#DobrogeaDigitală: Portretul lui Nicolae Soreanu, „cel mai expresiv artist al nostru“

Nicolae Soreanu. Sursă foto: „50 de figuri contimporane“ de Petre Locusteanu și Iosif Iser
  • Unul dintre cei mai mari artiști români, Nicolae Soreanu, s-a născut în anul 1873 și s-a stins din viață în anul 1950.
  • S-a remarcat prin forța de particularizare a rolurilor jucate și implicit prin autenticitate.

Lucrarea „50 figuri contimporane“ prezintă o colecție de portrete realizate de pictorul și graficianul Iosif Iser, pe marginea cărora adnotează Petre Locusteanu, jurnalist, dramaturg, umorist și fost actor la teatrul din Craiova.
 
Volumul, publicat în 1913, schițează chipul fizic și moral al celor mai impregnante figuri de la început de secol XX. Îi regăsim descriși, atât din condei cât și din pensulă, pe Regele Carol I, Carmen Sylva, Al. Davila, Galaction, Ovid Densușianu, Nottara, Coșbuc, I. G. Duca, Vlahuță, Take Ionescu, Macedonsky, Delavrancea, Victor Eftimiu, Sadoveanu, Minulescu sau Caragiale, și mulți alții.
 
Așa cum era și firesc, cartea începe cu portretul Regelui Carol I descris astfel „cu ochii săi autoritari, majestoşi, liniştiţ […]  părul nins, despărţit în două, cu cochetărie de strămoş care vrea să placă posterităţii…“. Urmează descrierea Reginei Elisabeta a României, „mama răniţilor şi totdeodată cea mai rănită mamă...“.
 
Seria de portrete continua cu Ion I. C. Brătianu ( n. 1864 - d. 1927), cel care a jucat un rol de primă importanță în Marea Unire din 1918 și în viața politică din România modernă.
 


Prezentăm în cele ce urmează portretul unui artist remarcabil al secolului trecut, Nicolae Soreanu. Absolvent al Conservatorului din București, coleg cu iluștri Constantin Nottara și Ștefan Vellescu, Nicolae Soreanu a interpretat zeci de roluri, remarcându-se prin forța extraordinară de particularizare a rolurilor jucate și implicit prin autenticitate. A pus în scenă un repertoriu de roluri variat, de la comedia clasică la drama psihologică modernă, în piese de Moliere, Ibsen Bjornson, H. Bernstein, etc.

Textul de factură profundă, impresionează prin cumulul de detalii, reușind să creeze o imagine clară a personalității descrise. Redăm mai jos rândurile scrise despre Nicolae Soreanu la care se adaugă pictura pe care o găsiți în galeria foto.


„Cel mai expresiv artist al nostru.
 
Şi mersul, şi vorba, şi ochii, şi mâinile, şi umerii, şi dunga pantalonilor, în sfârşit tot ce aparţine d-Iui Soreanu, tot ce face parte din acest simpatic artist exprimă ceva.
 
Dar nimic nu este mai expresiv ca tăcerea d-lui Soreanu. Niciodată nu e mai elocvent acest mare artist, ca atunci când tace. Este atât de vorbitoare tăcerea sa, încât adesea ea trăncăneşte chiar prea mult. De-aceea, rolurile în cari d-l Soreanu este într’adevăr neîntrecut şi inimitabil, sunt acelea în cari este mult de spus cu vorbe puţine. Cantonierul din Brânduşa rămâne un strălucit exemplu de acest soiu de elocvenţă... mută.
 
Atât de bogată este în trăsături caracteristice faţa sa, în cât atunci când ea se contractează sau se destinde, înfiorată de un spasm de bucurie ori de un hohot de durere, îmi evoacă o armonică, în ale cărei cute moare sau răsare veşnic un sunet nou.
 
Iar ochii săi vioi, cu reflexe verzui, neliniştitori, răscolitori, clipitori ca două puternice lămpi electrice cari se aprind şi se sting mereu în dosul unei măşti multicolorate, răspândesc peste figura aceasta neastâmpărat de mişcătoare, brăzdată, zebrată de urmele bucuriei sau ale durerei, lumini şi umbre de satir, - o fiţi liniştiţi! - de satir... cuminte, onest, moral.
 
În contrastul acesta dintre o aparenţă perversă şi un fond de nevinovăţie drăgălaşe, sau - cine ştie ? - poate viceversa, stă ascunsă taina acestui mare talent, atât de complex în expresivitatea lui bogată. Amestecul acesta de lumină naivă şi străluciri drăceşti, de expansiuni sincere şi priviri piezişe, de modestie nefolositoare şi ofensive de arici, îl face pe d-l Soreanu, atât pe scenă cât şi în viaţă, să apară ca o personalitate foarte...  alternativă, interesant de curioasă şi primejdios de simpatică.“
 
Descarcă volumul „50 de figuri contimporane“ de Petre Locusteanu și Iosif Iser din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța

Sursă foto: „50 de figuri contimporane“ de Petre Locusteanu și Iosif Iser
 
Citește și:

Portretul Luciei Sturdza-Bulandra - „Să fie vreo regină detronată din Anglia, exilată în România ca să-şi aline spleenul“

Portretul lui Eugen Lovinescu - „Cum de-ai izbutit să scrii atâtea, să faci atâtea la o vârstă aşa de fragedă, copilaşule de 30 ani?


Galerie foto:


Ti-a placut articolul?



Nume:

Email:

Comentariu*:

Din aceiași categorie

#citeșteDobrogea: Istoricul Ion Moiceanu, dascălul care a insuflat elevilor militari spiritul naționalist și iubirea de ȚARĂ (GALERIE FOTO)

#citeșteDobrogea: Istoricul Ion Moiceanu, dascălul care a insuflat elevilor militari spiritul naționalist și iubirea de ȚARĂ (GALERIE FOTO)

1437
#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879 - „Nu va putea să întârzie a dobândi o importanţă reală pentru navigatie şi comerciu“ (II)

#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879 - „Nu va putea să întârzie a dobândi o importanţă reală pentru navigatie şi comerciu“ (II)

1299
Istoria Dobrogei - Bibliografie:  Arnobius (sec. IV) - „Împotriva păgânilor”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Arnobius (sec. IV) - „Împotriva păgânilor”

1543
Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Itinerarul lui Antoninus” (sec. III)

Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Itinerarul lui Antoninus” (sec. III)

1156
#DobrogeaDigitală: Babadag în anul 1879 - „Este partea cea mai bogată, cea mai sănătoasă şi cea mai interesantă din toată Dobrogea“

#DobrogeaDigitală: Babadag în anul 1879 - „Este partea cea mai bogată, cea mai sănătoasă şi cea mai interesantă din toată Dobrogea“

1263
#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879, „Constanţa genovesilor şi vechia Tomis a romanilor, locul de exil şi mormântul poetulul latin Ovid“ (I)

#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879, „Constanţa genovesilor şi vechia Tomis a romanilor, locul de exil şi mormântul poetulul latin Ovid“ (I)

970
#citeșteDobrogea: Postul de Ramadan al elevilor Seminarului Musulman din Medgidia în 1942

#citeșteDobrogea: Postul de Ramadan al elevilor Seminarului Musulman din Medgidia în 1942

1138
#DobrogeaDigitală: Sulina în anul 1879 - „Clădit la gura canalului Sulina pe o limbă strâmtă de pământ artificial“

#DobrogeaDigitală: Sulina în anul 1879 - „Clădit la gura canalului Sulina pe o limbă strâmtă de pământ artificial“

1147
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Porphyrios (sec. III) - „Viața lui Pitagora”, „Peștera nimfelor din Odiseea”, „Despre abstinență”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Porphyrios (sec. III) - „Viața lui Pitagora”, „Peștera nimfelor din Odiseea”, „Despre abstinență”

1543
Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Harta lui Peutinger” (sec. III)

Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Harta lui Peutinger” (sec. III)

1711
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Dexip (sec. III) - „Cronică universală”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Dexip (sec. III) - „Cronică universală”

1621
#citeșteDobrogea: Contraamiralul Nicolae Dumitrescu-Maican, la comanda flotilei în timpul războiului de independență

#citeșteDobrogea: Contraamiralul Nicolae Dumitrescu-Maican, la comanda flotilei în timpul războiului de independență

1566
Istoria Dobrogei – Bibliografie: Solinus (sec. III) – „Culegere de fapte memorabile”

Istoria Dobrogei – Bibliografie: Solinus (sec. III) – „Culegere de fapte memorabile”

2274
#citeșteDobrogea: Emigrarea evreilor din România prin portul Constanța

#citeșteDobrogea: Emigrarea evreilor din România prin portul Constanța

2279
#DobrogeaDigitală: Măcin în anul 1879 - „Tutunul se cultivă mai în toate satele acestui district“

#DobrogeaDigitală: Măcin în anul 1879 - „Tutunul se cultivă mai în toate satele acestui district“

2087
#DobrogeaDigitală: Comerțul tulcean din anul 1879 - „Industria din oraşul Tulcea şi din toată Dobrogea este încă nulă“ (II)

#DobrogeaDigitală: Comerțul tulcean din anul 1879 - „Industria din oraşul Tulcea şi din toată Dobrogea este încă nulă“ (II)

1778
#DobrogeaDigitală: Comerțul tulcean din anul 1879 - „Vânzarea lânurilor s-a făcut sub condiții deplorabile“ (I)

#DobrogeaDigitală: Comerțul tulcean din anul 1879 - „Vânzarea lânurilor s-a făcut sub condiții deplorabile“ (I)

1896
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Scutul de la Dura-Europos

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Scutul de la Dura-Europos

2529
Istoria Dobrogei – Bibliografie: Athenaios (sec. III) - „Banchetul înțelepților”

Istoria Dobrogei – Bibliografie: Athenaios (sec. III) - „Banchetul înțelepților”

2506
#DobrogeaDigitală: „Populațiunea“ orașului Tulcea din anul 1879

#DobrogeaDigitală: „Populațiunea“ orașului Tulcea din anul 1879

2718