#Dobrogeaetnică: Laudatio comandorul profesor Constantin (Bibi) Costăchescu (1909 - 1982)

La propunerea Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”, Laudatio a fost citit de căpitan comandor Neacșu Lucian. În galeria dascălilor celei mai vechi instituții de învățământ superior din Dobrogea, Academia Navală “Mircea cel Bătrân”, comandorul Bibi Costăchescu ocupă un loc deosebit. Memoria vie a celor care au avut privilegiul de a-i fi studenți îl ridică la cote maxime, iar calitatea lui de comandant-erou al submarinului Delfinul l-a făcut legendar. A fost răsplătit pentru faptele sale de arme cu Ordinul “Mihai Viteazul”.
 
S-a născut în casa învățătorilor Olga și Vasile Costăchescu, din Pleșești – Suceava. Primele două clase primare le-a urmat în comuna natală, apoi și-a continuat studiile la Fălticeni, la Iași, Liceul Militar, iar după obținerea bacalaureatului, a optat pentru Școala Navală din Constanța, pe care a absolvit-o în anul 1930, al doilea din promoție, iar Școala de Aplicație a terminat-o pe primul loc. Și-a efectuat practica în calitate de ofițer-elev , la bordul navei-bază Constanța. Apoi a servit ca tânăr ofițer la bordul distrugătoarelor Mărășești, Regina Maria  și  Mărăști, iar în anul 1934, a întreprins un voiaj la bordul cargoului S.M.R. Suceava. După care a fost numit ofițer de clasă și profesor de matematică și navigație, la Școala Navală, predând geometria descriptivă și geometria plană și în spațiu. În continuare, activitatea sa didactică s-a împletit în mod armonios cu cea la bordul navelor. După un  stagiu la nava-bază pentru submarine Constanța, la 1 octombrie 1938 a fost numit comandant-secund al submarinului Delfinul și, mai apoi, comandant al acestuia. În perioada cuprinsă între 15 aprilie – 12 mai 1941, a urmat un curs la Școala submariniștilor de la Gotenhafen (Germania). 
 
Aflat la comanda submarinului, a întreprins 15 cruciere de război, fiind apreciat drept ofițer eminent din toate punctele de vedere (…) face cinste Marinei și submariniștilor. După intrarea Delfinului la reparații, a revenit la Școala Navală, ca profesor cu navigația. Navigație a predate, după anul 1952, la Institutul de Piscicultură din Constanța, iar apoi la Institutul Tehnic din Galați.
 
În anul 1955 a revenit la Constanța, fiind numit șeful Catedrei de Materiale și Muniții de Artilerie din Școala Militară  Superioară de Marină, iar în anul următor i s-a încredințat conducerea Facultății de Navigație din școală. A desfășurat o laborioasă activitate didactică, formând promoții întregi de marinari militari și civili. A colaborat permanent la “Gazeta matematică”, la “Revista matematică”, a întocmit culegeri de problem cu aplicație în navigație. Dar, mai presus de toate, a fost un dascăl minunat. 
 
Iată ce au scris despre comandorul profesor amiralul ing. Ilie Ștefan, promoția 1949 a Școlii Navale: „Printre cei aflați în bancă, ascultându-l cu inima și mintea, eram și eu care i-am devenit un modest urmaș la catedră și la bordul submarinului. Visul din orele de navigație a devenit realitate și-I mulțumesc deopotrivă pentru amândouă“.
 
Comandorul Romeo Hagiac, promoția 1943 a Școlii Navale: „Mărturisesc că profesorul nostru de navigație ne-a impus să muncim. Dar știu că am învățat meserie de la dânsul!“
 
Comandorul Ovidiu Ionescu, promoția 1974 a Institutului de Marină “Mircea cel Bătrân”:  „Începea fiecare curs  cu un sfat marinăresc sau o zicală marinărească. Punctual, meticulos, autoritar prin profunzimea predării, impunea prin modul în care știa să ne transmit viitorilor ofițeri dragostea pentru, după cum mărturisea, cea mai frumoasă și nobilă meserie“.
 
S-a stins din viață, în urma unui accident, în iulie, 1982. Se odihnește în Cimitirul Central din Constanța.

Ti-a placut articolul?



Nume:

Email:

Comentariu*:

Din aceiași categorie

#sărbătoreșteDobrogea: Dobrogea 140 de ani. \

#sărbătoreșteDobrogea: Dobrogea 140 de ani. "Etniile împreună pentru Dobrogea!" - O campanie de presă, în premieră, marca ZIUA de Constanța (document)

2920
#Dobrogeaetnică: Etniile împreună pentru Dobrogea! ZIUA de Constanţa dedică, în premieră, o campanie „modelului dobrogean“

#Dobrogeaetnică: Etniile împreună pentru Dobrogea! ZIUA de Constanţa dedică, în premieră, o campanie „modelului dobrogean“

4402
 #Dobrogeaetnică. LIVE VIDEO & TEXT: ZIUA de Constanța sărbătorește România și Dobrogea. Azi, celebrăm mozaicul etnic, cinstind memoria personalităţilor  (galerie foto)

#Dobrogeaetnică. LIVE VIDEO & TEXT: ZIUA de Constanța sărbătorește România și Dobrogea. Azi, celebrăm mozaicul etnic, cinstind memoria personalităţilor (galerie foto)

4559
#Dobrogeaetnică. LIVE VIDEO & TEXT: ZIUA de Constanţa omagiază personalităţile etniilor dintre Dunăre şi Marea cea Mare. 140 de ani de Dobrogea (galerie foto)

#Dobrogeaetnică. LIVE VIDEO & TEXT: ZIUA de Constanţa omagiază personalităţile etniilor dintre Dunăre şi Marea cea Mare. 140 de ani de Dobrogea (galerie foto)

7092
#Dobrogeaetnică: Tedeum întru nemurire. „Stația istorică a unirii Dobrogei cu România“, unica pagină vie

#Dobrogeaetnică: Tedeum întru nemurire. „Stația istorică a unirii Dobrogei cu România“, unica pagină vie

1775
#Dobrogeaetnică: România 100. Dobrogea 140. Sărbătorind mozaicul etnic, cinstind memoria personalităţilor dobrogene

#Dobrogeaetnică: România 100. Dobrogea 140. Sărbătorind mozaicul etnic, cinstind memoria personalităţilor dobrogene

2128
Dobrogea mea, Dobrogea noastră, Dobrogea întregii Românii: Gândurile unui dobrogean de Ziua Dobrogei, 14 noiembrie 2018, la împlinirea a 140 de ani de la reintegrarea la patria-mamă

Dobrogea mea, Dobrogea noastră, Dobrogea întregii Românii: Gândurile unui dobrogean de Ziua Dobrogei, 14 noiembrie 2018, la împlinirea a 140 de ani de la reintegrarea la patria-mamă

2489
#Dobrogeaetnică: 14 noiembrie. Astăzi este despre Dobrogea, la 140 de ani de la revenirea pe harta României. „Iubiţi ţara la a cărei soartă este lipită de acum şi soarta voastră!“

#Dobrogeaetnică: 14 noiembrie. Astăzi este despre Dobrogea, la 140 de ani de la revenirea pe harta României. „Iubiţi ţara la a cărei soartă este lipită de acum şi soarta voastră!“

2302
#citeşteDobrogea: 152 de ani de la naşterea unui „autentic dobrogean“. Medalie instituită de ZIUA de Constanţa în memoria colonelului Marin Ionescu Dobrogianu

#citeşteDobrogea: 152 de ani de la naşterea unui „autentic dobrogean“. Medalie instituită de ZIUA de Constanţa în memoria colonelului Marin Ionescu Dobrogianu

1380
#Dobrogeaetnică: Mesajul de bun venit al cotidianului ZIUA de Constanța

#Dobrogeaetnică: Mesajul de bun venit al cotidianului ZIUA de Constanța

614
#Dobrogeaetnică: Mesajul prof. Constantin Vitanos, promotorul temei „Etniile împreună pentru Dobrogea!“

#Dobrogeaetnică: Mesajul prof. Constantin Vitanos, promotorul temei „Etniile împreună pentru Dobrogea!“

660
#Dobrogeaetnică: Mesajul lui Dumitru Jeacă, prefectul Constanței

#Dobrogeaetnică: Mesajul lui Dumitru Jeacă, prefectul Constanței

805
#Dobrogeaetnică: Mesajul președintelui CJC, Horia Țuțuianu

#Dobrogeaetnică: Mesajul președintelui CJC, Horia Țuțuianu

693
#Dobrogeaetnică: Mesajul lui Decebal Făgădău, primarul Constanței

#Dobrogeaetnică: Mesajul lui Decebal Făgădău, primarul Constanței

669
#Dobrogeaetnică: Mesajul dr. Liviu Merdinian, președintele Uniunii Armenilor din România - filiala Constanța

#Dobrogeaetnică: Mesajul dr. Liviu Merdinian, președintele Uniunii Armenilor din România - filiala Constanța

805
#Dobrogeaetnică: Liviu Lungu, arheolog, doctor în Istorie veche și scriitor - mesaj din partea Comunităţii Albaneze

#Dobrogeaetnică: Liviu Lungu, arheolog, doctor în Istorie veche și scriitor - mesaj din partea Comunităţii Albaneze

864
#Dobrogeaetnică: Mesajul Simonei Halep, cea mai bună jucătoare de tenis din lume (video)

#Dobrogeaetnică: Mesajul Simonei Halep, cea mai bună jucătoare de tenis din lume (video)

760
#Dobrogeaetnică: Mesajul Ioanei Rădulescu, președintele Comunității „Edinstvo“ a bulgarilor din Dobrogea

#Dobrogeaetnică: Mesajul Ioanei Rădulescu, președintele Comunității „Edinstvo“ a bulgarilor din Dobrogea

430
#Dobrogeaetnică: Mesajul lui Anton Traian Antoniadis, președintele Comunității Elene „Elpis“

#Dobrogeaetnică: Mesajul lui Anton Traian Antoniadis, președintele Comunității Elene „Elpis“

830
#Dobrogeaetnică: Mesajul președintelui Forumului Democrat al Germanilor din România, filiala Constanța, Annemarie Marina Czernack

#Dobrogeaetnică: Mesajul președintelui Forumului Democrat al Germanilor din România, filiala Constanța, Annemarie Marina Czernack

699