01 Jun, 2020 00:00
3102
„Istoria pădurii dobrogene este pe cât de tristă pe atât de instructivă pentru om, destinatarul binefacerilor sale. Atâta vreme cât a constituit o rezervaţie imperială («grădină a sultanului»), masivul forestier de stejar şi tei din nordul Dobrogei a rămas o falnică şi viguroasă pădure seculară, păzită sever de soldaţi de marină şi artilerie încât, potrivit mărturiilor vremii, «nici musca nu putea trece». Din motive complexe, mai mult sau mai puţin greu de desluşit, către sfârşitul stăpânirii otomane, autorităţile imperiale au trecut la defrişări masive, care au distrus destul de repede minunata creaţie a naturii. Al doilea centru forestier se afla în sud-vestul Dobrogei, dar mai puţin însemnat.
La mijlocul secolului al XIX-lea vegetaţia forestieră ocupa în Dobrogea circa 140.000 ha. Potrivit statisticii din 1885, această suprafaţă s-a redus la 115 000 ha, apoi la 101.192 ha la începutul secolului al XX-lea şi la 93.930 ha în 1922. Prin dezinteresul otoman amintit, prin colonizările, împroprietăririle şi exproprierile făcute mai apoi de statul român, secularul codru dobrogean s-a înjumătăţit numai în trei sferturi de veac.
După reintegrare, statul român a preluat un patrimoniu forestier devastat, dar încă însemnat. La 5 decembrie 1878 împreună cu C. Al. Orăscu a trecut Dunărea şi P. Grigorescu, primul şef de ocol din Dobrogea, stabilit la Babadag, pentru a lua în primire pădurile ţinutului. După 50 de ani judeţul Tulcea dispunea de 80.435 ha de pădure, iar judeţul Constanţa de 19.487 ha degradate şi cu goluri, afectate de păşunatul necontrolat (numai în judeţul Tulcea existau 40.000 de capre, «draci de pădure, cu barbă şi coarne», cum le numeau cu ciudă silvicultorii) şi de extensiunea prin defrişări a agriculturii. Dacă acest patrimoniu a fost ocrotit şi ameliorat, totul se datoreşte vrednicei administraţii a pădurilor din Dobrogea, reprezentată de Direcţia regională silvică de la Constanţa, de care ţinea şi Cadrilaterul. Pădurile erau repartizate pe zece ocoale conduse de ingineri silvici, în subordonarea cărora se aflau, în 1928, 39 de brigadieri şi 244 de pădurari.
Prezenţa discretă a omului, cât şi faptul că de mii de ani el vâna doar atât cât avea nevoie - vânatul nefiind ca astăzi un sport sălbatic - a făcut ca pădurea şi câmpia dobrogeană să fie raiul celor mai variate specii de animale şi păsări, unele dispărute cu desăvârşire de câteva decenii. Printre acestea cerbi, lupi, vulpi, iepuri, pisica sălbatecă, vidra, jderul, dihorul, sobolul, viezurele, vulturul, şoimul de munte, corbul, dropia, potârnichi, prepeliţe, sitari, o extraordinară varietate de păsări de apă.”
Citește și:
#DobrogeaDigitală - „Arhiva Dobrogei”: Tulcea, tărâmul unor descoperiri uimitoare
Ti-a placut articolul?
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: