20 Oct, 2020 00:00
2042
„Într-o călătorie de o săptămână la Belgrad - într-o delegaţie a Uniunii Scriitorilor (împreună cu Ilie Constantin şi Dan Duţescu) şi într-o admirabilă toamnă însorită - printre alte bucurii ale voiajului, am avut-o şi pe aceea de a vedea pe cei trei americani - Armstrong, Aldrin, Collins - care au făcut prima călătorie în Lună şi care, tocmai în timpul şederii mele acolo, au trecut într-o vizită de 24 de ore prin Belgrad.
I-am văzut de aproape. Sunt nişte oameni obişnuiţi, dar aureola faptei lor îi înzestrează cu proporţii de mit. Icar, Prometeu, şi toţi ceilalţi eroi legendari din mitologia omenirii rămân simple simboluri pe lângă aceşti trei astronauţi pe care i-am văzut în carne şi oase.
Încă o dată, mă consider un favorizat al soartei. Pe lângă atâtea evenimente istorice la care am fost martor în ultimii 40 de ani, am avut norocul să asist la coborârea primilor oameni pe Lună, şi apoi să-i văd la chip pe aceşti oameni.
Pot spune: am avut o viaţă plină! Aş fi putut să mor la 33 de ani (ca Iisus), sau la 36 de ani (ca Mozart ori Rafael), sau la 39 de ani (ca Eminescu) - şi intensitatea cu care am trăit şi am depăşit aceste vârste ar fi justificat o moarte prematură! - totuşi mă apropii de 60 de ani, vârstă pe care nu mi-aş fi închipuit că am s-o ating vreodată, şi mă simt încă legat de toate fenomenele vieţii, le urmăresc cu o vie curiozitate, şi nu-mi vine să cred că eu sunt cel ce scrie acestea astăzi, la o vârstă care, în tinereţe, mi se părea de neatins şi nici nu doream s-o ating.
Sunt un supravieţuitor al propriului meu destin, căci s-ar fi putut să nu mai fiu de mult, dar sunt un om fericit. Supravieţuirea, în ciuda atâtor înfrângeri, suferinţe şi lovituri, în ciuda atâtor visuri şi aspiraţii pe care nu mi le-am putut realiza, este totuşi o victorie. O victorie raportată nu la ceea ce am făcut sau aş fi vrut să fac, ci la ceea ce am trăit şi la felul cum am trăit: intens şi autentic. Şi mai ales, liber. Am refuzat orice aservire (a banului, a gloriilor efemere, a titlurilor convenţionale), dar am câştigat demnitatea de a fi fost un om şi de a nu-mi fi scăpat nimic din ceea ce este omenesc.
Paul Valery notează în Jurnalul său «D'autres font des livres. Moi, je fais mon esprit». Parafrazându-l, aş adăuga doar atât: «Moi, je fais ma vie.»
Căci într-adevăr, principala mea dorinţă n-a fost să public cărţi, să fac carieră, ci să-mi creez o viaţă de care să fiu mulţumit şi care să fie conformă cu principiile şi aspiraţiile mele interioare. O viaţă bogată (pe plan sufletesc; şi intelectual mai ales) şi frumoasă în felul ei, o viaţă absolut secretă pentru ceilalţi, dar cinstită, candidă şi caldă.
Cred că într-o oarecare măsură am realizat-o. Nimeni nu are să se plângă că i-am făcut vreun rău, nimeni nu are să-mi reproşeze ceva. Iar Existenţa (cea cosmică, cea universală, cea etenă) ştie că n-am înşelat-o niciodată.”
Ti-a placut articolul?
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: