#DobrogeaDigitală: Situația efortului de digitizare cu scopul accesării online a resurselor culturale de tip publicație în România și Europa

 
Deși termenul „bibliotecă digitală” este folosit pentru prima dată în 1993, în raportul „Source Book on Digital Libraries”, adresat National Science Foundation^[1], primele proiecte care au urmărit convertirea de publicații din formatul analog, papetar, în cel digital s-au pus în practică încă de la începutul anilor ’70 ai secolului 20, chiar înainte de apariția internetului. Dintre exemplele cele mai strălucite, atât din punct de vedere al volumului de publicații digitizate cât și al notorietății și impactului, trebuie amintite măcar câteva:  
Proiectul Gutenberg^[1], inițiat în 1971, care oferă acces la peste 30.000 de publicații de valoare deosebită, aparținând culturii occidentale, multe dintre ele înregistrate fără ajutorul scanerelor, ci doar prin (re)copierea manuală în format electronic.
Proiectul Perseus^[2] prin care s-au pus bazele unei biblioteci digitale în 1987 la Universitatea Tufts din Statele Unite ale Americii, pentru accesibilizarea surselor antice greco-romane și ulterior, a celor provenind din Renașterea engleză.
American Memory^[3], o bibliotecă digitală a Bibliotecii Congresului SUA, inițiată în 1994, care la începutul anilor 2000 ajunsese să expună peste 5.000.000 de resurse digitale, însemnând atât cărți, cât și fotografii sau înregistrări audio ori video. Astăzi colecția se regăsește sub numele de Colecțiile Digitale ale Bibliotecii Congresului^[4].
Gallica^[5], bibliotecă digitală a Bibliotecii Naționale a Franței, care a fost inițiată în 1997 și în care sunt expuse cărți, documente, fotografii sau hărți.  
Proiectul care a marcat o etapă specială în acest proces al digitizării cărții cu scopul accesării rapide prin intermediul internetului, a fost însă Google Print for Libraries. Lansat în 2004 de către compania americană Google, a șocat comunitatea bibliotecilor anunțând că reușise deja conversia în format digital a peste 15.000.000 de publicații, deținute de mai multe biblioteci britanice sau americane. Ulterior, proiectul a fost redenumit Google Book Search, respectiv Google Books^[1]. Scopul acestui efort a fost de pune la dispoziția cetățenilor lucrări rare, epuizate sau unicate, respectând în același timp drepturile de autor. Acest principiu a transformat Google Books dintr-o bibliotecă digitală, într-o librărie digitală, având în vedere că cea mai mare parte a cărților putea fi accesată doar contra cost. Cu toate acestea, azi în colecția Google Books pot fi consultate gratuit și descărcate peste 10.000.000 de publicații care sunt ieșite de sub jurisdicția legilor dreptului de autor.
Proiectul Google Books a fost scânteia care a stârnit ambiția europenilor. În 2007 a fost creat EDLnet, prin finanțarea Comisiei Europene. Proiectul își propunea ca pe parcursul a doi ani să realizeze platforma online Europeana.eu, ca bibliotecă digitală europeană, pe care să o populeze cu peste 2.000.000 de resurse culturale: filme, fotografii, picturi, înregistrări sonore, hărți, manuscrise, cărți și periodice. Europeana^[2] a fost lansată pe 20 noiembrie 2008, oferind acces la numărul asumat de resurse, moment în care audiența sa a fost atât de mare, încât serverele ce gestionau aplicația s-au blocat. Printre partenerii din proiectul EDLnet, care sunt și primii furnizori de conținut în Europeana, se numără și fostul CIMEC - Institutul de Memorie Culturală, azi parte a Institutului Național al Patrimoniului. Acesta contribuie cu un număr de cca 40.000 de resurse culturale provenind din colecții de bunuri muzeale, clasate în patrimoniul cultural național. Astăzi, Europeana oferă acces la peste 63.000.000 de obiecte digitale provenind din toată Europa, dar și din SUA, și a rămas cel mai mare proiect cultural al Comisiei Europene. În Europeana pot fi regăsite atât cărți, cât și înregistrări audio, video, imagini și reprezentări 3D care acoperă domenii variate, de la cultură la medicină, biologie, tehnică sau literatură. Din păcate, România are o contribuție destul de redusă, de doar 147.000 de resurse culturale.
Un alt moment determinant în istoria dezvoltării bibliotecilor digitale îl reprezintă Recomandarea Comisiei Europene C(2011) 7579 „privind digitizarea și accesibilitatea on-line a materialului cultural și conservarea digitală”^[3], care cere Statelor Membre îmbunătățirea accesului la materialul cultural digitizat [...] prin promovarea unei extinderi maxime atât a accesului la materialul digitizat din domeniul public, cât și a reutilizării materialelor pentru scopuri necomerciale și comerciale. De asemenea, le recomandă sporirea contribuției la evoluția viitoare a Bibliotecii Digitale Europene [Europeana], prin încurajarea instituțiilor de cultură locale, editurilor și altor titulari de drepturi să acorde accesul, prin intermediul Europeana, la materialele digitizate de care dispun [...]. Ca urmare a acestui mesaj adresat Europei, cantitatea de material cultural și științific digitizat și respectiv încărcat online a sporit substanțial în perioada următoare. Recomandarea Comisiei Europene a fost și este argumentul cel mai des utilizat de către diverse instituții în negocierile pentru accesarea de fonduri cu scopul digitizării și creării de biblioteci digitale, până în momentul prezent.
În România, activitățile de digitizare a publicațiilor cu scopul expunerii online au început să se manifeste cu precădere de la sfârșitul anilor 2000.
În 2008, ca o consecință a lansării Europeana, Guvernul publică Hotărârea nr. 1676/2008, privind aprobarea Programului național pentru digitizarea resurselor culturale naționale și crearea Bibliotecii Digitale a României, care nu își atinge însă obiectivele preconizate. Mai mult chiar, Institutul de Memorie Culturală, CIMEC – instituție publică aflată în subordinea Ministerului Culturii și Cultelor, căreia i se stabilește calitatea de agregator național, asigurând interfața dintre furnizorii de conținut (instituții publice sau alte organizații deținătoare de resurse culturale) și serviciile tehnice care gestionează programul la nivel comunitar – este desființat în 2009. Decizia este cu atât mai bizară și nepotrivită cu cât CIMEC realiza încă din anii ’80 evidența digitală a patrimoniului cultural^[4]. Ulterior, CIMEC este integrat în Institutul Național al Patrimoniului (INP) unde își continuă misiunea, dar cu personal mult diminuat.
Cu toate acestea, deși Ministerul Culturii își ignoră obligațiile stabilite prin Hotărârea 1676/2008, alte instituții încep să pună în aplicare prevederile actului juridic amintit. Astfel, în septembrie 2009, Biblioteca Metropolitană București lansează proiectul Biblioteca Digitală a Bucureștilor^[5], inițial sub numele mai puțin fericit de Dacoromanica, proiect cu cel mai mare impact prin numărul foarte ridicat de publicații care sunt digitizate și expuse online. Cărțile și periodicele selectate, care se pare că azi sunt în număr de peste 150.000, provin din domeniul public sau au fost digitizate cu acordul autorilor. Din păcate, proiectul a evoluat foarte slab din punct de vedere tehnic și, deși a fost construit pe o platformă tehnică profesionistă și extrem de costisitoare, în ultimii trei, patru ani a funcționat foarte puțin, provocând nemulțumirea cititorilor care inițial erau foarte încântați de accesul nerestricționat la un număr atât de mare de publicații. Începând din toamna acestui an, aplicația funcționează din nou, dar funcția de interogare și regăsire a informațiilor se comportă defectuos și împiedică utilizatorul să consulte rapid publicațiile de care este interesat. Un alt punct slab al acestui proiect rezidă în faptul că publicațiile de tip periodic nu sunt catalogate la nivel de articol, ci doar la nivel de număr, ceea ce exclude din căutare, și așa prost executată, subiectele conținute de articole. De asemenea, nu pot să nu remarc o prevedere aberantă a Condițiilor de utilizare impuse de Biblioteca Metropolitană București:  „toate documentele digitale postate pe acest site pot fi copiate sau tipărite exclusiv pentru studiu propriu sau cercetare şi nu pot fi distribuite sau difuzate pe nici o cale fără permisiunea scrisă din partea Bibliotecii Metropolitane Bucureşti”^[6]. Această regulă ignoră în fapt statutul publicațiilor din domeniul public, asupra cărora nu mai pot fi instituite restricții de utilizare.^[7]
Alte proiecte de biblioteci digitale au mai fost puse în practică la Cluj, atât de către Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga” a Universității Babeș-Bolyai, cât și de către Biblioteca Județeană O. Goga. În plus, Biblioteca Națională gestionează un proiect de bibliotecă digitală, intitulat Biblioteca Digitală Națională^[8], un nume extrem de ambițios pentru un proiect mai degrabă modest. În cuprinsul colecției pot fi consultate diverse tipuri de resurse culturale precum manuscrise, incunabule, periodice vechi românești, carte veche străină și românească, hărți, cărți poștale etc, din păcate într-o formă foarte neprietenoasă pentru utilizatori și în multe cazuri fără metadate descriptive, ceea ce nu permite o căutare rafinată în cuprinsul bibliotecii. Ca și în cazul Bibliotecii Digitale a Bucureștilor, reutilizarea resurselor digitale expuse de către Biblioteca Națională se poate face doar cu acordul scris al acestei instituții, iar uneori chiar cu plata unei taxe.
Biblioteca Academiei nu se ridică la nivelul pretențiilor de cea mai importantă instituție de profil din România în ceea ce privește digitizarea de publicații. Proiectul său, numit Biblioteca Virtuală^[9] oferă acces într-o manieră destul de învechită, la doar trei colecții de resurse, printre care amintim manuscrisele lui Mihai Eminescu.
Începând cu anul 2011, în cadrul Direcției Patrimoniu Digital – CIMEC – din Institutul Național al Patrimoniului, ce continuă misiunea fostului Institut de Memorie Culturală, s-a manifestat un interes deosebit pentru rezolvarea nevoii de accesibilizare a unei categorii speciale de publicații științifice: periodicele și cărțile editate de către instituțiile culturale din România. Ca urmare s-a început dezvoltarea unei biblioteci digitale a publicațiilor muzeale care a fost botezată ProEuropeana^[10], cu intenția asumată de a face referire la proiectul european de diseminare a culturii și patrimoniului culturii de pe vechiul continent.
Cu posibilități tehnice limitate, cu personal foarte redus și mai ales fără nicio alocare bugetară decât salariile curente a câtorva angajați și, mai ales într-o țară destul de reticentă în a împărtăși în mod liber cărți, proiectul unei biblioteci digitale dedicate în special expunerii online a rezultatelor cercetării umaniste părea destul de fantezist.
Proiectul ProEuropeana s-a concentrat în prima etapă pe obținerea acordului de digitizare și expunere online a publicațiilor amintite prin „negocieri directe” cu reprezentanții instituțiilor ce aveau calitatea de editori, cu precădere muzee dar și alte instituții culturale și uneori direct cu autorii care își păstraseră drepturile și nu le cedaseră instituțiilor amintite. Rezultatele nu au încetat să apară și, după un an de zile, toate publicațiile seriale din muzeele din Moldova fuseseră digitizate și expuse online în forma unei liste simple în care volumele puteau fi accesate și descărcate în format pdf.
Începând cu anul 2014 am hotărât că trebuie să trecem la etapa următoare și să acordăm o atenție mai mare formei de consultare, dar mai ales să începem o catalogare sistematică a fiecărei cărți și a fiecărui articol de periodic, pentru a permite astfel o regăsire amănunțită a subiectelor abordate de către autori. În acest sens, beneficiind de un modest ajutor financiar, oferit de Administrației Fondului Cultural Național, am proiectat și dezvoltat o platformă informatică cu două componente: o bază de date unde sunt stocate toate unitățile bibliografice în format pdf, cât și metadatele descriptive asociate și o interfață online prin intermediul căreia publicațiile pot fi căutate, iar apoi rezultatele filtrate și respectiv descărcate. Din acel moment ritmul de selectare, digitizare, catalogare și încărcare a publicațiilor în online a crescut substanțial. Promovarea și audiența din ce în ce mai mare a proiectului nostru a avut un efect benefic și asupra muzeelor care, în multe cazuri, au răspuns rapid la solicitarea noastră sau ne-au apelat chiar ei și ne-au propus să preluăm și publicațiile lor. În fapt, această reacție este un efect direct al înțelegerii că, pe de o parte informația de calitate își pierde relevanța dacă nu este pusă în circulație, iar pe de alta că cetățeanul este îndreptățit să aibă acces la cunoaștere, deoarece și-a asigurat acest drept prin plata impozitelor.
În momentul de față, ProEuropeana oferă acces la peste 41.000 de articole din periodice și la peste 1.200 de volume de carte, aparținând domeniului științelor umaniste, toate accesibile în format pdf și însoțite de metadate descriptive, care permit o regăsire rapidă după subiectele abordate în publicații. Punctul tare al acestui proiect constă în costurile foarte mici cu care a fost realizată platforma informatică, și cu care se realizează digitizarea și catalogarea unităților bibliografice. De asemenea, o caracteristică unică între proiectele de bibliotecă digitală din România constă în indexarea articolelor din publicațiile seriale, care pot fi căutate și regăsite individual, și nu a întregului număr de periodic. Dar, cel mai important avantaj pe care îl oferă ProEuropeana este accesul necondiționat la lucrări recente, care sunt încă sub incidența dreptului de autor și care în mod curent nu se pot accesa în alte biblioteci digitale, decât contra cost. Toate resursele pot fi astfel reutilizate fără condiționări, cu excepția preluării în scopuri comerciale, deoarece acest comportament contravine principiului de accesibilizare liberă și gratuită a cunoașterii pe care îl promovează proiectul INP.
Tot ca o consecință a preocupărilor europene pentru accesibilizarea digitală a patrimoniului cultural și a cunoașterii în general, a fost adoptarea în 2015 a Strategiei Naționale privind Agenda Digitală pentru România 2020. Documentul pare că subsumează toate eforturile de digitizare din domeniul culturii atingerii țintei de 790.000 de resurse culturale încărcate în Europeana, ca urmare a Recomandării Comisiei Europene C(2011) 7579, amintită mai sus. Sub egida acestei Strategii, în cadrul Programului Operațional Competitivitate (POC) 2014-2020, Axa Prioritară 2, acțiunea 2.3.3 Îmbunătățirea conținutului digital și a infrastructurii TIC sistemice în domeniul e-educație, e-incluziune, e-sănătate și e-cultură, se finanțează și respectiv se implementează de către Ministerul Culturii, începând din anul 2018, proiectul E-Cultura. Biblioteca Digitală a României^[11], care stabilește ca rezultate digitizarea a 550.000 de resurse culturale și realizarea unei platforme digitale, culturalia.ro, care să funcționeze ca o bibliotecă pentru expunerea online a obiectelor digitale. Termenul de finalizare se încheie în iunie 2021, iar bugetul alocat este de cca 11 milioane de euro. La acest efort participa 31 de instituții, între care șase biblioteci care s-au angajat să digitizeze și catalogheze 16.300 de resurse culturale, reprezentând publicații culturale, științifice sau chiar tehnice, carte veche și rară, incunabule și periodice interbelice. La acestea se adaugă și cele 23.000 de articole de periodic digitizate și catalogate de Institutul Național al Patrimoniului, ca parte a obligației sale de 170.000 de resurse culturale, în fapt cea mai mare din tot proiectul. Din păcate, deoarece platforma Culturalia.ro nu este încă disponibilă, toate aceste resurse culturale nu pot fi  încă accesate, cu excepția celor realizate de INP, care sunt încărcate pe măsură ce sunt realizate în platforma ProEuropeana.
 
În mod deosebit, prin raportare la Ziua Dobrogei, celebrată în 23 noiembrie, amintesc că Institutul Național al Patrimoniului a încheiat cu Muzeul de Istorie Națională și Arheologie din Constanța (MINAC) și cu Institutul de Cercetări Eco-Muzeale (ICEM) din Tulcea, protocoale de colaborare cu scopul digitizării și catalogării publicațiilor editate de cele două instituții. Acest proces este în derulare, iar până în momentul prezent majoritatea numerelor din revista Peuce, editată de ICEM, au fost catalogate și încărcate în platforma ProEuropeana^[12], urmând ca până pe 23 noiembrie să fie expuse online cel puțin zece volume din revistele Pontica și Analele Dobrogei, editate de către MINAC. De asemenea, în acest moment așteptăm răspunsuri și de celelalte instituții muzeale din Constanța, cărora le-am cerut acordul de digitizare și expunere online a publicațiilor pe care le-au tipărit de-a lungul timpului. În acest sens, ne-ar prinde foarte bine susținerea ziarului Ziua, care ar putea face apel și către alți autori locali pentru a îmbrățișa inițiativa noastră de a sprijinii un acces mai mare la cunoaștere și cultură.

Despre Bogdan ȘANDRIC, director adjunct, Institutul Național al Patrimoniului
Absolvent al Facultății de Istorie a Universității București, promoția 2001.
În perioada 2004 – 2010 angajat al CIMEC-Institutul de Memorie Culturală cu funcția de analist și având ca principală atribuție dezvoltarea și ulterior administrarea bazei de date Repertoriul Arheologic Național.
Din 2010 angajat al Institutului Național al Patrimoniului cu funcțiile de șef de secție, iar din 2016 cu funcția de director de specialitate, respectiv de director adjunct. În această calitate manageriează toate activitățile derulate de Direcția Patrimoniu Digital-CIMEC din INP, activități dedicate exclusiv evidenței și prezervării digitale a patrimoniului cultural.
Din anul 2017 este secretarul Comisiei Naționale LIMES având obligația gestionării evidenței spațiale a siturilor și monumentelor ce au format fosta graniță a Imperiului Roman, monumente ce vor fi incluse în dosarul de nominalizare pentru a fi incluse în patrimoniul mondial UNESCO.
Din anul 2018 este membru al echipei de implementare a proiectului E-Cultura. Biblioteca Digitală a României (Programul Operațional Competitivitate (POC) 2014-2020, Axa Prioritară 2, acțiunea 2.3.3 Îmbunătățirea conținutului digital și a infrastructurii TIC sistemice în domeniul e-educație, e-incluziune, e-sănătate și e-cultură.) unde ocupă funcția de responsabil al procesului de digitizare.