pune în balanţă, cu argumentele veridice ale informaţiei arhivistice, strategia de impunere samavolnică a noii ideologii a dictaturii proletariatului cu abordarea brutală şi demoralizatoare a acţiunii de restructurare a organismului militar românesc, într-o perioadă de tranziţie de la instituţia tradiţională la armata populară, tranziţie dirijată şi controlată de consilerii sovietici şi ulterior de Partidul Comunist Român, prin Direcţia Superioară Politică a Armatei (D.S.P.A.) şi locţiitorii politici ai comandanţilor de la toate eşaloanele. În marea lor majoritate, mărturiile documentare provin din Arhivele C.N.S.A.S., fondul „P” („Penal”), excepţie făcând cele din Arhiva S.R.I., respectiv din Arhivele Militare Române.ă“, de Marian Moșneagu.
 


Sentința

Pe 16 august 1948 se întocmea procesul-verbal privind audierea persoanelor care începând din vara anului 1945 au colaborat și participat la constituirea unei organizaţii subversive de tip fascist, politică și paramilitară, cu scopul de a provoca răsturnarea regimului democratic al ţării.
 
„Făcut astăzi 16 august 1948, în Bucureşti.

Noi, Mateescu Emil, comisar ajutor în Direcţiunea Generală a Siguranţei Statului, Brigada Mobilă;

In baza delegaţiei dată nouă de domnul inspector general, şef al Brigăzii Mobile, de a cerceta pe numiţii: Antonescu Gheorghe, Mircea lonescu, Grozdea Dimitrie, Teodorescu Anibal, Bădărău Alexandru, Toma Matei, Eftimie Ştefan, Condeescu Dumitru, Mihalache Ion, Buruiană Ştefan, Drimba Gheorghe, Anton Marin şi alţii jos menţionaţi, care, începând din vara anului 1945, au colaborat şi participat la constituirea unei organizaţiuni subversive de tip fascist, politică şi paramilitară, cu scopul ca prin mijloace violente şi acţiuni teroriste, printr-o acţiune intensă de înarmare a membrilor, să provoace răsturnarea regimului democratic al ţării.

Pentru realizarea scopului, comitetul acestei organizaţiuni compus din Bujoiu loan, Gheorghiu Dimitrie, Macellariu Horia şi Antonescu Gheorghe, constituiţi într-un aşa zis „Comitet de conducere şi coordonare a organizaţiilor subversive”, având la dispoziţiunea lor controlul mai multor mari întreprinderi, la care au creat fonduri secrete, provenite din speculaţiuni la bursa neagră, au subvenţionat atât activitatea subversivă a partidelor anti-democratice Naţional-Ţărănesc şi Liberal, cât şi acţiunea unor grupări subversive, reprezentate în comitet, prin conducătorii lor, Bontilă Gheorghe, Mânu Gheorghe şi alţii, astăzi data de mai sus, încheind cercetările, am stabilit cele ce urmează:

1. Antonescu Gheorghe, născut la 29 iunie 1898 în corn. Căzăneşti, jud. Ialomiţa, fiul lui Gheorghe şi Aurelia, căsătorit cu Maria, are trei copii, de profesiune inginer, serv. militar satisfăcut ca ofiţer de rezervă, domiciliat în Bucureşti, Şos. Kiseleff nr. 13.

A participat, iniţiat şi contribuit împreună cu Bujoiu loan, Gheorghiu Dimitrie şi Macellariu Horia la constituirea unei vaste organizaţiuni subversive, în care acest grup a avut ulterior conducerea şi coordonarea grupărilor subversive ai căror şefi făceau parte din conducere.

Cei de mai sus s-au constituit în comitet de conducere şi coordonare a organizaţiunilor subversive, trasând liniile generale de activitate, înarmare şi pregătire în vederea unei acţiuni de răsturnare a regimului şi de a ataca forţele armate ale U.R.S.S. şi ale ţării în momentul când ar fi fost ales de ei.

2. lonescu Mircea, născut la 26 decembrie 1894 în Bucureşti, fiul lui lordache şi Leopoldina, It. în rezervă, fost administrator la Soc. „Lonea” şi preşedinte la Soc. „Lupeni", căsătorit cu Marianne, domiciliat în Bucureşti, str. Maria Rosetti nr. 17.A făcut parte din organizaţie, fiind unul din iniţiatorii grupului de conducere şi coordonare a mişcărilor subversive, fiind consiliat în şedinţele comitetului de conducere asupra sistemului de guvernare preconizat de membrii comitetului.
A luat parte împreună cu ing. Bujoiu, Antonescu, Anibal Teodorescu, Grozdea şi Bontilă, la discuţiunile duse în mai multe şedinţe asupra formării unei grupări şi a nevoii de reformă în viaţa politică prin includerea celor care şedeau în rezervă.

A ţinut şedinţe conspirative în casa sa în cursul lunii noiembrie 1945, la care au participat Horia Macellariu, Marin Anton, ing. Bujoiu, ing. Antonescu, Gheorghe Mânu şi Mircea lonescu, I. Teodorescu şi Grozdea.

în 1946 fiind preşedintele consiliului de administraţie al Soc. „Lupeni”, a susţinut propaganda fostelor Partide Liberal, Ţărănist şi Titel Petrescu, dându-le ajutoare din fondul secret creat la Soc. „Lupeni” şi aflat sub controlul lui.“
 
 
 
Descarcă gratuit volumul
„Elita Marinei Regale Române în Rezistența Anticomunistă“, de Marian Moșneagu
din Biblioteca Digitală ZIUA de Constanța!

 
 
Sursa foto: Elita Marinei Regale Române în Rezistența Anticomunistă“, de Marian Moșneagu
 
Dacă, în urmă cu 123 de ani, pionierul culturii românești în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanța, printr-o onorantă coincidență, pe 23 noiembrie 2017, cotidianul ZIUA de Constanța, conștient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri și de azi“.
 
DREPTURI DE AUTOR
 
a) Toate informațiile publicate pe site de către ZIUA de Constanța (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informații, fotografii, fișiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispozițiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice și Legea nr. 129/1992 privind protecția desenelor și modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanța sau, după caz, furnizorii săi de informații.
 
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afișarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum și orice modalitate de exploatare a conținutului site-ului, cu excepția afișării pe ecranul unui computer personal și imprimarea sau descărcarea, în scop personal și necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanța.
 
Citește și:

#DobrogeaDigitală „Elita marinei regale române în rezistența anticomunistă“, de Marian Moșneagu. Depoziţiile prezumtivilor complici

#DobrogeaDigitală: „Elita marinei regale române în rezistența anticomunistă“, de Marian Moșneagu. Coinculpatul căpitan-comandor Drimba Gheorghe

#DobrogeaDigitală: „Elita marinei regale române în rezistența anticomunistă“, de Marian Moșneagu. Coinculpatul Snaidero Romeo


 

Ti-a placut articolul?



Nume:

Email:

Comentariu*:

Din aceiași categorie

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Eusebiu (sec. III-IV) – „Cronica”, „Istorie bisericească”, „Pregătirea evanghelică”, „Viața împăratului Constantin”, „Către Constantin la treizeci de ani”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Eusebiu (sec. III-IV) – „Cronica”, „Istorie bisericească”, „Pregătirea evanghelică”, „Viața împăratului Constantin”, „Către Constantin la treizeci de ani”

548
#citeșteDobrogea: Istoricul Ion Moiceanu, dascălul care a insuflat elevilor militari spiritul naționalist și iubirea de ȚARĂ (GALERIE FOTO)

#citeșteDobrogea: Istoricul Ion Moiceanu, dascălul care a insuflat elevilor militari spiritul naționalist și iubirea de ȚARĂ (GALERIE FOTO)

1591
#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879 - „Nu va putea să întârzie a dobândi o importanţă reală pentru navigatie şi comerciu“ (II)

#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879 - „Nu va putea să întârzie a dobândi o importanţă reală pentru navigatie şi comerciu“ (II)

1422
Istoria Dobrogei - Bibliografie:  Arnobius (sec. IV) - „Împotriva păgânilor”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Arnobius (sec. IV) - „Împotriva păgânilor”

1607
Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Itinerarul lui Antoninus” (sec. III)

Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Itinerarul lui Antoninus” (sec. III)

1176
#DobrogeaDigitală: Babadag în anul 1879 - „Este partea cea mai bogată, cea mai sănătoasă şi cea mai interesantă din toată Dobrogea“

#DobrogeaDigitală: Babadag în anul 1879 - „Este partea cea mai bogată, cea mai sănătoasă şi cea mai interesantă din toată Dobrogea“

1268
#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879, „Constanţa genovesilor şi vechia Tomis a romanilor, locul de exil şi mormântul poetulul latin Ovid“ (I)

#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879, „Constanţa genovesilor şi vechia Tomis a romanilor, locul de exil şi mormântul poetulul latin Ovid“ (I)

976
#citeșteDobrogea: Postul de Ramadan al elevilor Seminarului Musulman din Medgidia în 1942

#citeșteDobrogea: Postul de Ramadan al elevilor Seminarului Musulman din Medgidia în 1942

1143
#DobrogeaDigitală: Sulina în anul 1879 - „Clădit la gura canalului Sulina pe o limbă strâmtă de pământ artificial“

#DobrogeaDigitală: Sulina în anul 1879 - „Clădit la gura canalului Sulina pe o limbă strâmtă de pământ artificial“

1152
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Porphyrios (sec. III) - „Viața lui Pitagora”, „Peștera nimfelor din Odiseea”, „Despre abstinență”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Porphyrios (sec. III) - „Viața lui Pitagora”, „Peștera nimfelor din Odiseea”, „Despre abstinență”

1549
Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Harta lui Peutinger” (sec. III)

Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Harta lui Peutinger” (sec. III)

1716
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Dexip (sec. III) - „Cronică universală”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Dexip (sec. III) - „Cronică universală”

1626
#citeșteDobrogea: Contraamiralul Nicolae Dumitrescu-Maican, la comanda flotilei în timpul războiului de independență

#citeșteDobrogea: Contraamiralul Nicolae Dumitrescu-Maican, la comanda flotilei în timpul războiului de independență

1569
Istoria Dobrogei – Bibliografie: Solinus (sec. III) – „Culegere de fapte memorabile”

Istoria Dobrogei – Bibliografie: Solinus (sec. III) – „Culegere de fapte memorabile”

2278
#citeșteDobrogea: Emigrarea evreilor din România prin portul Constanța

#citeșteDobrogea: Emigrarea evreilor din România prin portul Constanța

2284
#DobrogeaDigitală: Măcin în anul 1879 - „Tutunul se cultivă mai în toate satele acestui district“

#DobrogeaDigitală: Măcin în anul 1879 - „Tutunul se cultivă mai în toate satele acestui district“

2094
#DobrogeaDigitală: Comerțul tulcean din anul 1879 - „Industria din oraşul Tulcea şi din toată Dobrogea este încă nulă“ (II)

#DobrogeaDigitală: Comerțul tulcean din anul 1879 - „Industria din oraşul Tulcea şi din toată Dobrogea este încă nulă“ (II)

1782
#DobrogeaDigitală: Comerțul tulcean din anul 1879 - „Vânzarea lânurilor s-a făcut sub condiții deplorabile“ (I)

#DobrogeaDigitală: Comerțul tulcean din anul 1879 - „Vânzarea lânurilor s-a făcut sub condiții deplorabile“ (I)

1900
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Scutul de la Dura-Europos

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Scutul de la Dura-Europos

2533
Istoria Dobrogei – Bibliografie: Athenaios (sec. III) - „Banchetul înțelepților”

Istoria Dobrogei – Bibliografie: Athenaios (sec. III) - „Banchetul înțelepților”

2513