21 May, 2020 00:00
2662
„Epoca bizantină, care începe cu Constantin cel Mare (306-337). Tomis se află în epoca lui de continuă dezvoltare. Împăratul creștin îl mărește până la noua încingătoare întărită pe timpul lui Justinian.
Noul cartier adăogat Tomisului a fost numit Constantiana, după numele unei surori a Împăratului. Așa se explică pentru ce Hierocles, foarte apropiat timpului (începutul sec. Vi-lea 535) scrie în Synecdemul său: Tomis și Constantiana; și, când Procopiu spune, că Justinian a pus să se întărească și Constantiana, el mărturisește un adevăr.
Împăratul scriitor Constantin Porphyrogenitul în lucrarea sa «De thematibus», încă pomenește de două orașe (sec. X-lea), adică două caritere alăturate: Tomis și Constantiana.
Este de admis – după inscripțiile descoperite de V. Pârvan – că Tomis -Constantiana ar fi fost împărțită în șase cartiere, după numele celor șase triburi mileziane conlocuitoare (...) cu organizație religioasă, ba poate chiar și administrativă autonomă. (...)
Constantia a suferit mult de pe urma năvălirii unor cete a fioroșilor huni ai lui Atilla; căci greul năvălirilor hunice s-a desfășurat în câmpia panonică. Iordanes povestește că orașul a fost distrus. Dar împărăția hunică stabilită în Panonia s-a ținut mult; după moartea năpraznică a lui Atilla (456), intră zâzania între fiii lui. Unul din ei – Hernak – s-a statornicit în liniște cu supușii săi prin apropierea gurilor Dunării.
Constantia renăscu ca phoenixul din propria lui cenușă. Împăratul Anastase (491-518), puse să i se reconstruiască și să se repare zidurile, ni spune același istoric, Iordanes; aceia ce ne conduce a crede că orașul n-a fost distrus din temelii, ci poate numai devastat.
Subt Justinian Tomis ajunse la maximum de dezvoltare, pe care – după cum am văzut – nu-l atinsese niciodată până atunci.
Tomis-Constantiola, calificat de oraș, era așa de bine întărit de Justinian, că avarii îl atacară în două rânduri fără a-l putea cuceri; iar când generalul Priscus, trimes de Mauriciu (582-602) în contra lor, trecu Dunărea cu Commentiolus în regiunea Tisei, aduse de acolo 3.000 avari, 8.000 slavi și 6.000 „alți barbari”, pe care-i așează la Tomi în anul 600.
Cu împingerea bulgarilor pe scena istoriei, Tomi-Constantia își trăiește ultimele zile. (...) Subt cel de-al treilea fiu al lui Cubrat, Asparuh, bulgarii se stabilesc în Bugeacul basarabean. În contra lor pornește Constantin IV Pogonatul (668-85), dar nu putu ajunge până la ei, din cauza gutei de care suferia și se oprește la Mesembria. Trupele nu și-au făcut datoria, așa că bulgarii prinseră curaj și trecând Dunărea urmăresc pe imperiali. Atunci au ocupat Constanța (680), pe care o distrug din temelii. (...)
Iată cum povestește Ewlia Celebi (trăitor pe vremea lui Matei Basarab. El a scris în 1651-2) ocuparea Constanții: «Kustendje a fost o puternică cetate. Deoarece Baiazid Ildirim a întâmpinat mari greutăți cu cucerirea ei, a pus de a distrus-o; iar pietrele le-a aruncat în mare. Și acum pe deal se văd împrejurul țărmului, urmele cetății dărâmate. (...) Deoarece Kustendje este așezată pe malul Mării, nu este așa de bogată și de frumoasă; căci de multe ori a fost atacată, ruinată și arsă de cazaci. În oraș sunt până la 150 de case, acoperite cu olane sau cu scânduri. Are o giamie mică, dar frumoasă chiar lângă port (desigur pe locul giamiei din vale), un han, 40-50 magazii mari așezate lângă port și câteva prăvălii. (...)
Kustendje, după mărturia lui La Mottraye, era în 1714 de o însemnătate prea mică, cu căsuțe rustice, afară de câteva locuințe turcești mai înfățișătoare. (...)
În 1780, spune agentul Poloniei la Poartă, W. Czrzanowski, Constanța «era unul din cele mai însemnate porturi, unde vin corăbii grecești și turcești. A aflat aci două corăbii de negoț din Stambul, care aparțineau unor greci. Orașul era pe atunci în ruine; dar are o așezare foarte frumoasă» (P. Panaitescu. Călători poloni, pag. 240). (...)
Constanța își încheie bilanțul socotelilor la sfârșitul secolului XVIIl-lea, cu un deficit groaznic. Orașul mai întâi jefuit, a fost prefăcut în ruine, de nici piatră peste piatră n’a mai rămas. Nici vorbă nu poate fi de locuitori, care în atâtea rânduri își luaseră lumea în cap. Cei întorși din pribegie, mai scormoniau cenușa, pe care o bănuiau a fi fost a căminului lor. N’apucau bine să-și clădească câte un bordei și să-și înfiripeze cât de cât o gospodărie, că altă năvală se anunța, pentru a lua din nou calea pribegiei și a nenorocirilor. Doar cimitirele — și erau trei la număr, unul pe locul catedralei de azi, altul pe coasta mării, pe la biserica armeană, până la biserica greacă și al treilea pe locul ocupat azi de școala primară No. 1. Toate foarte întinse — mai străjuiau ruinele rămase de pe urma atâtor năvăliri prădalnice!”.
Ti-a placut articolul?
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: