#DobrogeaDigitală - „Viaţa mea. Amintiri din închisoare şi din libertate”, de George Sarry: Pregătiri de nuntă. „Cu doar câteva cuvinte învăţate din dicţionar, i-am comunicat intenţiile mele”


Memoriile lui George Sarry, născut la Constanţa, în ianuarie 1928, sunt o impresionantă trecere în revistă a unei vieţi tumultuoase, a anilor lungi de detenţie în temniţele comuniste, dar şi a perioadei de după eliberare, după ce autorul ajunge în Montreal, la fratele său, Costică.
 

 
Fragmentul reprodus mai jos ilustrează întâlnirea cu viitoarea sa soţie, o canadiancă provenită dintr-o familie de 13 copii, pe care o cunoaşte în restaurantul lui Victor, un prieten român în casa căruia locuia Sarry. Stilul în care îşi povesteşte parcursul biografic este de o simplitate cuceritoare, plină însă de miez şi viaţă trăită cu profunzime şi intensitate. Avem, cu această ocazie, şi o imagine a Canadei anilor ’60, plină de imigranţi din toată lumea, sosiţi pe „tărâmul făgăduinţei” mânaţi de speranţe şi dorinţa de a reuşi.  
 

„Eu continuam să mă întâlnesc cu români, am cunoscut foarte mulţi. Și ei mă cunoşteau pe mine foarte bine. Eram pentru ei un nou venit, ceea ce eram o raritate pe acea vreme şi care mai de care voia să ştie ce noutăţi aduc din ţară. Deşi părăsisem ţara cu doi ani înainte, orice veste era nouă pentru ei. Printre români l-am cunoscut pe Victor care deschisese un mic restaurant în partea de nord a Montrealului. Pentru că localul era departe de aşezarea unde locuia, Ville St. Pierre, s-a mutat aproape de restaurant, unde îşi închiriase un mic apartament. Era un apartament destul de încăpător pentru el, soţia şi cei doi băieţi, însă a lăsat în casa lui din Ville St. Pierre o parte din mobilă, care nu avea loc în apartamentul închiriat. Victor m-a întrebat dacă sunt interesat să locuiesc în casa lui din Ville St. Pierre unde există mobilă, telefon, iar el nu are nicio pretenţie. Voia să fie cineva în casă. Am acceptat imediat.
 
Costică n-a avut nimic împotrivă. Mi-am luat valizele şi m-am instalat în casa lui Victor. Mă suna în fiecare seară şi vorbeam câte zece–cincisprezece minute. De fiecare dată mă invita să merg la el la restaurant. Mereu am amânat această invitaţie, dar în primăvara lui 1963 m-am decis să-l vizitez pe Victor la restaurant. Am schimbat trei autobuze şi am coborât undeva de unde mai aveam de mers vreo cinci sute de metri până la localul lui. Și când am intrat înăuntru, pe neaşteptate am văzut o fată tinerică, ca o păpuşă, stând după ghişeu. Ne uităm unul la altul. L-am întrebat pe Victor în româneşte cine este fata asta. Îl aud pe Victor spunând ceva pe franţuzeşte fetei de după ghişeu. Am presupus că era vorba despre mine, pentru că a menţionat numele meu. A chemat-o şi ne-a făcut cunoştinţă.
 
O chema Esther. Am mâncat o pizza foarte gustoasă făcută de ea. Nu ştiu dacă a fost preparată ca oricare altă pizza ori a fost preparată special pentru mine. Cu toate că nu puteam comunica unul cu altul, eu neştiind franceza şi Esther neştiind engleza, am stat toată ziua la restaurant şi comunicam cu Esther cu ajutorul lui Victor. Aşa am aflat despre ea că este dintr-un sat din provincia Quebec, care se numeşte St. Eleuther, că are şase fraţi şi şase surori, că sunt treisprezece copii în familie. La început am crezut că am înţeles greşit, sau Victor nu mi-a tradus corect. Când l-am rugat să repete, a spus că sunt treisprezece copii şi ea fiind al treilea, ultimul era de numai doi ani. Mergeam la Victor în fiecare sfârşit de săptămână şi cu cât mai des o vedeam, cu atât mai mult mă îndrăgosteam de ea şi din reacţia ei am înţeles că şi ea se îndrăgostise de mine. Într-una din zile, cu cele câteva cuvinte franceze pe care le învăţasem din dicţionar, i-am comunicat intenţiile mele, că vreau să mă căsătoresc cu ea şi am întrebat-o ce crede ea despre asta.
 
Esther avea numai douăzeci de ani şi după regulile stricte ale catolicilor de la sate la vremea aceea, trebuia să aibă consimţământul părinţilor. Le-a scris că vrem să ne căsătorim. Părinţii ei i-au răspuns negativ. Tot prin Victor care făcea pe translatorul între mine şi Esther, ea îmi spuse că dacă părinţii ei nu o lasă să se căsătorească cu mine, vom aştepta până când va împlini douăzeci şi unu de ani. Victor a început să citească şi să-mi traducă scrisoarea de la tatăl lui Esther, în care acesta scria că dacă se căsătoreşte cu mine va fi o mare dezonoare şi ruşine pentru el, când se va afla în sat că fiica lui s-a căsătorit cu un ortodox. Tot prin Victor i-am spus lui Esther să scrie tatălui ei că vom merge să-l vedem cât de curând. După o săptămână ne-am cumpărat bilete de autobuz. Am plecat din Montreal. Am coborât şi am schimbat autobuzul la Quebec. De acolo am mers până la St. Eleuther. Pe tot drumul, din autobuz vedeam pe câmp, cum păşteau oile şi vacile. Arătând cu degetul spre vaci o întrebam cum spune în franceză „vacă“. A înţeles ce am vrut să spun şi mi-a răspuns. La fel, când vedeam oi sau porci. Vorbeam mai mult prin semne, dar ne înţelegeam.
 
Eu încercam să repet în mintea mea, ca să memorez, ce învăţasem din dicţionar, cuvânt cu cuvânt, pentru momentul când voi cere mâna fiicei lor. Casa părinţilor era la marginea satului, chiar pe unde trecea autobuzul. Când am ajuns în faţa casei, autobuzul s-a oprit şi împreună cu Esther am coborât şi într-o clipă am fost înconjuraţi de o mulţime de copii. Erau fraţii şi surorile lui Esther. Fetele mai mici s-au repezit în braţele lui Esther, iar băieţii s-au repezit să-mi ia din mâini valizele. Am intrat în casă unde ne aşteptau părinţii. Am dat mâna cu amândoi. Ne-au invitat să stăm la masă pentru că era ora mesei. Știau că am călătorit multe ore şi trebuia să ne fie foame. Am intrat într-o cameră mare, unde se afla o masă înconjurată de scaune. Aici era bucătăria şi sufrageria. Pe un perete late ral, era o sobă mare. În timpul iernii această sobă care ardea cu lemne încălzea toată casa. Am fost invitat să iau loc pe unul dintre cele două scaune deosebite de celelalte. La început am crezut că erau pentru părinţii lui Esther.

DESCARCĂ GRATUIT VOLUMUL ÎN FORMAT PDF!


 

După ce m-am aşezat la masă, s-au aşezat şi ceilalţi. În capul mesei era tatăl lui Esther. Eram cincisprezece persoane în jurul mesei. Părinţii, unsprezece copii, inclusiv Esther, eu şi unchiul tatălui lui Esther care locuia cu ei. Era infirm de un picior dar era de mare folos în jurul casei. Cele două fete mai mari nu erau acasă. Denise, cea mai mare, era singura din familie căsătorită şi avea un băiat. Monique era în Montreal, unde lucra. Am să numesc mai jos pe fiecare soră şi frate în ordinea vârstei la vremea aceea, inclusiv Esther. Veţi observa că primii cinci copii sunt fete urmate de cinci băieţi. Urmau la sfârşit o fată, un băiat şi ultima fată. Fetele fiind mai mari, pe lângă grija pe care o aveau de fraţii lor, o lăsau pe mama lor să facă treburi prin casă şi ele o ajutau cu mulsul vacilor şi alte treburi prin curte. Ajutau şi la strânsul fânului.
 
După ce am stat la masă am ieşit afară cu Esther, cu tatăl ei şi cu băieţii. Am fost la grajd, unde erau vacile. Curtea era plină de pui. Încă din momentul când intrasem în casă mă simţisem bine. Am fost primit ca un membru al familiei. Citeam asta pe feţele lor. Cu toate că Esther nu ştia engleza, era tot timpul cu mine ca să-mi explice aşa cum putea, ce îmi spuneau tatăl sau fraţii ei. După ce am luat masa de seară, copiii s-au dus mai devreme ca de obicei sus la dormitoarele lor. Am rămas cu Esther şi părinţii ei. Eram în salon şi nu ştiam cum să încep propunerea. Ne uitam unul la altul şi era o linişte de se auzea musca. Chiar şi părinţii lui Esther se mirau de liniştea care domnea. De obicei când copiii mergeau sus la culcare se jucau, se băteau cu pernele, mai ales băieţii, însă în acea seară era linişte. Eu şedeam cu Esther pe o canapea, iar părinţii ei pe alta. Am rupt tăcerea şi cu toate că ceea ce învăţasem pe dinafară din propunerea mea în franceză uitasem aproape complet, am găsit un fel de a mă exprima.
 
Când am terminat ce aveam de spus, îi văd pe părinţii ei cum se uită unul la altul şi afirmativ dau din cap şi îmi spun OK. După liniştea care fusese până cu câteva minute înainte, ceea ce a urmat acum am avut impresia că a fost un cutremur. Nu ştiam ce se întâmplase. Tatăl lui Esther şi-a dat seama că arătam cu totul nedumerit de zgomotul care se produsese. M-a luat în bucătărie şi mi-a arătat în tavan o deschizătură cu gratii şi capac. Iarna se deschidea acel capac şi căldura mergea sus la dormitoare. Fraţii şi surorile mai mici ridicaseră capacul şi ascultaseră în linişte discuţia noastră. Aşa se explică neobişnuita lor cuminţenie până cu câteva minute înainte. Iar când l-au auzit pe tatăl lor spunând OK, au început să strige şi să aplaude de bucurie. Nu mai spun de mine, mi s-a luat o piatră de pe inimă şi mi-a părut foarte bine că am venit aici, să le spun direct că vreau să mă căsătoresc cu fiica lor.
 
A doua zi când am plecat m-am îmbrăţişat cu toţi. Pe Mama şi Papa i-am sărutat pe obraji şi le-am mulţumit. Aşa a rămas până astăzi, Mama şi Papa, aşa mă adresez lor. Tot cu trei autobuze ne-am întors la Montreal. Continuam să merg regulat s-o văd pe Esther. Se apropia iulie şi făceam planul să petrecem vacanţa la ţară, cu familia ei. Compania unde lucram mi-a dat două săptămâni de vacanţă. Am luat autobuzul şi l-am schimbat de trei ori până la St. Eleuther. Aici eram aşteptat ca şi prima dată de fraţii, care ne-au ajutat cu valizele, de data asta mai multe, pentru că nu şedeam numai două zile.
 

„Vorbind cu mâinile, îmi lua mult timp să spun ce vreau”

 
Aici, în primele zile, l-am cunoscut pe prietenul lui Muriel (sora lui Esther). Cu el mă descurcam puţin în engleză, şi îl foloseam când voiam să-i spun ceva lui Esther sau altcuiva. Lua mai puţin timp decât dacă aş fi încercat eu cu franceza pe care n-o ştiam. Vorbind cu mâinile, îmi lua mult timp să spun ce vreau şi de multe ori nu puteam fi înţeles. În aceste două săptămâni, am rezolvat şi stabilit multe lucruri. Am discutat cu părinţii lui Esther despre data căsătoriei. Ne-au spus că odată cu noi vor s-o căsătorească şi pe Muriel, adică o să fie o nuntă dublă. Nici eu, nici Esther nu am avut nimic împotrivă. Am înţeles că nu le este uşor să suporte două nunţi.
 
De altfel şi sora ei, cu viitorul ei soţ, Gaetan, împreună cu părinţii lui, au fost de acord. Am fost la preotul satului să mă cunoască şi să-i spunem intenţiile noastre. Deşi era la curent despre mine şi planul nostru, ştia de la Papa, chiar din prima mea vizită şi bineînţeles de la babele satului, că sunt ortodox şi nu catolic. Preotul ca şi toţi sătenii nu ştia englezeşte. Cu noi erau Muriel cu Gaetan, care făcea pe translatorul. Până la urmă am reuşit să câştig şi inima preotului, pe care ceea ce îl interesa mai mult despre mine era dacă eram cumva căsătorit sau nu. După câteva ore l-am convins că nu şi ne-a dat dezlegarea. Și pentru că eram toţi patru prezenţi am stabilit şi ziua nunţii, pe 28 septembrie.
 
Zilele treceau repede. Mai tot timpul mergeam la pescuit. Papa mă ducea cu camionul lui la nişte locuri de pescuit unde picior de om nu călcase înainte. Mă lăsa acolo cu Raynald, fratele lui Esther, şi venea spre seară şi ne lua. Prindeam păstrăvi, nu mari, însă aveam satisfacţia şi plăce rea să pescuiesc. Întotdeauna după ce terminam masa, Mama îmi servea desertul care îmi plăcea foarte mult: cremă făcută din laptele de la vacile lor şi zmeură sălbatică culeasă de fraţii şi surorile mai mici de pe câmp. Toată casa mirosea a parfum de zmeură. Era mica, însă foarte aromată şi gustoasă.
 
Au trecut şi aceste două săptămâni în care m-am simţit foarte bine. Acum trebuia să facem pregătirile pentru nuntă şi pentru după nuntă. În august, am închiriat un mic apartament şi am cumpărat strictul necesar de mobilă, urmând ca mai târziu să completăm cu ce aveam nevoie. Românilor cu care mă vedeam le-am spus că pe 28 septembrie mă căsătoresc. La invitaţia pe care le-am făcut-o, trei dintre ei au acceptat să vină la nuntă. Dacă nu era aşa departe, ar fi venit mai mulţi. Pe atunci drumurile nu erau aşa de bune şi lua opt-zece ore să ajungi în satul lui Esther. Astăzi, în cinci sau şase ore parcurgi aceeaşi distanţă pe drumul nou. Am fost cu Esther în oraş să cumpărăm rochie de mireasă şi pentru mine un costum negru. Esther a ales o rochie frumoasă. Ca s-o închiriem pentru trei zile ne costa o sută douăzeci de dolari, iar dacă o cumpăram o sută cinci zeci. Deşi erau mulţi bani în acea vreme, ne-am hotărât s-o cumpărăm, iar pentru mine am închiriat un costum negru. Ne-au luat măsurile şi după o săptămână am fost şi le-am ridicat.
 
Acum eram pregătiţi. Aveam tot ce ne trebuia pentru nuntă. Am avut noroc că mi-am luat aparatul de fotografiat. Fără el nu aş fi avut fotografii de nuntă. Am avut şi un aparat de filmat pe care-l dădusem unei persoane din sat să filmeze evenimentul. Esther s-a dus în sat cu câteva zile înaintea mea. Eu am ajuns cu cei trei români numai cu o zi înainte de nuntă. Acum se punea întrebarea cine va fi naşul meu. L-am ales din cei trei români, pe Ilie Șchiopu. Esther îl avea ca naş pe tatăl ei.
 
Casa era plină cu rude care locuiau în alte părţi ale provinciei. Eu cu cei trei români am ocupat un dormitor cu un singur pat mare. Nu ştiu cât au dormit ei în acea noapte, eu însă nu am putut dormi. A doua zi de dimineaţă, pregătire mare pentru mers la biserică, aşa cum este obiceiul. Eu m-am dus înainte să aştept mireasa. Pe lângă invitaţi au fost şi mulţi alţii la biserică, căci la ţară oamenii se cunosc între ei. Afară de asta era o nuntă dublă. A venit şi momentul când i-am pus pe deget soţiei inelul prin care ne-am legat unul de altul, la bine şi la rău. După ceremonie am plecat la hotelul satului, situat pe marginea lacului. Acolo Papa rezervase două săli, una nu ar fi fost de ajuns. Eram cam o sută cincizeci de invitaţi de ambele părţi. Eu eram aşezat la masa de onoare între cele două mirese. După ce ne-am aşezat la masă, toată lumea a dansat. Târziu, după recepţie, ne-a venit vestea că a fost un accident între două maşini. Din nefericire, într-una din maşini erau părinţii celuilalt ginere. Am înţeles că mama ginerelui a pierdut un ochi, iar tatăl avea câteva coaste rupte.”
 

#citeşte mai departe în „Viaţa mea. Amintiri din închisoare şi din libertate”, de George Sarry 
#Viaţa mea. Amintiri din închisoare şi din libertate”
#Autor George Sarry
 
Dacă în urmă cu 122 de ani pionierul culturii româneşti în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanţa, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidenţă, cotidianul ZIUA de Constanţa, conştient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri şi de azi“. 

DREPTURI DE AUTOR
 
a) Toate informaţiile publicate pe site de către ZIUA de Constanţa (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informaţii, fotografii, fişiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispoziţiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice şi Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanţa sau, după caz, furnizorii săi de informaţii.
 
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului site-ului, cu excepţia afişării pe ecranul unui computer personal şi imprimarea sau descărcarea, în scop personal şi necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanţa.
 
Sursa foto: „Viaţa mea. Amintiri din închisoare şi din libertate”, de George Sarry

Citeşte şi:
 

#DobrogeaDigitală - „Viaţa mea. Amintiri din închisoare şi din libertate”, de George Sarry: Impresii amestecate, cu ocazia ultimei vizite în România

#DobrogeaDigitală - „Viaţa mea. Amintiri din închisoare şi din libertate”, de George Sarry: Întoarcerea în România anilor ’90 - tristeţe şi dezamăgire

#DobrogeaDigitală - „Viaţa mea. Amintiri din închisoare şi din libertate”, de George Sarry: „Am schimbat închisoarea mică cu asta mare” 

#DobrogeaDigitală - „Viaţa mea. Amintiri din închisoare şi din libertate”, de George Sarry: Eroinele de la Piteşti

 


Ti-a placut articolul?



Nume:

Email:

Comentariu*:

Din aceiași categorie

#citeșteDobrogea: Emigrarea evreilor din România prin portul Constanța

#citeșteDobrogea: Emigrarea evreilor din România prin portul Constanța

340
#DobrogeaDigitală: Măcin în anul 1879 - „Tutunul se cultivă mai în toate satele acestui district“

#DobrogeaDigitală: Măcin în anul 1879 - „Tutunul se cultivă mai în toate satele acestui district“

512
#DobrogeaDigitală: Comerțul tulcean din anul 1879 - „Industria din oraşul Tulcea şi din toată Dobrogea este încă nulă“ (II)

#DobrogeaDigitală: Comerțul tulcean din anul 1879 - „Industria din oraşul Tulcea şi din toată Dobrogea este încă nulă“ (II)

734
#DobrogeaDigitală: Comerțul tulcean din anul 1879 - „Vânzarea lânurilor s-a făcut sub condiții deplorabile“ (I)

#DobrogeaDigitală: Comerțul tulcean din anul 1879 - „Vânzarea lânurilor s-a făcut sub condiții deplorabile“ (I)

992
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Scutul de la Dura-Europos

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Scutul de la Dura-Europos

1524
Istoria Dobrogei – Bibliografie: Athenaios (sec. III) - „Banchetul înțelepților”

Istoria Dobrogei – Bibliografie: Athenaios (sec. III) - „Banchetul înțelepților”

1588
#DobrogeaDigitală: „Populațiunea“ orașului Tulcea din anul 1879

#DobrogeaDigitală: „Populațiunea“ orașului Tulcea din anul 1879

1825
#citeșteDobrogea: Colonelul Anton Barbieri, un comandant italian pentru flota statului român

#citeșteDobrogea: Colonelul Anton Barbieri, un comandant italian pentru flota statului român

1637
#DobrogeaDigitală: Producția de lână din Dobrogea anului 1879 - „Lâna e aceea ce interesează direct pe Europa“

#DobrogeaDigitală: Producția de lână din Dobrogea anului 1879 - „Lâna e aceea ce interesează direct pe Europa“

1566
#DobrogeaDigitală: Grânele cultivate în Dobrogea anului 1879 - „Nu există isul maşinelor agricole“

#DobrogeaDigitală: Grânele cultivate în Dobrogea anului 1879 - „Nu există isul maşinelor agricole“

1442
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Laerțiu (sec. III) - „Viețile, doctrinele și cugetările filozofilor vestiți”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Laerțiu (sec. III) - „Viețile, doctrinele și cugetările filozofilor vestiți”

1935
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Origene (sec. II-III) - „Împotriva lui Celsus”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Origene (sec. II-III) - „Împotriva lui Celsus”

2311
#citeșteDobrogea: Norme de serviciu existente în cadrul comunei urbane Constanța în anul 1941

#citeșteDobrogea: Norme de serviciu existente în cadrul comunei urbane Constanța în anul 1941

2509
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Herodian (sec. II-III) - „Istoria împăraților de după Marcus, în opt cărți”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Herodian (sec. II-III) - „Istoria împăraților de după Marcus, în opt cărți”

2818
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Cassius (sec. II-III) - „Istoria romană”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Cassius (sec. II-III) - „Istoria romană”

2775
#DobrogeaDigitală: „Pescuirile“ din Dobrogea anului 1879 - „Lacul Razim este cel mai important din acestea“

#DobrogeaDigitală: „Pescuirile“ din Dobrogea anului 1879 - „Lacul Razim este cel mai important din acestea“

2530
#DobrogeaDigitală: „Salinele și carierele“ Dobrogei din anul 1879 - „Cele mai importante sunt acelea din împrejurimile Tulcei și Măcinului“

#DobrogeaDigitală: „Salinele și carierele“ Dobrogei din anul 1879 - „Cele mai importante sunt acelea din împrejurimile Tulcei și Măcinului“

2496
#DobrogeaDigitală: Pădurile Dobrogei din anul 1879 - „Bogăția forestieră a Dobrogei este încă mare“

#DobrogeaDigitală: Pădurile Dobrogei din anul 1879 - „Bogăția forestieră a Dobrogei este încă mare“

2651
#citeșteDobrogea: Anul 1937 în cadrul Seminarului  Musulman din Medgidia

#citeșteDobrogea: Anul 1937 în cadrul Seminarului Musulman din Medgidia

2769
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Filostrat (sec. II-III) - „Viața lui Apollonios din Tanya”, „Heroicos”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Filostrat (sec. II-III) - „Viața lui Apollonios din Tanya”, „Heroicos”

3428