25 Sep, 2020 00:00
3186
„Însemnătatea covârşitoare a Dobrogei şi a judeţului Constanţa în special, cu portul său la mare, nu are trebuinţă să mai fie demonstrată. Ea a fost concretizată în simplele dar cuprinzătoarele cuvinte ale unui mare bărbat de stat român, când a atribuit acestei provincii funcţiunea «plămâni/or ţării»; importanţa Dobrogei a fost în mod strălucit calificată, când Regele Carol I a preţuit-o ca «piatra cea mai scumpă de pe Coroana Majestăţei Sale».
Tocmai această deosebită însemnătate însă a provinciei noastre şi mai ales situaţiunea sa geografică, din care Congresul din Berlin şi-a făcut o chestie de onoare, necesitează o permanentă veghe asupra tuturor lipsurilor şi nevoilor sale, şi o deosebită solicitudine faţă de care nici un sacrificiu să nu pară împovărător.
E locul şi timpul s'o spunem că, cu toate acestea, Dobrogea n'a fost preţuită până astăzi la justa ei valoare, şi nu numai de către aceia, cari îşi fac o cinste din neştiinţa lor în ale aşa numitei vieţi politice a ţării, ci şi de către cea mai mare parte din conducătorii destinelor noastre, cari îşi fac o fală din faptul că, cunosc mai bine Tirolul şi Elveţia decât Dobrogea - pământ din pământul ţării lor !
Această dezinteresare criminală, ale cărei roade s'au putut de altfel observa şi până acuma, - impune aşa dar cu atât mai mult acelora, cari îşi propun să reprezinte interesele Dobrogenilor, o grije şi un studiu neîntrerupte şi neobosite, pentru ca să binemeriteze nu numai din partea locuitorilor provinciei, cari până astăzi n'au văzut o zi bună, ci chiar din partea întregei ţări, pentru care soarta Dobrogei e o chestie de viaţă şi de moarte.
Dintre nevoile imediate ale Dobrogenilor schiţez:
Regimul de excepţiuni şi de bănuială - introdus la început de împrejurări fatale şi de consideraţiuni cărora, ca să nu le pătrundă şi să le cântărească cu bunul său simţ vulgul, oamenii de stat le zic «superioare», - menţinut apoi de nişte administratori, din cari marea majoritate veniţi aici pe chiverniseală, aveau tot interesul să-l prezinte ca o «necesitate de stat», - regimul acesta trebue suprimat cu desăvârşire.
Comunele cu avutul lor să fie încredinţate gospodarilor şi acelora cari au contribuit cu obolul lor la casele obşteşti. Să se înceteze cu sistemul primarilor numiţi, cari, când nu sunt luaţi dintre antreprenorii «de meserie» sau dintre indivizii fără de căpătâi, se recrutează din imberbi sclivisiţi, cari sfidează morala publică şi constitue un pericol şi o ruşine pentru administraţiile comunale.
Chestiunea proprietăţii imobiliare rurale trebue odată pentru totdeauna limpezită şi stabilită. Să dispară nesiguranţa şi jaful de până astăzi, - iar gaşca din Ministerul de Domenii, care a pus atâta lume pe drumuri şi pe cheltuială, să fie exterminată.
Ministrul departamentului respectiv trebue convins că, chestiunea proprietăţii din Dobrogea nu poate fi rezolvată din cabinet, prin articole de legi, oricât de multe şi chiar binevoitoare. Numai o comisiune, alcătuită dintr'un delegat al ministerului, un cunoscător al dreptului internaţional, un jurisconsult în afară de partidele politice, un mare proprietar din ţară şi câte un reprezintant al fiecărui sat, transportându-se la faţa locului şi judecând nu numai după lege, ci mai mult apreciind după împrejurările locale şi speciale - mai mult omeneşte, decât juridiceşte - numai o astfel de comisiune va putea aduce pacea şi siguranţa asupra vieţii şi avutului sătenilor noştri.
Administraţia din această parte a ţării, - asupra căreia cad cea mai mare parte din păcatele trecutului, - în care însă s'au menţinut destule elemente cinstite şi destoinice, - şi în care au intrat în ultimul timp mulţi tineri cu dor de muncă şi cu amor propriu, - trebue sustrasă oricărei influenţe din afară şi devotată serviciului public.
Pentru aceasta e nevoie ca ea să fie pusă la adăpostul zilei de mâine şi - ţinându-se seamă de condiţiunile de trai locale, de populaţiunea flotantă care scumpeşte totul - să se dea tuturor funcţionarilor din Dobrogea indemnizaţii de locuinţă, - lucru introdus la unele administraţiuni.
Dobrogea, care este şi trebue să ne rămână scumpă, fiindcă este «preţul Basarabiei», - Dobrogea a cărei stăpânire de fapt ne-a asigurat-o şi ne-o păstrează vitejia Căciularilor Marelui Căpitan, - trebue apropiată şi câştigată sufleteşte cât mai mult de Ţara-Mumă.
Pentru aceasta e nevoie de noui împroprietăriri, nu însă în persoana unor oameni istoviţi fiziceşte şi sufleteşte, - cari s'au văzut siliţi a intra din prima zi sluji la aceia, la cari veneau să-i naţionalizeze, - ci prin coloni tineri, viguroşi, mândri, întăriţi şi ajutaţi prin legi speciale.
Tot pentru aceasta, educaţiunei sufleteşti a tinerilor generaţiuni din provincie trebue să i se dea o îngrijire deosebită. Preoţii şi învăţătorii din această parte a ţării, cari s'au arătat până acuma de laudă şi au dovedit o vrednicie meritorie, trebuesc ridicaţi în ochii lumii, înconjuraţi de toată stima şi consideraţiunea ce cu drept li se cade şi încurajaţi materialiceşte în aşa fel, încât gospodăriile lor să fie o pildă şi o mândrie a satelor.”
Ti-a placut articolul?
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: