29 Mar, 2021 00:00
2718
„Din 1983 a devenit constănţean, optând pentru «Fantasio»”
„E posibil ca ursitoarele să-i fi hărăzit, la ceas de taină, un destin artistic la care nu se gândea nici copilul, nici părintii lui. Tatăl, un jurist pasionat de profesia sa, şi l-ar fi dorit discipol, dar adolescentul nu simţea nici un fel de atracţie faţă de disciplinele de examen la Drept (Socialismul ştiinţific şi Economia politică).
Aşa se face că, fără antecedente artistice (dacă facem abstracţie de spectacolul de prezentare a modei pentru copii de la Circul de Stat, unde Mihai Sorin dovedise o... suspectă dezinvoltură), fără o pregătire asiduă, cu profesori specializaţi în «admitere I.A.T.C.», dar la îndemnul dascălului de română din liceu, s-a înfăţişat comisiei «di granda» (Olga Tudorache, Marin Moraru, Octavian Cotescu, Dem Rădulescu, Sanda Manu) şi a reuşit «din prima».
Când vorbeşte de anii facultăţii, Mihai Sorin Vasilescu retrăieşte cea mai frumoasă perioadă a vieţii sale, luminată de profesori dăruiţi cu har pedagogic (Beate Fredanov, Ion Caramitru, Nicolae Pomoje, Zoe Anghel Stanca, Cătălin Naum, Sanda Manu), presărată cu evenimente emoţionante, cum a fost spectacolul «A treia ţeapă» de M. Sorescu, montat de I. Caramitru în sala frescelor de la Arhitectură, în care interpreta trei roluri - Pictorul, Orbul şi Mahomed - trei «registre» diferite şi tot atâtea posibilităţi de creaţie actoricească.
Rolul Orbului i-a oferit şansa unică de a juca pe prima scenă a ţării, înlocuindu-l temporar pe Radu Gheorghe, în spectacolul regizat de Sanda Manu. Să joci alături de titani ca Amza Pellea, George Motoi,
Gheorghe Visu (care l-au încurajat frăţeşte în câteva ore de repetiţie) şi de marele ansamblu al Naţionalului, era un vis atât de frumos... că n-ar
fi vrut ca să se mai destrame...
Alte prezenţe, ca student, în spectacolele teatrelor Bulandra şi Mic au fost noi trepte ale devenirii sale artistice, încheiată (ca etapă şcolară) cu examenul de absolvire: Pampon din D-ale carnavalului de I.L. Caragiale, în regia Sandei Manu.
A urmat stagiatura la Botoşani, care i-a oferit primele roluri de profesionist al scenei, ca şi întâlnirile-şcoală cu regizori de valoare (Iulian Visa, C. Dinischiotu, Mircea Marin ş.a.).
Din 1983 a devenit constănţean, optând pentru «Fantasio», deşi era conştient că intră într-un alt univers artistic, necunoscut, cu capcane ascunse abil pe fiecare metru pătrat al noii instituţii. O scenetă de patru minute sau un cuplet îi vor solicita - paradoxal - eforturi artistice superioare oricărui monolog dintr-o partitură clasică. Dar n-a fost să fie aşa... Trei ani a fost într-un fel de «vacanţă plătită», fără rolurile primise la transfer, destinate ideii de înnoire a revistei, fără să aibă posibilitatea să-şi apropie condiţia ideală de «artist total» (actor, mim, cântăreţ, dansator). A rezistat tentaţiei repetate a plecării de la Fantasio spre alte zări, la gândul unei posibile schimbări. Primul spectacol în care s-a văzut cât de mistuit este de flacăra artei a fost Caricaturi la revistă, scris de Doru Octavian Dumitru. Se anunţa un cuplu comic (Doru Octavian Dumitru-Mihai Sorin Vasilescu) de strălucire îndelungată, dar - din nou - n-a fost să fie ...
După 1990 a jucat mult comedie şi revistă muzicală (Parlamentul melodiilor, Love story în lift, Zaraza de la Alcazar, O fată îndărătnică, Se caută un mincinos, Grevă ... la Fantasio. Cu rezultate remarcabile. Valentin Silvestru l-a numit undeva «un Jean Gabin al revistei româneşti».
În primăvara anului 1995, Mihai Sorin Vasilescu s-a întâlnit cu cel mai important rol din viaţa sa de artist (aflat atunci la vârsta de 40 de ani!): Falstaff-story de Alex. Darian (scenariul) şi Nicu Alifantis (muzica). Că a fost copleşit de emoţie în fata textului shakespearian şi a personalităţii lui Falstaff, este uşor de înţeles. Dar tânărul actor a ştiut să-şi domine emoţiile şi să le «topească» în creuzetul artistic din care s-au plămădit rolul său şi întregul spectacol”.
Ti-a placut articolul?
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: