16 Dec, 2019 00:00
2690
„Moartea era considerată ca o trecere în altă lume, în care viaţa continua, pe coordonate oarecum similare celor care caracterizau lumea abia părăsită. Această trecere pe alte tărâmuri nu era posibilă fără respectarea unui şir de obligaţii, dintre care primul loc îl ocupa recuperarea şi pregătirea trupului celui defunct pentru această importantă călătorie.
Indiferent prin ce împrejurare ar fi decedat cineva, de moarte naturală sau prin tăierea brutală a firului vieţii în bătălie, a nu avea trupul lui era pentru cei vechi un lucru foarte grav, un delict sau chiar o crimă, care se pedepsea, indiferent de rangul sau poziţia celui vinovat. (În acest sens ne stau mărturie desele referiri ale autorilor antici despre înţelegerile sau armistiţiile temporare încheiate pe câmpurile de luptă, pentru ca trupurile celor ucişi să fie recuperate de taberele respective, în vederea cuvenitei înmormântări).
Eroizat prin simpla trecere în lumea umbrelor, dispărutul apărea învestit cu calităţi deosebite. Iar dacă ar fi rămas cumva nemulţumit, ar fi putut tulbura liniştea şi pacea familiei sau a comunităţii care îl nesocotise, nefăcându-şi datoria de a-l pregăti şi a-l dota cu tot ce-i era necesar în noua viaţă pe care o începea. Prima datorie a familiei era, fireşte, aceea de a îndeplini cu exactitate ritualul funebru. Urma apoi, poate, obligaţia celebrării periodice a tristului eveniment”.
Ti-a placut articolul?
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: