​#DobrogeaDigitală: Portretul lui Mihail Dragomirescu - „Apare ca un erou al înţelegerei lente, dar sigure“

 

Lucrarea „50 de figuri contimporane“ prezintă o colecție de portrete realizate de pictorul și graficianul Iosif Iser, pe marginea cărora adnotează Petre Locusteanu, jurnalist, dramaturg, umorist și fost actor la teatrul din Craiova.
 
Volumul, publicat în 1913, schițează chipul fizic și moral al celor mai impregnante figuri de la început de secol XX. Îi regăsim descriși, atât din condei cât și din pensulă, pe Regele Carol I, Carmen Sylva, Al. Davila, Galaction, Ovid Densușianu, Nottara, Coșbuc, I. G. Duca, Vlahuță, Take Ionescu, Macedonsky, Delavrancea, Victor Eftimiu, Sadoveanu, Minulescu sau Caragiale, și mulți alții.
 
Așa cum era și firesc, cartea începe cu portretul Regelui Carol I descris astfel „cu ochii săi autoritari, majestoşi, liniştiţ […]  părul nins, despărţit în două, cu cochetărie de strămoş care vrea să placă posterităţii…“. Urmează descrierea Reginei Elisabeta a României, „mama răniţilor şi totdeodată cea mai rănită mamă...“.
 


Seria de portrete continua cu Ion I. C. Brătianu ( n. 1864 - d. 1927), cel care a jucat un rol de primă importanță în Marea Unire din 1918 și în viața politică din România modernă.
 
Urmează portretul unei personalități emblematice a literaturii române. Discipol al ilustrului Titu Moiorescu, Mihail Dragomirescu (n. 1868 - d. 1942) s-a consacrat ca estetician și critic literar publicând o serie de volume, repere în cercetarea literaturii. A fost o vreme conferențiar de estetică la Universitatea din București și mai târziu profesor al Facultății de Litere și Filosofie din București.
 
A avut o activitate publicistică intensă, conducând revistele „Convorbiri critice“, „Ritmul vremii“, „Falanga“, în paginile cărora a combătut, de pe pozițiile criticii raționaliste, atât sămănătorismul, cât și simbolismul și modernismul. Adept al esteticii integraliste, el considera capodopera drept o specie, înglobând în mod rigid arta în sfera științei.
 
Una dintre cele mai importante lucrări scrise de Dragomirescu se intitulează „Critică dramatică“, disponibilă în Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța.
 
Textul de factură profundă, impresionează prin cumulul de detalii, reușind să creeze o imagine clară a personalității descrise. Redăm mai jos rândurile scrise despre Mihail Dragomirescu la care se adaugă pictura pe care o găsiți în galeria foto.
 
„M-a interesat totdeauna d-l Mihail Dragomirescu prin înverşunarea, adesea perspicace, de multe ori savantă, cu care obişnueşte să se agaţe de lucruri şi de idei, să le caute înţelesul, să le urmărească rostul. In ţara noastră, în care trăesc atâtea inteligenţe sclipitoare, atâtea minţi vioaie în stare să priceapă orice într’o clipă şi totuş să nu înţeleagă niciodată nimic, d-l Dragomirescu apare ca un erou al înţelegere! lente dar sigure.

Fruntea îngustă, ochii pe cari lumina prea multă îi sperie parcă şi-i orbeşte, spinarea recalcitrantă a frizurei, toate trăsăturile cari alcătuesc expresia dominantă a feţei sale poartă urmele sforţărilor uriaşe de a distinge frumosul de urât, de a clasifica talentele, de a le înţelege.

La cafenea, creţurile arţăgoase ale frunţei sale par că se chinuesc să stabilească dece şvarţul, sorbit cu o tacticoasă prudenţă, este negru; la teatru, ochii ce strălucesc atât de mici îndărătul ochelarilor măritori parcă-şi răsucesc privirile în neastâmpărul de a pătrunde şi a demonstra ceeace pare evident pentru toată lumea; acasă sau în public, când citeşte o nuvelă ori o poezie, nasul, gura, ciocul, sprâncenile, fruntea, ochii, se contractează, se agită, se încordează să găsească ceea ce de multe ori a uitat să ascundă chiar autorul în opera lui.

Deşi e critic de artă, d-l Dragomirescu are o inimă generoasă, o inimă de adevărat filantrop. Din pricina aceasta, armonia cordialei jovialităţi a acestui profesor, cu înfăţişare de ştrengar ce vine din Sevilla, este parcă mereu jicnită, de conflictual literar etern dintre inimă şi minte. Inima d-lui Dragomirescu e primitoare ca un boer moldovean din veacul trecut; mintea sa e iscoditoare şi capricioasă ca un detectiv englez. Când inima sa îl îndeamnă pe un scriitor:

- Şezi, te rog, domnule Stamatiade, şi ia o cafea.

Mintea sa parcă se repede să demonstreze că nu mai e niciun scaun neocupat şi nicio cafea nebăută.

Când d-l Dragomirescu laudă sau respinge lucrarea vreunui scriitor, în stilul său sunt reticenţe şi în glasul său ecouri ce mă fac să mă gândesc la domnul şi doamna cari se ceartă, pe şoptise, în dosul uşei, dacă să primească ori nu pe un musafir nu tocmai poftit.

Din pricina acestui conflict veşnic, avem azi scriitori cari caută să pătrundă în literatură prin inima d-lui Dragomirescu, după cum în unele familii mari se introduc tineri decavaţi prin bunăvoinţa guvernantelor.

De-aceea, eu prefer pe scriitorii pe cari-i suspectează inteligenţa d-lui Dragomirescu acelora pe cari inima sa îi primeşte cu cafele şi curcani hebdomadari“

 

 
 
Sursă foto: „50 de figuri contimporane“ de Petre Locusteanu și Iosif Iser

Citește și:

Portretul lui Jean Steriade - „Cine este domnul acesta cu aerul de spadasin medieval?“