#DobrogeaDigitală: Trei numere ale revistei „Justiţia Dobrogei”, de astăzi în Biblioteca Digitală ZIUA de Constanţa

Prima publicaţie cu profil juridic din Dobrogea, înregistrată cu nr. 1/1942 în Registrul public de periodice ale Tribunalului Constanţa, revista (la început lunară) de doctrină-jurisprudenţă şi legislaţie „Justiţia Dobrogei” i-a avut ca directori pe Gh. L. Dimitriu – fost preşedinte al Curţii de Apel Constanţa, V.M. Theodorescu – prim preşedinte al Curţii de Apel Braşov, Demostene Rădulescu – preşedinte Curtea de Apel Constanţa, I.C. Theodorescu Valahu – decanul Baroului Constanţa. Era tipărită la Institutul de Arte Grafice „Moderna” din Constanţa.

În paginile revistei au fost găzduite articole, recenzii din domeniul dreptului, texte de legi, jurisprudenţe ale tribunalelor şi Curţii de Apel, scrise de somităţi din domeniul Dreptului.
Revista regională „Justiţia Dobrogei” a consemnat principalele probleme etice din perioada interbelică.

Spre exemplificare, sumarul nr. 3-4 din martie-aprilie 1943 se deschide cu „Întreprinderea de cherhana sub raport fiscal” (de George Agraru, procuror general al Curţii de Apel Constanţa), dar găsim şi un proces de adulter „Întreruperea vieţii conjugale. Condiţiuni. Soţ imobilizat” sau procese de sabotaj, ori o evocare a personalităţii primului avocat musulman din Baroul de Constanţa - Selim Abdulachim – „Un frate al sufletului românesc”.
 
DESCARCĂ GRATUIT ÎN FORMAT PDF CELE TREI NUMERE ALE REVISTEI

A fost unul dintre primii musulmani români care – rupând o tradiţie nepotrivită şi păgubitoare – a mers la şcolile româneşti superioare: Liceul Internat din Iaşi şi Facultatea de drept din Bucureşti, şi a reuşit – nu numai să le termine cu succes – dar să se şi identifice minunat cu limba noastră, cu aspiraţiunile noastre”, scrie I.C. Theodorescu Valahu.

În nr. 7-8 din septembrie-octombrie 1943, găsim tratate numeroase speţe imobiliare, infracţiuni la legea chiriilor, dar şi o tâlhărie cu omor pentru care s-a decis aplicarea pedepsei cu moartea.

În cele peste 200 de pagini ale nr. 3-10 din martie-decembrie 1944 sunt tratate de asemenea contravenţii la lege, falsuri în acte, denunţări calomnioase, „donaţiune deghizată între soţi”, partaje, sabotaje.

Descoperă şi alte reviste disponibile în Biblioteca Digitală ZIUA de Constanţa:

„Analele Dobrogei”

Revista „Teatrul”
 
Ti-a placut articolul?

Nume:

Email:

Comentariu*:

Din aceiași categorie

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Eusebiu (sec. III-IV) – „Cronica”, „Istorie bisericească”, „Pregătirea evanghelică”, „Viața împăratului Constantin”, „Către Constantin la treizeci de ani”

607
#citeșteDobrogea: Istoricul Ion Moiceanu, dascălul care a insuflat elevilor militari spiritul naționalist și iubirea de ȚARĂ (GALERIE FOTO)

1601
#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879 - „Nu va putea să întârzie a dobândi o importanţă reală pentru navigatie şi comerciu“ (II)

1433
Istoria Dobrogei - Bibliografie:  Arnobius (sec. IV) - „Împotriva păgânilor”

1609
Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Itinerarul lui Antoninus” (sec. III)

1176
#DobrogeaDigitală: Babadag în anul 1879 - „Este partea cea mai bogată, cea mai sănătoasă şi cea mai interesantă din toată Dobrogea“

1269
#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879, „Constanţa genovesilor şi vechia Tomis a romanilor, locul de exil şi mormântul poetulul latin Ovid“ (I)

976
#citeșteDobrogea: Postul de Ramadan al elevilor Seminarului Musulman din Medgidia în 1942

1145
#DobrogeaDigitală: Sulina în anul 1879 - „Clădit la gura canalului Sulina pe o limbă strâmtă de pământ artificial“

1152
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Porphyrios (sec. III) - „Viața lui Pitagora”, „Peștera nimfelor din Odiseea”, „Despre abstinență”

1550
Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Harta lui Peutinger” (sec. III)

1716
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Dexip (sec. III) - „Cronică universală”

1626
#citeșteDobrogea: Contraamiralul Nicolae Dumitrescu-Maican, la comanda flotilei în timpul războiului de independență

1569
Istoria Dobrogei – Bibliografie: Solinus (sec. III) – „Culegere de fapte memorabile”

2278
#citeșteDobrogea: Emigrarea evreilor din România prin portul Constanța

2284
#DobrogeaDigitală: Măcin în anul 1879 - „Tutunul se cultivă mai în toate satele acestui district“

2094
#DobrogeaDigitală: Comerțul tulcean din anul 1879 - „Industria din oraşul Tulcea şi din toată Dobrogea este încă nulă“ (II)

1782
#DobrogeaDigitală: Comerțul tulcean din anul 1879 - „Vânzarea lânurilor s-a făcut sub condiții deplorabile“ (I)

1900
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Scutul de la Dura-Europos

2533
Istoria Dobrogei – Bibliografie: Athenaios (sec. III) - „Banchetul înțelepților”

2513