#DobrogeaDigitală - „Umbre pe pânza vremii“, de Pericle Martinescu: Martor al sublimei prietenii dintre Panait Istrati și Nikos Kazantzakis

„Umbre pe pânza vremii“, volumul lui Pericle Martinescu disponibil în Biblioteca Digitală ZIUA de Constanța, este o veritabilă galerie de portrete ale unor mari creatori care i-au fost contemporani autorului.

Unul dintre capitole este dedicat întâlnirii cu Panait Istrati a tânărului traducător, în contextul în care acesta intenționa să publice transpunerea în limba română a unui volum semnat de Nikos Kazantzakis, unde – întâmplător sau nu – Istrati, prieten intim cu scriitorul grec, era unul dintre personaje.
 

„Îl cunoşteam bine pe Panait Istrati, din citite şi din auzite, știam că e un sentimental incurabil, un boem incorigibil răzvrătit împotriva tuturor etichetelor protocolare, avînd cultul prieteniei şi patima libertăţii, aflasem că era cam «slobod»' la gură şi că-i plăcea vorba deschisă, limbajul frust, departe de orice morgă şi falsă pedanterie, astfel că n-a fost greu să mă transpun în preajma lui pe un teren sufletesc de «cîrtiţă incandescentă», cum se considera el - pe care-l socoteam specific amîndorura dintre noi.
 
Felul degajat În care m-a primit şi mi-a adresat acele prime vorbe, mi-a dat a înţelege că „afinitatea" pe care mi-o bănuiam cu el nu era chiar o prezumţie, că o punte de a trece pragul inerentelor emoţii de la începutul oricărei cunoştinţe noi exista deja şi că mai trebuiau rupte doar nişte bariere convenţionale pentru a spulbera cu totul fireştile accese de timiditate. Deşi nu aveam decît 22 de ani, iar el se afla pe la vreo 50 şi era în acel timp unul dintre oamenii cei mai celebri din lume, mi-am permis cutezanţa - de fapt, încurajat de voioşia lui nedisimulată ce se putea ghici uşor - să fiu, dintr-odată, mai „familiar" cu dînsul, aşa încît între noi s-a creat repede un climat favorabil unei convorbiri cordiale.
 
La Întrebarea aceea scurtă: «Dar cine eşti dumneata?» i-am răspuns cu o spontaneitate pe care nu mi-o recunoşteam ca atribut personal, dar care de data aceea a funcţionat ireproşabil : «Sînt un amărît de student, care are fericirea de a se afla în faţa unui rege al năcăjiţilor de pe lumea asta.»

Istrati, un rege al povestirii…

Istrati a făcut ochii mari. S-a înseninat deodată si la colţurile gurii i-a fluturat un surîs şăgalnic, semn că a sesizat aluzia mea cînd, rostind cuvîntul „rege",­ îi dădeam sensul metaforic pe care acest substantiv îl avea atunci. Vocabula se bucura, într-adevăr, de o mare circulaţie, în presă şi în gura oamenilor de pe stradă, vizînd o galerie întreagă de magnaţi ai industriei şi ai succeselor răsunătoare : regele chibriturilor, regele ghetelor, regele oţelului ş.a.m.d. De ce nu şi un «rege al năcăjiţilor»? Dar Istrati mi-a replicat numaidecît:
 
- Dumneata mă bagi în şleahta unor indivizi cu care eu nu am şi nu vreau să am nimic comun, fie ei regi adevăraţi sau regi de carton. Nu-mi place vorba asta!
- Sînteţi, oricum, un rege al povestirii, am încercat eu s-o dreg cum credeam că e mai bine.
- Aşa ar mai merge, deşi eu mă consider mult mai mărunt decît alţii. Şi în nici un caz un «rege». S-o lăsăm baltă!...De unde îl cunoşti pe Kazantzakis ? rosti cu un accent schimbat, arătînd spre caietele cu traducerea mea ce se aflau deasupra pledului gălbui, pe marginea patului.
- Kazantzakis ?! am bîiguit ca în faţa unei revelaţii, aproape cu stupefacție. Auzeam pentru prima dată rostindu-se acest nume cu o rezonanţă ce nu mi se părea deloc literară, ba chiar îmi suna strident în urechi, după ce de un an şi mai bine silabisisem zi şi noapte cele două antroponime ce-mi deveniseră atît de familiare: Nicolai Kazan.
Aşadar, Kazan, semnătura din fruntea cărţii, aveam să înţeleg numaidecît, nu era decît o prescurtare a adevăratului nume al celui ce scrisese Toda-Raba.
 
- Este cel mai mare om pe care l-am întîlnit în viaţa mea - a continuat Istrati, iarăşi fără nici un preambul, ca şi cum discuţia era începută mai demult. Am fost foarte buni prieteni, dar nu l-am văzut de cîţiva ani, de cînd ne-am despărţit cam supăraţi. Am să-i scriu că cineva i-a tradus cartea în româneşte.
Şi s-a pornit să-mi vorbească despre poetul, filosoful, poliglotul, călătorul Kazantzakis, despre Toda-Raba, despre prietenia lor „frăţească", în aşa fel că eu, bombardat de atîtea elogii şi superlative ce se revărsau cu o rară generozitate din gura lui, am devenit un admirator și mai convins al autorului lui Toda-Raba. Şi mi-am dat repede seama că această carte nu era o simplă ficţiune literară, recunoscînd - de astă dată fără nici o umbră de îndoială, ci ca o confirmare absolută - în Azad, unul din personajele ei centrale, pe Panait Istrati însuși, cu întregul lui temperament impulsiv, nedisciplinat, capabil de cele mai mari entuziasme, dar gata să săvîrşească oricînd şi cele mai năstruşnice răsuciri.
 
I-am expus pe larg cum am descoperit romanul, unde a fost el, cît de mult mi-a plăcut, ce m-a determinat să-l traduc şi altele. El s-a arătat încîntat şi mi-a declarat că va face un referat foarte bun, recomandîndu-l cu toată căldura să fie tipărit.

DESCARCĂ GRATUIT CARTEA ÎN FORMAT PDF!

Pericle Martinescu a avut privilegiul de a fi martor al impresionantei prietenii care i-a legat pe Kazantzakis și Istrati, acesta din urmă împărtășindu-i corespondența cu amicul său grec și chemându-l lângă patul său de suferință, pentru a-i citi ultima epistolă, „sublimă”, înainte de a se stinge:
 

„Moré, Panaitaki, scumpe Lazăr care nu are nevoie nici de Crist, o Supra-Lazăr, te salut !
Ce bucurie să trăieşti pe acest pămînt şi să iubeşti ! Să iubeşti haiducul ăsta năzdrăvan cu fundul de plumb, care la orice rostogolire rămîne tot în picioare ! Salut, o, frate, tovarăş de pozne, Ulise nemuritor !
Peste trei zile plec în China și în Japonia. Mă voi reîntoarce după cinci luni. Dar, pînă atunci, îţi pun la dispoziţie căsuţa mea (trei sau patru camere, bucătărie, verandă, terasă, vie, fîntînă, un smochin), la Egina, pe malul mării, o privelişte încîntătoare ! Vino, iubite Panaitaki, vei fi acolo fericit, împreună cu tînăra ta soţie de o frumuseţe orbitoare, cu rîs şi cu dinţi primejdioşi ! Noi, tu şi eu, sîntem fericiţi, sîntem singurii fericiţi în această lume, fiindcă ne jucăm cu focul, şi n-avem nevoie decît de inima noastră magnifică, nesăţioasă şi sîngerîndă. O devorăm în fiecare zi şi ea renaşte în fiecare noapte, noi sîntem nişte Prometei şi în acelaşi timp vulturii Prometeilor; sîntem existenţe întregi.
 
Ţi-am trimis acum şapte luni Toba-Raba cu o dedicaţie foarte afectuoasă. (Cînd mă gîndesc la tine, emoţia îmi sugrumă pieptul.) Poţi dispune de carte după cum vrei, şi dacă e ceva ce se cuvine autorului, bea-l tu în sănătatea mea, în sănătatea ta şi în sănătatea nevestei tale, a lui Bilili şi Eleni.”

                                                 
#citeşte mai departe în „Umbre pe pânza vremii“ 
#„Umbre pe pânza vremii“
#Autor Pericle Martinescu

Dacă în urmă cu 121 ani pionierul culturii româneşti în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanţa, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidenţă, cotidianul ZIUA de Constanţa, conştient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri şi de azi“. 
 

DREPTURI DE AUTOR
 
a) Toate informaţiile publicate pe site de către ZIUA de Constanţa (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informaţii, fotografii, fişiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispoziţiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice şi Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanţa sau, după caz, furnizorii săi de informaţii.
 
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului site-ului, cu excepţia afişării pe ecranul unui computer personal şi imprimarea sau descărcarea, în scop personal şi necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanţa.


Sursa foto: YouTube/captură TVR

Citeşte şi:

#DobrogeaDigitală - „Umbre pe pânza vremii“, de Pericle Martinescu: Întâlnire tulburătoare cu Bacovia, cu un an înainte de a trece pe „tărâmul celălalt”

#DobrogeaDigitală „Umbre pe pânza vremii”, de Pericle Martinescu: Sărbătorind doctoratul lui Mircea Eliade, în Târgul interbelic al Moşilor

#DobrogeaDigitală: Pericle Martinescu, despre Mircea Eliade şi angoasa înstrăinării
 
#DobrogeaDigitală - „Figuri în filigran”: Pericle Martinescu şi Eugen Ionescu - corespondenţă din Paris
 
#DobrogeaDigitală: Pericle Martinescu şi Emil Cioran, doi noctambuli filosofând într-un oraş adormit
 
#DobrogeaDigitală „Uraganul istoriei. Pagini de jurnal intim. Anul 1940”: Pericle Martinescu şi Crăciunul anului 1940