16 Jun, 2020 00:00
2757
„Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Bucureşti dispunea, prin anii '30, la cele 13 sau 14 catedre pe care le avea, de o pleiadă de profesori ce a constituit un veritabil titlu de glorie, pentru acest select for de învăţământ superior din România. E destul să amintesc doar câteva nume pentru a ilustra şi justifica afirmaţia pe care o fac aici. Am avut astfel ca magiştri în acei ani numai figuri eminente ca: C. Rădulescu-Motru, D. Gusti, P.P. Negulescu, Mircea Florian, N. Iorga, Mihail Dragomirescu, S. Mehedinţi, Ovid Densusianu, D. Caracostea, N. Cartojan, Charles Drouhet, D. Russo, C. Giurescu, Tudor Vianu, Gh. Oprescu, Al. Rosetti, Al. Marcu
ş.a. al căror prestigiu şi a căror vocaţie didactică se răsfrângeau şi asupra generaţiilor de învăţăcei ce treceau pe sub privirile lor. Niciodată Universitatea din Bucureşti - şi mă refer numai la cea de studii umanistice - nu s-a mândrit cu un asemenea ansamblu de capacităţi profesorale ce formau un corp academic omogen şi străluceau prin operele şi activităţile
lor de la sau din afara catedrelor pe care le conduceau. O mare parte dintre mentorii de atunci au contribuit, direct sau indirect, la împlinirea culturii româneşti pe plan naţional şi internaţional în acea perioadă de avânt spiritual şi social care a fost epoca interbelică, şi mai ales în cea de a doua jumătate a ei.
Din acest palmares de personalităţi exceţionale enumerate mai sus lipseşte un nume - şi nu dintre cele mai puţin importante: Nae Ionescu. Omisiunea nu este însă întâmplătoare. E vorba de o figură - controversată şi atunci şi acum - ce se distingea prin structura sa intelectuală deosebită şi prin modalitatea personală de a-şi ţine cursurile, care adesea şocau şi întotdeauna magnetizau auditoriul.
Mi-amintesc că în 1934, când şi-a deschis cursul de Logică din acel an, Nae Ionescu făcea o afirmaţie ce putea să sune ca un oprobriu într-un amfiteatru universitar, dar nu era decât un fel de credo al profesorului de la catedră: «Sunt pus aici ca să vă mint, dar nu vreau să fac lucrul acesta». Se referea la conţinutul tradiţional, oficial, al programelor de învăţământ, şi
cu aluzie la starea de spirit a generaţiilor noi pe cale de a-şi pierde încrederea în acele programe. Şi tot atunci, făcând de asemenea aluzie la situaţia încordată în care se afla lumea în acel moment (se vorbea peste tot de înarmări, de crize sociale, de revoluţii, de război etc.), adresându-se tinerilor săi auditori, debitase această frază profetică ce avea să capete mai apoi o confirmare năpraznică: «Dumneavoastră veţi termina Universitatea. Dar cei ce vor veni după dumneavoastră în aceste săli n-o vor termina. Aşa cred eu».
Într-adevăr, curând după aceea, au intervenit evenimentele cumplite care au smuls tineretul universitar din sălile de studii şi l-au aruncat în pârjolul «prigoanelor», al puşcăriilor şi al câmpurilor de luptă din războiul ce s-a declanşat necruţător. Profesorul prevăzuse cu o extraordinară luciditate ceea ce se va întâmpla şi o declarase într-un mod ferm şi cutezător.
Acest stil lucid de a preda se datora faptului că Nae Ionescu nu venea la catedră cu un bagaj de acumulări şi teme clasice, ci punea în circulaţie probleme de ordin esenţial, legate de fenomenele istorice imediate sau previzibile într-un timp apropiat. În acest sens el se situa pe o poziţie distonantă în ambianţa celorlalţi profesori amintiţi mai înainte: era, ca să zic
aşa, un «anti-universitar».
Deţinea catedra de Logică, apoi pe aceea de Metafizică, înfiinţată chiar de dânsul”.
Ti-a placut articolul?
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: