#DobrogeaDigitală: Studiul „Monede autonome inedite din Dionysopolis cu cronologia lor relativă”, autor Vasile Canarache, în Biblioteca Digitală ZIUA de Constanţa

Cele două volume de „Studii şi cercetări de numismatică”, apărute la Editura Academiei Republicii Populare Române în anii 1957-1958, au adunat nume importante ale istoriografiei româneşti, precum Constantin Moisil (redactor responsabil), Emil Condurachi, Octavian Floca, Octavian Iliescu, Vasile Canarache, Al. Bărcăcilă, Constantin Preda, Emil Vîrtosu, Maier A. Halevy, Corneliu Secăşanu, Ion Sabău, Ileana Băncilă.
 
Studiul „Monede Autonome inedite din Dionysopolis cu cronologia lor relativă”, însumând 17 pagini, îi aparţine reputatului istoric Vasile Canarache şi descrie aproximativ 30 de monede autonome din colecţie proprie. 
 
„Din examinarea monedelor prezentate se pot trage concluzii deosebit de valoroase pentru studiul vieţii politice şi al evenimentelor economice şi sociale care au frământat viaţa oraşului în cuprinsul primului secol dinaintea erei noastre”.
 

DESCARCĂ INTEGRAL CARTEA ÎN FORMAT PDF

 
Intitulat „Monede Autonome inedite din Dionysopolis cu cronologia lor relativă”, în acest studiu autorul se ocupă de „seriile monedelor autonome de bronz, pe care Dionysopolis le-a bătut între începuturile sec. III î.e.n. Și începuturile sec. II e.n., când emisiunile au încetat, făcând loc monedelor de tip imperial cu efigiile şi titulaturile oficiale ale lui Antoninus Pius.
 
Observăm că Dionysopolis este singurul oraş-stat din Pontul Stâng care a început să bată monedă proprie atât de târziu: Istros a început să bată monedă în sec. VI-V, Mesembria şi Apollonia în sec. V, Odessos şi Callatis în sec. IV, iar Tomis în sec. IV-III. Deşi emisiunile au început aici atât de târziu, totuşi producţia monetară a tânărului oraş de la graniţa Sciţiei Mici a fost abundentă şi variată. Nicăieri în Pontul Stâng nu putem urmări mai bine decât la Dionysopolis, în refluxul producţiei monetare, evenimentele politice şi mişcarea stadiilor cultural-economice”.
 
Structurate pe 12 grupe, clasificate în special pe studiul comparativ al formelor, al elementelor tehnice, al iconografiei, stilului şi grafiei, fiecare monedă este atent studiată şi descrisă.
 
Alte titluri din Biblioteca Digitală ZIUA de Constanţa ale lui Vasile Canarache:
 
„Tanagra. Callatis. Măşti şi figurine din atelierele de la Mangalia”, de Vasile Canarache
 
„Tezaurul de sculpturi de la Tomis", de V. Canarache, A. Aricescu, V. Barbu, A. Rădulescu
 
„Muzeul de Arheologie Constanţa“, de V. Canarache, A. Aricescu, V. Barbu, A. Rădulescu
 
Citeşte şi:
 
#citeşteDobrogea Vasile Canarache, vizionarul care a dezgropat cele mai importante vestigii ale Tomisului. 123 de ani de la naştere (galerie foto inedită)
 
Constanţa de odinioară Moştenirile lui Vasile Canarache (galerie foto)
 
#scrieDobrogea Salvăm Edificiul Roman cu Mozaic sau... timpul mai are răbdare? (galerie foto)
 

Ti-a placut articolul?



Nume:

Email:

Comentariu*:

Din aceiași categorie

#citeșteDobrogea: Emigrarea evreilor din România prin portul Constanța

#citeșteDobrogea: Emigrarea evreilor din România prin portul Constanța

800
#DobrogeaDigitală: Măcin în anul 1879 - „Tutunul se cultivă mai în toate satele acestui district“

#DobrogeaDigitală: Măcin în anul 1879 - „Tutunul se cultivă mai în toate satele acestui district“

746
#DobrogeaDigitală: Comerțul tulcean din anul 1879 - „Industria din oraşul Tulcea şi din toată Dobrogea este încă nulă“ (II)

#DobrogeaDigitală: Comerțul tulcean din anul 1879 - „Industria din oraşul Tulcea şi din toată Dobrogea este încă nulă“ (II)

932
#DobrogeaDigitală: Comerțul tulcean din anul 1879 - „Vânzarea lânurilor s-a făcut sub condiții deplorabile“ (I)

#DobrogeaDigitală: Comerțul tulcean din anul 1879 - „Vânzarea lânurilor s-a făcut sub condiții deplorabile“ (I)

1068
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Scutul de la Dura-Europos

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Scutul de la Dura-Europos

1600
Istoria Dobrogei – Bibliografie: Athenaios (sec. III) - „Banchetul înțelepților”

Istoria Dobrogei – Bibliografie: Athenaios (sec. III) - „Banchetul înțelepților”

1659
#DobrogeaDigitală: „Populațiunea“ orașului Tulcea din anul 1879

#DobrogeaDigitală: „Populațiunea“ orașului Tulcea din anul 1879

1902
#citeșteDobrogea: Colonelul Anton Barbieri, un comandant italian pentru flota statului român

#citeșteDobrogea: Colonelul Anton Barbieri, un comandant italian pentru flota statului român

1712
#DobrogeaDigitală: Producția de lână din Dobrogea anului 1879 - „Lâna e aceea ce interesează direct pe Europa“

#DobrogeaDigitală: Producția de lână din Dobrogea anului 1879 - „Lâna e aceea ce interesează direct pe Europa“

1635
#DobrogeaDigitală: Grânele cultivate în Dobrogea anului 1879 - „Nu există isul maşinelor agricole“

#DobrogeaDigitală: Grânele cultivate în Dobrogea anului 1879 - „Nu există isul maşinelor agricole“

1515
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Laerțiu (sec. III) - „Viețile, doctrinele și cugetările filozofilor vestiți”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Laerțiu (sec. III) - „Viețile, doctrinele și cugetările filozofilor vestiți”

2006
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Origene (sec. II-III) - „Împotriva lui Celsus”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Origene (sec. II-III) - „Împotriva lui Celsus”

2385
#citeșteDobrogea: Norme de serviciu existente în cadrul comunei urbane Constanța în anul 1941

#citeșteDobrogea: Norme de serviciu existente în cadrul comunei urbane Constanța în anul 1941

2579
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Herodian (sec. II-III) - „Istoria împăraților de după Marcus, în opt cărți”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Herodian (sec. II-III) - „Istoria împăraților de după Marcus, în opt cărți”

2892
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Cassius (sec. II-III) - „Istoria romană”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Cassius (sec. II-III) - „Istoria romană”

2846
#DobrogeaDigitală: „Pescuirile“ din Dobrogea anului 1879 - „Lacul Razim este cel mai important din acestea“

#DobrogeaDigitală: „Pescuirile“ din Dobrogea anului 1879 - „Lacul Razim este cel mai important din acestea“

2599
#DobrogeaDigitală: „Salinele și carierele“ Dobrogei din anul 1879 - „Cele mai importante sunt acelea din împrejurimile Tulcei și Măcinului“

#DobrogeaDigitală: „Salinele și carierele“ Dobrogei din anul 1879 - „Cele mai importante sunt acelea din împrejurimile Tulcei și Măcinului“

2565
#DobrogeaDigitală: Pădurile Dobrogei din anul 1879 - „Bogăția forestieră a Dobrogei este încă mare“

#DobrogeaDigitală: Pădurile Dobrogei din anul 1879 - „Bogăția forestieră a Dobrogei este încă mare“

2719
#citeșteDobrogea: Anul 1937 în cadrul Seminarului  Musulman din Medgidia

#citeșteDobrogea: Anul 1937 în cadrul Seminarului Musulman din Medgidia

2841
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Filostrat (sec. II-III) - „Viața lui Apollonios din Tanya”, „Heroicos”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Filostrat (sec. II-III) - „Viața lui Apollonios din Tanya”, „Heroicos”

3498