31 Jan, 2020 00:00
2538
„De la etajul trei, unde era celula noastrǎ, puteam vedea pe fereastrǎ o mare parte din curte și poarta penitenciarului. Toate ieșirile și intrǎrile. Însǎ trebuia sǎ luǎm mǎsuri de precauţie, cǎci dacǎ eram prinși uitându-ne pe fereastrǎ eram pedepsiţi cu camera neagrǎ. Observam serile cum un cǎruţ cu patru roate pleca încǎrcat cu un coșciug tras de doi deţinuţi de drept comun îmbrǎcaţi în zeghe și escortaţi de un gardian nearmat. Deţinuţii de drept comun erau folosiţi la toate muncile și corvezile din penitenciarul Aiud. În fabricǎ lucrau numai deţinuţi politici.
Scena cu coșciugul o vedeam în fiecare searǎ. De multe ori erau douǎ coșciuge, unul peste celǎlalt. Erau luate de la morga penitenciarului și duse la cimitirul Trei Plopi din Aiud. Îmi aduc aminte cǎ în perioada când eram la Baia Sprie, Laszlo, un deţinut de origine maghiarǎ care lucra la zidǎrie în penitenciarul Aiud mi-a povestit cǎ vedea mereu cǎruţul cu coșciugul ieșind pe poarta închisorii. Într-o iarnǎ a vǎzut cum gardianul de la poartǎ a ridicat capacul coșciugului și a împuns cu un vǎtrai corpul mortului, dupǎ care s-a adresat gardianului care escorta coșciugul: «Acum sunt sigur cǎ nu e viu».
Întotdeauna gardianul de la poartǎ descoperea coșciugul sǎ fie sigur ca nu cumva sǎ fie cineva ascuns în locul celui mort. De altfel, orice mașinǎ, camion sau cǎruţǎ era percheziţionatǎ atât la intrare cât și la ieșirea din închisoare. Tot Laszlo îmi spunea la Baia Sprie cǎ mai toţi morţii depuși la morga închisorii erau desfiguraţi de șobolani, care le mâncau ochii, urechile și nasul.
În celulǎ nu aveam paturi sau saltele și nici rogojini. Tot ce exista în celulǎ era o putinǎ cu apǎ și una mai mare pentru nevoile de toatǎ ziua. Sub fereastrǎ, pe peretele exterior, la treizeci de centimetri de dușumea treceau dintr-o celulǎ în alta douǎ ţevi de fier. Așa-zisul calorifer. Aici nu apucai sǎ-i cunoști bine pe cei cu care stǎteai în celulǎ pentru cǎ administraţia fǎcea foarte des schimbǎri între celule. În celulǎ nu exista niciun fel de mobilier, dormeam pe jos. Cei care aveau bagaj îl puneau sub cap când dormeau. Cei ca mine, care nu aveau bagaj, dormeau cu capul în palmǎ.
„Ne-au lǎsat întinși pe jos aproape leșinaţi”
Din cauza plictiselii, am confecţionat un joc de șah. Tabla de șah am fǎcut-o în dușumea, care era de lemn. Am zgâriat pe scândura îngǎlbenitǎ treizeci și douǎ de pǎtrǎ ţele, fǎcându-le albe, iar restul de treizeci și douǎ de pǎtrǎţele le-am lǎsat galbene. Piesele le-am fǎcut de sǎpun, pe care îl primeam o datǎ la douǎ luni, care era gri și foarte moale. Șaisprezece piese le-am lǎsat gri, iar celelalte șaisprezece piese le-am fǎcut negre mestecând sǎpunul cu praf de cǎrbune pe care îl gǎseam în curte când ne scotea la aer.
Totul a mers bine vreo douǎ luni. Într-o zi vizeta se deschide și suntem prinși. Gardianul ne ia numele, iar dupǎ zece minute vine cu încǎ doi gardieni, ne ordonǎ sǎ ne dezbrǎcǎm și sǎ lǎsǎm pe noi numai cǎmașa și izmenele. Ne-a scos din celulǎ și ne-a dus la camera neagrǎ. Camera neagrǎ era la încheietura aripii teului cu coada teului. Camera asta, din cauza poziţiei, nu avea fereastrǎ. Dupǎ ce ne-a bǎgat înǎuntru au intrat și cei trei gardieni și ne-au bǎtut pânǎ ce au obosit. Când au plecat, nu au uitat sǎ ne înjure. Simţeam loviturile mai mult ca atunci când ne-au bǎtut la Jilava. Acum nu mai aveam carnea pe corp ca înainte. Acum eram slab și loviturile erau direct pe os. Ne-au lǎsat întinși pe jos aproape leșinaţi. Regimul de pedeapsǎ prevedea dreptul sǎ primești la trei zile mâncare.
Așa ne-au ţinut douǎ sǎptǎmâni. Când ne-au scos și ne-au dus în celulele noastre, atât cǎmǎșile cât și izmenele ne erau roșii de sânge. Nici eu, nici dl. Paraschivescu nu știam de unde putea fi atâta sânge. Nu a trecut mult timp și am aflat. Tot sângele era al nostru, dar nu era urmarea bǎtǎii pe care o luasem cu douǎ sǎptǎmâni înainte. Camera asta neagrǎ era plinǎ de ploșniţe. Chiar ziua, din cauza întunericului erau peste noi și ne sugeau sângele. Noi eram mai tot timpul culcaţi pe jos și când ne întorceam pe o parte sau alta, ploșniţele prinse sub noi erau strivite și ne pǎtau cǎmǎșile și izmenele.
De altfel, și în celelalte celule erau ploșniţe, însǎ ele ieșeau numai la întuneric, or celulele în timpul nopţii erau luminate și foarte rar apǎrea câte una. Dar circulau pe lângǎ ţevile de calorifer și raiul lor era camera neagrǎ.”
Ti-a placut articolul?
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: