04 Jun, 2021 00:00
3350
„SCRISOARE DESCHISĂ: DOMNULUI NICOLAE IORGA, PROFESOR UNIVERSITAR, preşedinte al Consiliului de Miniştri
Indiferent de convingerile ce împărtăşeşte şi de credinţele cărora se închină, care intelectual din ţara aceasta nu s-a simţit pătruns de o deosebită emoţie şi n-a salutat cu o firească măgulire, apariţiunea decretului prin care Majestatea Sa Regele Carol II vă încredinţa mai deunăzi, distinse Domnule Profesor, formarea cabinetului - sarcină pe care până azi aţi reuşit s-o duceţi la capăt.
Era în această satisfacţiune quasi-obştească a cugetătorilor şi cărturarilor români şi o recunoaştere a unei răsplăţi ce întârziase să vină şi o nădejde de zile mai bune pentru toţi slujitorii celui mai frumos dar şi mai arid din câmpurile de muncă şi activitate omenească. Şi nădejdea înviorătoare prinsese aripi cu atât mai mari, cu cât lipsea unui ceea ce se chiamă partid în jurul Domnieivoastre, găsiserăţi necesar şi nemerit să vă adresaţi la o seamă de intelectuali din ţara noastră, chemându-i să vă secondeze la greaua sarcină, în care spiritul şi cultura Domniei-voastre, vă indicaseră de mult şi la care tronul apelase abia acum.
Ceea ce a surprins şi a îndurerat însă, în deosebi pe noi, Dobrogenii, e că în chemările ce aţi făcut cu acest prilej, prea onorate Preşedinte al Consiliului de Miniştri, aţi trecut cu vederea pe Ioan N. Roman, quintezenţa intelectualităţii provinciei transdunărene; pe Românul a cărui operă spirituală şi naţională - o ştiu pertinamente - nu vă e străină şi ale cărei servicii şi cunoştinţe aţi ştiut a le aprecia personal şi în deajuns în timpul ocupaţiunei, când justificarea şi valorificare dreptelor revendicări ale României asupra Dobrogei, trebuiau făcute cu competinţă, cu autoritate şi cu toată căldura unui suflet ce simţea şi credea. - a unui suflet aşa cum era şi este acela al d-lui Ioan N Roman.
E locul şi sorocul, distinse Domnule Profesor, să reparaţi această omisiune. Ilustrul nostru constănţean, care în modestia şi în mândria intelectualului demn, n-a putut să vă tragă de pulpană - ca atâţia alţii, mulţi din ei fără nici un fel de pregătire şi cădere - candidează azi la un scaun de senator în Parlamentul cu a căruia alcătuire v-a delegat Destinul, de atâtea ori nedrept şi cu Excelenţa voastră.
O singură şi scurtă recomandaţiune - şi răsplata dreaptă pe care noi, simpli muritori şi cetăţeni, ne-am propus-o pentru intelectualul nostru meritos dar oropsit, va fi o faptă îndeplinită.
În această curată speranţă mi-am permis a adresa Domniei Voastre, decan al cugetării şi simţirei româneşti, aceste umile rânduri. Pornite din adâncul inimei, ele nu pot suna în deşert, întro inimă atât de bogat înzestrată ca a Excelenţei Voastre.
Să nu vedeţi, Excelenţă, în Ioan N. Roman, candidatul unui partid politic, ci pe reprezentantul cel mai autorizat al intelectualităţii dobrogene şi pe un mare Român şi patriot, care de o jumătate de veac slujeşte cu vrednicie, cu cinste şi cu dezinteresare, cauzele şi interesele Neamului. Cu adâncă plecăciune. Constantin N. Sarry”
Ti-a placut articolul?
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: