#DobrogeaDigitală: „Ridic dar acest pahar în onorul Dobrogei”

 
 
  • La 10 septembrie 1889, regele Carol I sosea la Constanța împreună cu Principele moștenitor, fiind întâmpinat cu fast și entuziasm de orașul întreg 
Călătoria „de la Dunăre până la Mare” a regelui Carol I și vizita sa la Constanța a marcat un moment important în evoluția urbei tomitane și în implicarea monarhului în proiectele menite să ducă la dezvoltarea noii provincii românești.

Discursul regelui arată mulțumirea suveranului față de progresele Dobrogei din primii zece ani de la revenirea sub administrație românească, precum și încrederea în potențialul acestei provincii de a „câştiga într'un viitor apropiat, un renume European”.

Articolul apare în ziarul „Dobrogea”, I, nr. I, din 10 septembrie 1889, antologat în volumul „Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878 - 1947). Vol. I (1878 - 1916)”
 
 
„Duminecă, 10 Septembrie, orele 6 p.m. M.S. Regele şi A.S. Principele moştenitor au sosit în Constanţa şi au descins la Hotel Carol unde s'a stabilit Quartierul Regal.
Călătoria M.S. Regelui şi a A.S. Principelui moştenitor, de la Dunăre până la Mare a fost o nesfârşită manifestare de supunere şi dragoste a Dobrogenilor către Regele lor. Pretutindeni Poporaţiunile în haine de serbătoare eşise spre întâmpinare. Toate gările erau frumos împodobite cu coroane de verdeaţă şi cu arcuri de triumf. Gara Cernavoda, gara Constanţa şi portul au fost decorate cu un gust squisit ce face onoare distinsului şi activului Director al drumului de fer, d-l A. Gafencu, care are partea sa la succesul strălucit al primirei făcute M.S. Regelui şi A.S. Principelui moştenitor.

Constanţa s'a transformat ca prin farmec. Oraşul întreg este pavoasat; toate balconele, toate ferestrile şi uşile sunt împodobite cu covoare, cu drapele şi coroane de verdeaţă. Chiar şi cel maI sărac a ţinut să'şi manifeste bucuria şi dragostea punend drapele şi cununi de verdeaţă.

Cele cinci arcuri de triumf ne dau o frumoasă privelisce; strada Carol I privind din piața Independenţei este feerică. De când esistă moderna Constanţa nu s'a văzut aşa de multă lume circulând pe strade.
D-l Colonel Schefetti, infatigabilul Prefect al judeţului, a mers la Cernavoda spre întâmpinarea M.S. Regelui şi A.S. Principelui moştenitor. Trenul Regal era frumos împodobit cu tricolor şi verdeață. Pe peronul gărei aşteptau sosirea M.S. Regelui şi a A.S. Principelui moştenitor, oficerii superiori, toţi capii de servicii, consulii, preoţii bisericilor tuturor credinţelor, Consiliul comunal şi juderean, mai mulţi notabili din oraş. Onorurile militare fură date de o companie cu drapel.

În salonul gărei multe gentile doamne şi domnişoare care aşteptau sosirea M.S. Regelui şi A.S. Principelui moştenitor, le oferiră superbe buchete de flori. Am distins pe doamnele general Barozzi cu domnişora, d-na Eugen Stătescu, d-na Semizeanu, d-na Mirea, d-na dr. Georgescu, d-na general Dunea cu domnişoarele, d-na dr. Bolton, d-na maior Ştefănescu.
De la gară M.S. Regele şi A.S. Principele moştenitor trecură pe stradele Carol I, Piaţa Independenţei, strada Romană şi strada Remus Opreanu la Hotel Carol, unde aşteptau notabilii oraşului, Administratorii cu primarii tuturor comunelor Judeţului, amploiați subalterni şi elevi şcoalelor.

Seara la orele 9 fu o manifestare cu facle imposantă a primarilor, consilierilor comunali şi orăşenilor. Oraşul era splendid iluminat. Timpul care peste zi se posomorîse, spre seară deveni calm şi frumos ajutând reuşita serbătoarei[...]

Discursul regelui

„Un timp îndelungat a trecut de când n'am venit în Dobrogea.  Cu atât mai mare este dar bucuria mea, de a mă găsi astă-zi împreună cu Moştenitorul presumtiv al Coroanei în mijlocul Dumnevostră şi a constata marele progres ce Constanţa a făcut în cursul de 10 ani.
În vremuri depărtate, vechiul Tomi abia era cunoscut şi numai prin esilul lui Ovid, a cărui statue împodobeşte astă-zi oraşul, acest loc a păstrat un nume în istorie.
Sunt însă convins că noua Constanţa va câştiga într'un viitor apropiat, un renume European, şi că prin construirea podului pestr Dunăre şi lărgirea portului, lucrări care vor fi în curând începute şchelea sa va deveni una dintre cele mai însemnate ale Orientulul şi un isvor de bogăţie pentru ţara întreagă.
Salut astă-zi cu vie mulţumire şi tânăra noastră marină - represintată aci în port prin "Elisabeta" vasul nostru cel mal falnic - fiind că numai prin Dobrogea, cu ţermurile sale întinse pe mare, flotila nostră a putut lua acest avânt, ast-fel că drapelul român este acum cunoscut şi respectat în ţerile cele mal depărtate. Ridic dar acest pahar în onorul Dobrogei, urând ca acestă frumosă provincie, în care sentimentul românesc s'a înrădăcinat întrî'un timp aşa de scurt, să prospereze şi se se desvolte în linişte şi pace - în sănătatea orăşenilor din Constanţa, cari făcându-ne o primire tot aşa de strălucită cât şi călduroasă Ne-au arătat dragostea şi devotamentul lor, pentru care-ve mulţumesc din tot sufletul. Să trăiască Dobrogea şi portul său Constanţa.”

#citeşte mai departe în „Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei“ 
#„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947) Vol. I (1878-1916)“
#Autor Stoica Lascu

Dacă, în urmă cu 123 ani, pionierul culturii româneşti în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanţa, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidenţă, cotidianul ZIUA de Constanţa, conştient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima  BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri şi de azi“.  
 

DREPTURI DE AUTOR
 
a) Toate informaţiile publicate pe site de către ZIUA de Constanţa (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informaţii, fotografii, fişiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispoziţiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice şi Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanţa.sau, după caz, furnizorii săi de informaţii.
 
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului site-ului, cu excepţia afişării pe ecranul unui computer personal şi imprimarea sau descărcarea, în scop personal şi necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanţa.

Sursa foto: imagoromaniae.ro



 

Ti-a placut articolul?



Nume:

Email:

Comentariu*:

Din aceiași categorie

#DobrogeaDigitală: Grânele cultivate în Dobrogea anului 1879 - „Nu există isul maşinelor agricole“

#DobrogeaDigitală: Grânele cultivate în Dobrogea anului 1879 - „Nu există isul maşinelor agricole“

573
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Laerțiu (sec. III) - „Viețile, doctrinele și cugetările filozofilor vestiți”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Laerțiu (sec. III) - „Viețile, doctrinele și cugetările filozofilor vestiți”

1147
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Origene (sec. II-III) - „Împotriva lui Celsus”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Origene (sec. II-III) - „Împotriva lui Celsus”

1527
#citeșteDobrogea: Norme de serviciu existente în cadrul comunei urbane Constanța în anul 1941

#citeșteDobrogea: Norme de serviciu existente în cadrul comunei urbane Constanța în anul 1941

1824
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Herodian (sec. II-III) - „Istoria împăraților de după Marcus, în opt cărți”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Herodian (sec. II-III) - „Istoria împăraților de după Marcus, în opt cărți”

2158
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Cassius (sec. II-III) - „Istoria romană”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Cassius (sec. II-III) - „Istoria romană”

2108
#DobrogeaDigitală: „Pescuirile“ din Dobrogea anului 1879 - „Lacul Razim este cel mai important din acestea“

#DobrogeaDigitală: „Pescuirile“ din Dobrogea anului 1879 - „Lacul Razim este cel mai important din acestea“

1845
#DobrogeaDigitală: „Salinele și carierele“ Dobrogei din anul 1879 - „Cele mai importante sunt acelea din împrejurimile Tulcei și Măcinului“

#DobrogeaDigitală: „Salinele și carierele“ Dobrogei din anul 1879 - „Cele mai importante sunt acelea din împrejurimile Tulcei și Măcinului“

1827
#DobrogeaDigitală: Pădurile Dobrogei din anul 1879 - „Bogăția forestieră a Dobrogei este încă mare“

#DobrogeaDigitală: Pădurile Dobrogei din anul 1879 - „Bogăția forestieră a Dobrogei este încă mare“

2005
#citeșteDobrogea: Anul 1937 în cadrul Seminarului  Musulman din Medgidia

#citeșteDobrogea: Anul 1937 în cadrul Seminarului Musulman din Medgidia

2121
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Filostrat (sec. II-III) - „Viața lui Apollonios din Tanya”, „Heroicos”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Filostrat (sec. II-III) - „Viața lui Apollonios din Tanya”, „Heroicos”

2762
Istoria Dobrogei - Bibliografie:Florus (sec. II) -„Rezumat în două cărți al tuturor războaielor lui Titus Livius, vreme de 700 de ani”

Istoria Dobrogei - Bibliografie:Florus (sec. II) -„Rezumat în două cărți al tuturor războaielor lui Titus Livius, vreme de 700 de ani”

2802
#DobrogeaDigitală: Starea sanitară a Dobrogei din anul 1879 - „Valorează mult mai mult de cât reputația ce are“ (II)

#DobrogeaDigitală: Starea sanitară a Dobrogei din anul 1879 - „Valorează mult mai mult de cât reputația ce are“ (II)

2314
#DobrogeaDigitală: Starea sanitară a Dobrogei din anul 1879 - „Reputația de insalubritate ce o are Dobrogea este foarte exagerată“ (I)

#DobrogeaDigitală: Starea sanitară a Dobrogei din anul 1879 - „Reputația de insalubritate ce o are Dobrogea este foarte exagerată“ (I)

2134
#citeșteDobrogea: Întreprinderea economică de stat „Pâinea“ Constanța

#citeșteDobrogea: Întreprinderea economică de stat „Pâinea“ Constanța

3661
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Artemidor (sec. II) - „Tălmăcitor de vise”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Artemidor (sec. II) - „Tălmăcitor de vise”

3345
Istoria Dobrogei - Bibliografie:Aelianus(sec. II-III) - „Despre animale”, „Felurite istorioare”

Istoria Dobrogei - Bibliografie:Aelianus(sec. II-III) - „Despre animale”, „Felurite istorioare”

3302
#DunăreaCălăuzăTuristică: Satul Sfântul Gheorghe - „Este mai mult un sat oriental şi cu străzile pline de nisip“

#DunăreaCălăuzăTuristică: Satul Sfântul Gheorghe - „Este mai mult un sat oriental şi cu străzile pline de nisip“

3301
#citeșteDobrogea: Viceamiralul Constantin Niculescu - Rizea, un ofițer devotat, în slujba Marinei Române

#citeșteDobrogea: Viceamiralul Constantin Niculescu - Rizea, un ofițer devotat, în slujba Marinei Române

3395
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Gellius (sec. II) - „Nopțile atice”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Gellius (sec. II) - „Nopțile atice”

3905