#DobrogeaDigitală: Înființarea Curții de Apel din Constanța


 
  • Prima Curte de Apel din Constanța a luat ființă în anul 1879. 

Un articol din publicația „Dobrogea jună“ din 1914, cuprins în volumul I al cărții „Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei“, de Stoica Lascu, prezintă o scurtă retrospectivă asupra înființării Curții de Apel în Constanța. Cetățenii considerau că în Dobrogea era absolut necesară o astfel de instituție, raportându-se la numărul mare de locuitori din regiune și la conflictele destul de dese care se petreceau.
 
Textul de mai jos ne prezintă atât un scurt istoric asupra acestei instituții, cât și argumentele pentru înființarea acesteia.
 
„Înfiinţarea unei Curţi de Apel la Constanţa Guvernul trecut, în urma stăruinţelor populaţiei din Cadrilater şi a le representanţilor judeţului Constanţa în Parlament a hotărât într'una din şedinţele Consiliului de Miniştri, înfiinţarea acestei Curţi şi nădăjduim că actualul guvern va înfăptui acest proect.
 
Dacă luăm în consideraţiune densitatea populaţiunei din Cadrilater, întinderea teritorială şi distanţele mari, este cu neputinţă a se alipi cele două judeţe noi la una din Curţile existente şi în asemenea împrejurări este indicat ca Dobrogea întregită cu judeţele ei să formeze o singură circonscripţie, având ca centru Constanţa.
 
Astăzi deja este foarte greu pentru locuitorii din marginea judeţului să se deplaseze la Galaţi, cu toate că avem legături prin calea ferată; ce va fi mâine pentru locuitorii de la Ecrene, situată la 100 kilometri depărtare de Constanţa, când nu există mijloace de comunicaţie şi când chiar o deplasare la Constanţa represintă cheltuieli şi pierderi de timp însemnate?
 
Amintim că în anul 1879 a funcţionat la Constanţa o Curte de Apel, care a fost transferată la Tulcea, unde a fost în fiinţă până la schimbarea reşedinţei Curţii din Focşani la Galaţi, şi că prin urmare încă de la anexare, legiuitorul a avut în vedere necesitatea unei Curţi de Apel în Dobrogea. Această Curte mai are menirea a forma jurisprudenţe în aplicarea legilor bulgare în Cadrilater şi a stabili forme de judecată şi în unele chestiuni cu totul speciale Dobrogei vechi, astfel că şi din acest punct de vedere ar fi necesară o specializare.
 
Domnule Ministru, nu vorbim în interesul nostru profesional, îmbunătăţirile ce le cerem nu sunt dictate de preocupări personale, deşi am văzut într'un protest în contra înfiinţărei acestei Curţi punându-se interesele locale şi de profesiune mai presus de interesele justiţiabililor, - dar credem că în calitatea noastră de mandatari legali ai împricinaţilor putem pleda pentru înfiinţarea unei secţiuni a doua la Tribunal şi a Curţii de apel la Constanţa.
 
Decan (ss.) George D. BENDERLI
 
Membrii consiliului de disciplină
 
(ss) Traian Bellu, Ştefan Mureşanu
 
Constanţa 24 Februarie 1914
 
("Dobrogea jună", X, nr. 7, 2martie 1914: 1-2)“
 
Sursă foto și de documentare: „Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei“  de Stoica Lascu

Citește și:

Primele alegeri parlamentare din Dobrogea – „Parlamentarii vor fi pe viitor scutul cetăţenilor“

Ti-a placut articolul?



Nume:

Email:

Comentariu*:

Din aceiași categorie

#DobrogeaDigitală: „Regele și regina Mării Negre“, de Marian Moșneagu. Caracteristicile tehnico-tactice ale distrugătoarelor tip R

#DobrogeaDigitală: „Regele și regina Mării Negre“, de Marian Moșneagu. Caracteristicile tehnico-tactice ale distrugătoarelor tip R

902
#DobrogeaDigitală: „România și influența balcanică”

#DobrogeaDigitală: „România și influența balcanică”

752
#DobrogeaDigitală: Vasile Pârvan, cel care a plasat Dobrogea pe harta arheologică europeană

#DobrogeaDigitală: Vasile Pârvan, cel care a plasat Dobrogea pe harta arheologică europeană

751
   Sub egida Filialei Constanța a Societății de Științe Istorice din România: Acordarea Premiului „Gheorghe Dumitrașcu” lui Ion Moiceanu și Constantin Cheramidoglu

Sub egida Filialei Constanța a Societății de Științe Istorice din România: Acordarea Premiului „Gheorghe Dumitrașcu” lui Ion Moiceanu și Constantin Cheramidoglu

1209
#DobrogeaDigitală: „Politica navală postbelică a României (1944-1958)“, de Marian Moșneagu. Viaţa cultural-ştiinţifică şi spiritualitatea marinărească

#DobrogeaDigitală: „Politica navală postbelică a României (1944-1958)“, de Marian Moșneagu. Viaţa cultural-ştiinţifică şi spiritualitatea marinărească

1496
#DobrogeaDigitală: Aniversarea de 40 de ani a Liceului „Mircea cel Bătrân“, anul 1936 – „O serbare de aniversare ca să-şi atingă ţinta, trebue să ne înalţe sufletele“

#DobrogeaDigitală: Aniversarea de 40 de ani a Liceului „Mircea cel Bătrân“, anul 1936 – „O serbare de aniversare ca să-şi atingă ţinta, trebue să ne înalţe sufletele“

2591
#DobrogeaDigitală: „Politica navală postbelică a României (1944-1958)“, de Marian Moșneagu. Învăţământul de marină între 1945 şi 1958

#DobrogeaDigitală: „Politica navală postbelică a României (1944-1958)“, de Marian Moșneagu. Învăţământul de marină între 1945 şi 1958

2128
#citeșteDobrogea: Panait Cerna, la 140 de ani

#citeșteDobrogea: Panait Cerna, la 140 de ani

1533
#DobrogeaDigitală: „Dobrogea - ultim popas, marginea pământurilor româneşti”

#DobrogeaDigitală: „Dobrogea - ultim popas, marginea pământurilor româneşti”

1757
#DobrogeaDigitală: Dumitru Caramitru, la 75 de ani!

#DobrogeaDigitală: Dumitru Caramitru, la 75 de ani!

1375
 Vluisiti zboarî armâneșțî: Nuși Tulliu - Sursum corda! ʼN sus inimile: «De la Pind și pânʼ la Mare, să cântăm, Români, cântați. Și la Pind și la Carpați, pretutindeni unde sʼfrați!»

Vluisiti zboarî armâneșțî: Nuși Tulliu - Sursum corda! ʼN sus inimile: «De la Pind și pânʼ la Mare, să cântăm, Români, cântați. Și la Pind și la Carpați, pretutindeni unde sʼfrați!»

1480
#DobrogeaDigitală: „Politica navală postbelică a României (1944-1958)“, de Marian Moșneagu.  Regimul navigaţiei pe Dunăre şi Marea Neagră după cel de-al Doilea Război Mondial

#DobrogeaDigitală: „Politica navală postbelică a României (1944-1958)“, de Marian Moșneagu. Regimul navigaţiei pe Dunăre şi Marea Neagră după cel de-al Doilea Război Mondial

1327
#DobrogeaDigitală: „Lăcaşul acesta să îndemne generaţiile viitoare pe drumul senin, crescător şi înfloritor de suflete al culturei româneşti”

#DobrogeaDigitală: „Lăcaşul acesta să îndemne generaţiile viitoare pe drumul senin, crescător şi înfloritor de suflete al culturei româneşti”

1164
#DobrogeaDigitală: „La selecţiunea funcţionarilor, în administraţie, nu cântăreşte decât bagajul politic al individului şi al neamurilor sale”

#DobrogeaDigitală: „La selecţiunea funcţionarilor, în administraţie, nu cântăreşte decât bagajul politic al individului şi al neamurilor sale”

1165
#DobrogeaDigitală: „Politica navală postbelică a României (1944-1958)“, de Marian Moșneagu. Prioritățile marinei comerciale a României între anii 1948 și 1958

#DobrogeaDigitală: „Politica navală postbelică a României (1944-1958)“, de Marian Moșneagu. Prioritățile marinei comerciale a României între anii 1948 și 1958

1532
#DobrogeaAcademică: Pandemia și economia. Ce va fi după?

#DobrogeaAcademică: Pandemia și economia. Ce va fi după?

1111
#DobrogeaDigitală: Să ne amintim de Scarlat Vârnav, la 170 de ani de la naștere

#DobrogeaDigitală: Să ne amintim de Scarlat Vârnav, la 170 de ani de la naștere

1119
#citeșteDobrogea: Panairul - târgul renumit al Dobrogei (II)

#citeșteDobrogea: Panairul - târgul renumit al Dobrogei (II)

1544
#citeșteDobrogea: Calea ferată Constanța-Cernavodă, primul drum feroviar din Dobrogea

#citeșteDobrogea: Calea ferată Constanța-Cernavodă, primul drum feroviar din Dobrogea

1424
 #citeșteDobrogea: Prof.univ.dr.Tasin Gemil, la aniversare

#citeșteDobrogea: Prof.univ.dr.Tasin Gemil, la aniversare

1291