#DobrogeaDigitală: „Steaua Constanței” - 120 de ani de la apariția primului număr

  • Se împlinesc, pe 14 octombrie, 120 de ani de la apariția ziarului „Steaua Constanței” 
La 14 octombrie 1901, apărea, în urbea de la malul mării, primul număr al ziarului hebdomadar „Steaua Constanței”, avându-l ca redactor responsabil pe căpitanul N.Marinescu.
 
Publicația s-a implicat activ în viața socială și politică a orașului tomitan, a propus chiar o listă proprie de candidați în alegerile comunale și a reflectat evenimentele cele mai importante petrecute în Constanța începutului de secol XX.
 
Săptămânalul avea să apară până pe 16 februarie 1906.

Redăm, în cele ce urmează, programul ambițios - cu obiective punctuale, menite să facă din urbea tomitană un oraș modern - publicat în numărul inaugural al ziarului (ziarul este antologat în volumul istoricului Stoica Lascu, „Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“):
 
PROGRAM

Ori-ce ziar, ori-ce grupare, trebue să aibă un program, adică o linie de conduită, a principiilor şi ideilor ce va reprezenta.
Organul nostru, are deviza a stărui, pentru:
1) A se încorpora Dobrogia cu Patria comună în toate privinţele, având aceleaşi drepturi ca şi datorii, cu judecători firesci juraţi, representaţiune comunală şi judeţiană ca în ţară, asemenea representanţI în Cameră şi Senat. Delegaţi unele judeţene ce merg la BucureştI în fie-care an, cu raport tăcut sau retuşat de Prefecţi, nu au nici o valoare, n'au dat nici odată nici un resultat, de cât au cheltuit în fie-care an câte 1- 2000 lei.
2) În oraş cea întăi lucrare trebue a fi planul cu aliniarea oraşului.
3) Canalizarea.
4) Apa.
5) Întărirea malurilor.
6) Facerea unei biserici în partea de sus a oraşului.
7) Stăruire ca Gimnaziul să fie ridicat la rangul de Liceu.
8) O capelă şi împrejmuirea cimitirului.
9) Şcoală de băeţi şi de fete.
10) Muzeu de antichităţi a comunei.
11) Localuri a comunei, Judecătorie, Poliţie, 2 Comisii, cazarmă de gardişti, local al pompierilor şi al tuturor serviciilor comunale. 12) Desfiinţarea cartierului ţigănesc şi a celuI de ferării, cari au făcut ca o mare parte din oraş să remână pustie, ne închiriată. 13) Băi sistematice cu mărirea stagiunei balneare.
14) Îmbunătăţiri şi înfumuseţări.

#citeşte mai departe în „Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei“ 
#„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947) Vol. I (1878-1916)“
#Autor Stoica Lascu

Dacă în urmă cu 123 ani pionierul culturii româneşti în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanţa, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidenţă, cotidianul ZIUA de Constanţa, conştient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri şi de azi“.

DREPTURI DE AUTOR
a) Toate informaţiile publicate pe site de către ZIUA de Constanţa (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informaţii, fotografii, fişiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispoziţiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice şi Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanţa sau, după caz, furnizorii săi de informaţii.
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului site-ului, cu excepţia afişării pe ecranul unui computer personal şi imprimarea sau descărcarea, în scop personal şi necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanţa.

Sursa foto: Arhiva ZIUA de Constanța

Citeşte şi:
#DobrogeaDigitală: „Cu înţelepciune, cu muncă şi constanţă, lucruri mari se pot face”

#DobrogeaDigitală: „Presa trebue să fie tribuna de pe care se predică adevărul şi dreptatea“
 
 

Ti-a placut articolul?



Nume:

Email:

Comentariu*:

Din aceiași categorie

#DobrogeaDigitală: Omagiu pentru Scarlat Vârnav, unul dintre ctitorii Constanței moderne

#DobrogeaDigitală: Omagiu pentru Scarlat Vârnav, unul dintre ctitorii Constanței moderne

793
#DobrogeaDigitală: In memoriam Nicolae Gostar, arheolog și istoric român

#DobrogeaDigitală: In memoriam Nicolae Gostar, arheolog și istoric român

783
#citeșteDobrogea: Istoricul și arheologul Mihai Irimia ar fi împlinit astăzi 79 de ani

#citeșteDobrogea: Istoricul și arheologul Mihai Irimia ar fi împlinit astăzi 79 de ani

487
Tulcea culturală: Patrimoniul dobrogean,  promovat în cadrul proiectului național „Arheologia pentru toți”

Tulcea culturală: Patrimoniul dobrogean, promovat în cadrul proiectului național „Arheologia pentru toți”

268
#DobrogeaDigitală: 22 octombrie 1916, trupele germano-bulgare ocupă Constanța – „Fiecare cauta să scape cum putea!“

#DobrogeaDigitală: 22 octombrie 1916, trupele germano-bulgare ocupă Constanța – „Fiecare cauta să scape cum putea!“

1259
#citeșteDobrogea: Corneliu Stroe ar fi împlinit astăzi 72 de ani

#citeșteDobrogea: Corneliu Stroe ar fi împlinit astăzi 72 de ani

797
#citeșteDobrogea: Ion Coja, intransigent în apărarea românismului

#citeșteDobrogea: Ion Coja, intransigent în apărarea românismului

817
#DobrogeaDigitală: În urmă cu 123 de ani, Caragiale susținea la Constanța conferința „Despre seriozitate“

#DobrogeaDigitală: În urmă cu 123 de ani, Caragiale susținea la Constanța conferința „Despre seriozitate“

619
#DobrogeaAcademică: „Studiul asteroizilor este un domeniu unde cercetătorii români contribuie în mod constant și semnificativ”

#DobrogeaAcademică: „Studiul asteroizilor este un domeniu unde cercetătorii români contribuie în mod constant și semnificativ”

1642
#DobrogeaDigitală: Vartan Arachelian – 85 de ani de viață și peste șase decenii de carieră

#DobrogeaDigitală: Vartan Arachelian – 85 de ani de viață și peste șase decenii de carieră

1363
#DobrogeaDigitală: In memoriam Oleg Danovski, fondatorul și directorul primei școli de balet din România

#DobrogeaDigitală: In memoriam Oleg Danovski, fondatorul și directorul primei școli de balet din România

1387
#DobrogeaDigitală: In memoriam Constantin C. Moisil, profesor de istorie, arheolog și numismat român

#DobrogeaDigitală: In memoriam Constantin C. Moisil, profesor de istorie, arheolog și numismat român

1272
#citeșteDobrogea: Florica Cruceru, mama Muzeului de artă constănțean – 95 de ani de la naștere

#citeșteDobrogea: Florica Cruceru, mama Muzeului de artă constănțean – 95 de ani de la naștere

1064
#DobrogeaDigitală: La mulți ani, Liviu Manolache!

#DobrogeaDigitală: La mulți ani, Liviu Manolache!

1022
#citeșteDobrogea: Căi de comunicație în Dobrogea otomană în secolul al XIX-lea

#citeșteDobrogea: Căi de comunicație în Dobrogea otomană în secolul al XIX-lea

959
 #DobrogeaDigitală: Ziarul „Șark”, în sprijinul musulmanilor dobrogeni, „dornici de progres”

#DobrogeaDigitală: Ziarul „Șark”, în sprijinul musulmanilor dobrogeni, „dornici de progres”

1150
#DobrogeaDigitală: „Odiseea navei-școală CONSTANŢA“, de Marian Moșneagu. Impresii de călătorie

#DobrogeaDigitală: „Odiseea navei-școală CONSTANŢA“, de Marian Moșneagu. Impresii de călătorie

1172
#citeșteDobrogea: La mulți ani, Mircea Tegzeşiu!

#citeșteDobrogea: La mulți ani, Mircea Tegzeşiu!

1179
#DobrogeaDigitală: In memoriam Corneliu Marinescu, personalitate marcantă a orașului Medgidia

#DobrogeaDigitală: In memoriam Corneliu Marinescu, personalitate marcantă a orașului Medgidia

1333
#DobrogeaDigitală: „Odiseea navei-școală CONSTANȚA“, de Marian Moșneagu. „Odiseea 2001“ - un vis devenit realitate

#DobrogeaDigitală: „Odiseea navei-școală CONSTANȚA“, de Marian Moșneagu. „Odiseea 2001“ - un vis devenit realitate

1403