#DobrogeaDigitală: Eugen Lumezianu – amintiri de la debutul în teatru

Pe 22 aprilie 1937, se năștea, la Constanța, profesorul și scriitorul Eugen Lumezianu.
 
Făcând parte din generația anilor ’70-80, alături de Constantin Novac, Nicolae Motoc, Arthur Porumboiu sau Petru Vălureanu, Eugen Lumezianu a însufleţit viaţa culturală a oraşului de la malul mării și a fost unul dintre fondatorii și redactorii revistei de cultură Tomis.
A predat limba și literatura română la Liceul Energetic şi apoi la Liceul „Mihai Eminescu”, ocupându-se de asemenea de două cenacluri literare, „Ovidius„ și „Poesis”, unde a încurajat tinerii scriitori să-și prezinte creațiile și să-și cultive talentul.
 
Lumezianu a debutat, la 24 de ani, în revista „Luceafărul”, cu schița „Urluia”, publicând apoi articole, povestiri, schiţe şi poezii în majoritatea revistelor literare din țară. În 1968, i-a apărut apară în volum nuvela „Mersul ciudat al lucrurilor”, urmată de o altă nuvelă, „Ultima zi optimistă” (1971). Singurul său roman, publicat în 1985, poartă titlul „Fluxul apei dulci” și a fost publicat la Cluj, de editura „Dacia”.
Piesele de teatru, "Tatăl nostru uneori" (1976), "Capcana de nichel" (1979), "Petreceri duminicale" (1980), „Musafiri pe viaţă” (1985) au fost jucate cu succes pe scene din întreaga țară.

Despre debutul său în dramaturgie, la 39 de ani, am descoperit un articol apărut în revista Teatrul nr.11 octombrie 1976, unde Mira Iosif publică o cronică la piesa de teatru „Tatăl nostru uneori”, unde protagoniști ai scenei Dramaticului constănțean erau, printre alții, Jean Ionescu, Vasile Cojocaru sau Diana Cheregi, regia fiind semnată de Ion Maximilian. Piesa avea să fie preluată și de postul național de televiziune, în 1977.
 
„După o tradiţie care se pare că începe să se statornicească, stagiunea constănţeană a început, ca și anul trecut, cu lansarea unui debut scenic local. (Termenul nu cuprinde nici o nuanţă peiorativă.) Eugen Lumezianu este un nume cunoscut în proza tînără. Autor al unor volume de epică, deţinător al unui premiu - al revistei „Luceafărul" -, considerat decritica literarii ca o promisiune pentru o proză detaşată, de modele, tînărul scriitor şi publicist constănţean este azi lansat de teatru ca autor dramatic. Prima piesă jucată, Tatăl nostru uneori se arată un debut dramatic timid. Stilul piesei, personajele, schema confllictului, dialogul au puține rădăcini comune cu proza sa, sensibil bizară, sugestivă in subtext, nutrită de o continuă stare de perplexitate.
Abordînd genul dramatic, Eugen Lurnezianu nu şi-a propus, pentru această piesă (care nu reprezintă prima încercare «în dialog», aşa după cum rezultă dintr-o mărturisire a sa din caietul program, confesiune semnificativ intitulată Purgatoriul dramaturgului!), o miză prea mare. Tema: familia, relaţiile dintre părinţi, dintre părinţi şi copii ; situaţia-limită ; părinții în pragul despărţirii, pe un drum bătătorit al rutinei şi blazării, propriu unei maturităţi obosite. Tatăl, chirurg faimos, preocupat de meserie, de publicitate, de aventura-i extraconjugală, uneori, şi de copiii săi (de aici şi titlul, moralizator, deşi nu prea inspirat). Mama, pictoriţă (observ că, în nenumărate piese, mamele se ocupă cu pictura), interesată doar de cariera ei artistică, abulică, nepăsătoare faţă de familie, de existențele din jur. Copiii, în pragul ieşirii din adolescență, vîrstă cu probleme şi întrebări, amestecînd şi confundînd realitatea şi visul, încurcîndu-se în greutăţi şcolare şi răspunderi civice scoțînd-o din platitudinea unor situaţii, estompîndu-i unele clișee caracterologice[...]
Reprezentaţia echilibrează, cu mult farmec, veselia şi tristeţea, stări de exuberanță cu momente de gravitate, într-un cuvînt, valorifică textul, slujindu-l cu real devotament. Devotament demonstrat şi de echipa de actori, într-o strădanie comună de a da scînteie, har și haz personajelor. Jean Ionescu, tată... uneori, creionează cu fermitate portretul unui boss de spital, bîntuit de demonul amiezii. O compoziție în tonuri violente, o femeie pătimașă, realizează Agatha Nicolau, înnobilînd cu sentimente mobilurile intrusei în viața pașnicei  familii; Diana Cheregi este adolescenta vaporoasă, melomană, plutind cu nonșalanță pe valuri de muzică, iar Vasile Cojocaru, absovent al Institutului, aduce farmec și o impetuoasă participare în spectacol, desenînd un fiu necăjit de mici probleme mari.
Cu Tatăl nostru uneori, stagiunea constănţeană deschide seria pieselor originale din acest an, promițîndu-ne în continuare titluri inedite, clasice şi contemporane, care, dacă vor fi şi valorificate scenic, vor configura teatrului unul dintre cele mai interesante programe repertoriale.”
 
Puteți „răsfoi” câteva zeci de numere din revista „Teatrul”, puse la dispoziția Bibliotecii Digitale ZIUA de Constanța de către teatrologul Anaid Tavitian.

Sursa foto: ilustrație revista „Teatrul” nr.11/1976

Citește și:

Adrian Nicola, distins cu premiul „Eugen Lumezianu” pentru proză

Eugen Lumezianu, plutind cu discreție pe „fluxul apei dulci”