08 Oct, 2020 00:00
4189
„Amintiri care m-au marcat pentru tot restul vieții...
Ioana Diaconescu: Spațiul geografic în care se naște un creator este și spațiul său spiritual. În cazul dvs., stimate maestre Vasile Moldoveanu, și spațiu muzical. Ce amintiri aveți despre locurile unde v-ați născut, unde ați copilărit, despre părinți, amintiri de suflet?
Vasile Moldoveanu: M-am născut la Constanța pe 6 octombrie 1935, deci pe 6 octombrie împlinesc 75 de ani (interviul este luat în septembrie 2010, odată cu vizita maestrului în România – n.n.). Amintirile mele nu sunt prea vesele. Am avut o copilărie grea. Țin minte și acum prima zi de război. Anul 1939. Părinții mei erau foarte speriați. Venise sergentul de stradă și ne întrebase dacă am săpat tranșeea! Fiecare familie avea obligația de a săpa o tranșee, dacă locuința avea curte. Deși eram abia copil și nu înțelegeam prea multe, îmi pot aminti primul bombardament. Vedeam spaima părinților, tremurau de grija noastră și pentru viața întregii familii. Veniseră la noi prieteni care nu apucaseră să-și sape tranșee în curțile lor.
Sunt amintiri ce mi-au rămas pentru totdeauna în suflet, dar sunt altele și mai vii, de care inima mea nu se va putea despărți vreodată. Tatăl meu lucra în port: când era în schimbul de noapte, mama nu avea liniște, nu punea geană peste geană până nu îl vedea la poartă. Dacă tata era la lucru atunci când se porneau alarmele și urmau bombardamentele, ea, pur și simplu, ne arunca, îngrozită, pe amândoi, pe mine și pe fratele meu Adrian sub pat. Păstrez și azi, în amintire, spaima enormă când, în timpul unui bombardament, explozia a fost atât de aproape de casa noastră încât a spart geamurile și cioburile au ajuns și sub pat unde noi, Adrian și cu mine, eram ascunși.
Amintiri legate de casa noastră curată și îngrijită... Sunt întâmplări de la începutul războiului. Mă văd în brațele mamei care tocmai mă îmbăiase și mă ducea în alt corp al casei: cu un zgomot asurzitor o schijă trecuse razant pe lângă capul meu, căzând la o jumătate de metru de mine. Sunt amintiri care, pentru copilul care eram atunci, m-au marcat pentru tot restul vieții...
I.D.: Sunt amintiri dramatice, amintirile acelei epoci!
V.M.: Da. Amintirile acelei epoci...
I.D.: Amintirile casei copilăriei din Constanța... Amintiri legate de fratele dumneavoastră Adrian (care s-a stabilit de mulți ani la Iași), amintiri legate de părinții dvs., pe care, iată, nu pot să nu observ, îi chema Nicolae și Natalia, numele lor începând cu aceeași literă. Mai mult decât atât, numele lor conțin același număr de litere. Se spune că în cuplurile ale căror nume încep cu aceeași literă, cei doi se înțeleg foarte bine, sunt suflete pereche.
V.M.: O, da, mai ales că ne-au crescut cu atâtea greutăți, poate dvs. nu puteți înțelege timpurile de atunci, covârșitor de grele, de dinainte de război și de după război, mai ales pentru mama care era mereu cu noi și cu toată gospodăria, cu atât mai mult înțelegerea dintre ei mi se pare atât de specială... Mama, cum spuneam, trebuia să gândească și să asigure supraviețuirea tuturor celor din familie atâta timp cât tata era mereu la lucru. Și se mai ocupa și de o mică grădină de legume din care ne hrănea pe toți....”.
Ti-a placut articolul?
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: