16 Jun, 2021 00:00
4044
„Încă de la începutul carierei sale universitare s-a relevat ca o personalitate independentă din perspectivă didactică, prin caracterul problemelor ridicate la prelegerile lui şi mai ales prin fascinaţia pe care o exercita asupra ascultătorilor. Veneau să-l asculte nu numai studenţi, dar şi mulţi oameni în vârstă, captivaţi de elocinţa şi mobilitatea cerebrală a profesorului. În lecţiile lui nu era vorba de chestiuni «scolastice», ci de viziuni şi interpretări absolut personale, ce intrau pentru prima oară într-o aulă academică. Nu aducea în dezbatere subiecte de cultură generală, culese din tratate şi sisteme de gândire consacrate, aşa cum se obişnuia şi se cerea la Universitate, ci probleme de cele mai diverse categorii, pe care le expunea fără vreun plan adoptat mai dinainte, într-o formă liberă, spontană, însă desfăşurată cu un patos ce cucerea sala.
La catedră venea totdeauna de unul singur, fără «aparat» auxiliar (asistenţi, lectori etc.) cum era regula la alte discipline, într-o ţinută vestimentară impecabilă - la fiecare lecţie, săptămânal, apărea în alt costum, de obicei de culoare deschisă, gri sau bej, cu cămăşi din material fin, cu cravate eclatante - se aşeza pe scaun, arunca mai întâi o privire vulturească asupra sălii, ca într-o şedinţă de exorcism, apoi îşi începea cursul. Dar «cursul» e un fel de a spune, căci totul se transforma în nişte improvizaţii de o mare ingenuitate. Prelegerile, spontane în aparenţă (dar eu cred că, oricum, ideile erau ordonate în mintea sa înainte de a veni la catedră), luau încetul cu încetul turnura unei convorbiri cu cei din faţa lui, însă, de fapt, singurul interlocutor era el, profesorul, care formula întrebări şi tot el răspundea, având drept partener ceasornicul (de buzunar, cu lanţ) pe care îl punea totdeauna pe pupitru (probabil presat de timp) şi-l mânuia apoi ca pe o amuletă ce l-ar fi ajutat să-şi construiască ingenioasele metafore metafizice. Lumea din amfiteatru îl asculta amuţită, ca sub bagheta unui vrăjitor, sedusă de racursiurile dialectice ce se derulau din expunerea sa colocvială, altfel bine controlată ca imagini şi idei. Asociații insolite de concepte, pigmentate cu ironii, sarcasme, paradoxuri şi silogisme create ad-hoc, unele grave şi caustice, altele picante sau glumeţe, făceau şi mai colorat verbul său sclipitor. Tonul era totdeauna măsurat, fără patetisme şi retorisme, fără acea morgă aulică folosită de alţii Impresia care se degaja era că Nae Ionescu nu ţinea să epateze, dar era evident că voia să incite, să neliniştească, să creeze dileme în conştiinţa ascultătorilor. Niciodată însă nu evada din actualitatea imediată, totdeauna rămânea ancorat în realitate.
Mi-amintesc că în 1934, când şi-a deschis cursul de Logică din acel an, Nae Ionescu făcea o afirmaţie ce putea să sune ca un oprobriu într-un amfiteatru universitar, dar nu era decât un fel de credo al profesorului de la catedră: «Sunt pus aici ca să vă mint, dar nu vreau să fac lucrul acesta». Se referea la conţinutul tradiţional, oficial, al programelor de învăţământ, şi
cu aluzie la starea de spirit a generaţiilor noi pe cale de a-şi pierde încrederea în acele programe. Şi tot atunci, făcând de asemenea aluzie la situaţia încordată în care se afla lumea în acel moment (se vorbea peste tot de înarmări, de crize sociale, de revoluţii, de război etc.), adresându-se tinerilor săi auditori, debitase această frază profetică ce avea să capete mai apoi o confirmare năpraznică: «Dumneavoastră veţi termina Universitatea. Dar cei ce vor veni după dumneavoastră în aceste săli n-o vor termina. Aşa cred eu».
Într-adevăr, curând după aceea, au intervenit evenimentele cumplite care au smuls tineretul universitar din sălile de studii şi l-au aruncat în pârjolul «prigoanelor», al puşcăriilor şi al câmpurilor de luptă din războiul ce s-a declanşat necruţător. Profesorul prevăzuse cu o extraordinară luciditate ceea ce se va întâmpla şi o declarase într-un mod ferm şi cutezător.”
Ti-a placut articolul?
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: