#DobrogeaDigitală: Portretul Regelui Carol II - „A.S. Regală este nevoit să ţie discursuri la o vârstă când totul îl îndeamnă să bată mingia“

Lucrarea „50 de figuri contimporane“ prezintă o colecție de portrete realizate de pictorul și graficianul Iosif Iser, pe marginea cărora adnotează Petre Locusteanu, jurnalist, dramaturg, umorist și fost actor la teatrul din Craiova.
 
Volumul, publicat în 1913, schițează chipul fizic și moral al celor mai impregnante figuri de la început de secol XX. Îi regăsim descriși, atât din condei cât și din pensulă, pe Regele Carol I, Carmen Sylva, Al. Davila, Galaction, Ovid Densușianu, Nottara, Coșbuc, I. G. Duca, Vlahuță, Take Ionescu, Macedonsky, Delavrancea, Victor Eftimiu, Sadoveanu, Minulescu sau Caragiale, și mulți alții.
 
Așa cum era și firesc, cartea începe cu portretul Regelui Carol I descris astfel „cu ochii săi autoritari, majestoşi, liniştiţ […]  părul nins, despărţit în două, cu cochetărie de strămoş care vrea să placă posterităţii…“. Urmează descrierea Reginei Elisabeta a României, „mama răniţilor şi totdeodată cea mai rănită mamă...“.

Seria de portrete continua cu Ion I. C. Brătianu ( n. 1864 - d. 1927), cel care a jucat un rol de primă importanță în Marea Unire din 1918 și în viața politică din România modernă.
 
Seria portretelor continuă cu prezentarea tânărului Regele Carol II, la vremerea scrierii portretului încă principe. Carol al II-lea (1893–1953) este cel mai controversat rege al României. După o tinereţe aventuroasă, în 1925 s-a despărţit de soţia sa Elena, a renunţat la drepturile de moştenitor al coroanei României şi s-a stabit la Paris, împreună cu Elena Wolf-Lupescu.
 
Anii săi de domnie 1930 – 1940 au fost marcaţi, pe de-o parte, de o creştere economică şi de o dezvoltare culturală, dar pe de altă parte de o destrămare a democraţiei. A influenţat cursul vieţii politice prin manipularea partidelor politice şi, în final, prin suprimarea lor.
 


„Când văd pe prinţul Carol străbătând străzile Bucureştilor în goana automobilului al cărui semnal răsună ca o trompetă de biruinţă, simt o bucurie mare, nedesluşită, ciudată. De ce? Nu pot să-mi dau seama.
 
Este par’că în ochii săi inteligenţi ce scânteiază ca doi licurici, în sburdălnicia copilăriei ce înfruntă cu atâta cordialitate protocolul Curţilor, în expresia sa întreagă de copil ajuns la vârsta... cheltuelilor reprezentative, o strălucire particulară, un zâmbet iscoditor care par’că încurajează porniri lăuntrice nemărturisite.
 
Mai deaproape am putut să-l cunosc pe principele Carol la Vălenii de Munte. Subţire, înalt, în ochii de-un albastru spălăcit purtând sburdălnicii stăpânite rău de sentimentul majestăţei prea de timpuriu deşteptat, cu capul întins puţin înainte, cu mijlocul lăsat puţin înapoi, cu gura întredeschisă... Aşa l-a prins negativul fantaziei mele pe când asculta discursul d-lui lorga. Parcă era un semn de întrebare luminos, feeric, simbolic.
 
După ce d-l lorga şi-a sfârşit discursul, la rândul lui, semnul de întrebare a început să vorbească. Şi vorba îi eşea din gură inteligentă, impetuoasă, săltăreaţă, ca o... mingie; iar regalul bacalaureat părea că se repede după ea cu volubilitatea şi înflăcărarea unui liceean care joacă oină. Dar cum s-ar fi putut să fie altfel, dacă A. S. Regală este nevoit să ţie discursuri la o vârstă când totul îl îndeamnă să bată mingia?
 
Şi atunci, cu toată solemnitatea jumătate înduioşătoare, jumătate comică, cu care tânărul prinţ şi cu graţioasa sa soră făceau pe regele şi regina Ia Văleniide-Munte, eu de-abia m’am putut stăpâni să nu-i strig din toată inima:
 
- Alteţă, lasă protocolul şi hai să facem o ţurcă!
 
Dar nu pot să ascund are două mari cusururi principele Carol,  e sincer şi entuziast. In schimb are şi o mare calitate: pe d-l general Perticari. Nădăjduesc că cu vremea calitatea cea bună va izbuti să şteargă depe blazonul princiar pe cele două rele însuşiri primejdioase. Şi atunci bacalaureatul de azi va putea să fie rege.“
 

 
Sursă foto: „50 de figuri contimporane“ de Petre Locusteanu și Iosif Iser
 

Citește și:

Portretul lui Ovid Densușianu - „Îşi face zilnic plimbările obişnuite între filologie şi literatură, purtând cu sfială haina unei melancolii“