29 Apr, 2023 16:18
3974
„Dintre variatele regiuni ale ţării noastre, cu care natura a fost atât de darnică, nici una nu se poate compara, în ceeace priveşte grandoarea şi complexul pitorescului, cu acest defileu.
Este unul dintre ţinuturile cele mai sălbatice şi mai singuratice ale ţării, învăluit într’o linişte misterioasă, plină de nostalgia amintirilor trecutului.
Frumuseţea pitorescului său este de o grandoare apăsătoare.
Numai cu Rinul se mai poate compara acest ţinut şi cetăţile, mai mult sau mai puţin ruinate (Oolubăţ, Sf. Ladislau, Tricule, Drencova, Cladova, etc.), presărate pe ambele maluri ale Dunării, fac această asemănare şi mai isbitoare.
La Baziaş valea Dunării este largă iar apele fluviului se întind pe o suprafaţă foarte mare, ca un adevărat lac.
Baziaşul este un cătun format din vreo 40 case, căţărate pe stânci. Deşi o localitate foarte mică ea avea altădată o importanţă foarte mare ca punct terminal al liniei ferate dela Budapesta şi ca loc de trecere a mărfurilor din tren în vapor şi vice-versa.
Azi importanţa sa a scăzut. În port găsim totuşi oficiu de căpitănie, gară, poştă, telegraf, telefon, etc. Baziaşul este cap de cale ferată românească, ce deserveşte linia Baziaş - Timişoara, prin Iugoslavia. Vapoarele N.F.R., pleacă din Baziaş la ora 5 dimineaţa.
După aproape o oră şi jumătate de mers cu vaporul, ajungem la Moldova-Veche. Această localitate şi mai ales portul, sunt construite pe ruinele cetăţii romane: Mudua sau Mudava. Moldova - Veche, comună măricică, e legată de o parte şi de alta cu şoseaua naţională Orşova - Baziaş (Şos. Szechenyi).
În această regiune bate din direcţia N.E., vântul numit de localnici «Coşava». În port se află: căpitănie, agenţiile N.F.R., şi D.D.S.G., oficiul vamal, etc. Cale ferată nu există. Poşta se aduce cu căruţa dela Baziaş.
Locuitorii Moldovei-Vechi sunt politicoşi şi serviabili. Casele lor sunt curate. Mărfurile ce vând în port (fructe, lapte, brânzeturi, unt, păsări, etc.) sunt ieftine şi de bună calitate.
În Moldova-Veche există şi un mic muzeu archeologic, strâns piesă cu piesă de căpitanul portului. Aici Dunărea este încă destul de largă. După câtva timp de mers începe ostrovul Mol-dova-Veche, care se întinde pe o suprafaţă foarte mare şi ţine până la locul unde Dunărea începe să se strâmteze.
La stânga, agăţat pe munte la intrarea fluviului în defileu, se piteşte satul Coronini. Deasupra sa, sus pe vârful muntelui, se observă ruinele cetăţii Sf. Ladislau. Pe malul sârbesc, o cetate mult mai întreagă şi mai frumoasă, formată din 7 turnuri legate prin ziduri puternice, ce coboară din vârful muntelui până la malul Dunării, ne atrage brusc privirile. Este cetatea Columbaria sau Jerininigrad sau Galamboţ (pe sârbeşte), numită sinistru şi «castelul Dracului». Printr’un tunel săpat la baza muntelui pe care această cetate este construită, se strecoară o şosea.
Din mijlocul Dunării se ridică deodată stingheră şi ascufită, o stâncă. Este stânca Babacul în care se sparg valurile spumegânde ale Dunării. Nu este altceva decât un colţ de stâncă, rămas ca prin minune în picioare, în faţa urgiilor valurilor fluviului, dar care se vede că nu va mai rezista mult eroziunii, aceasta deducând după subţiimea sa dela nivelul apei.
Aşezată cam la jumătate distanţă între cele două ruini de cetăţi, mai aproape de aceea a Sf. Ladislau, stânca Babacai este înconjurată de numeroase şi triste legende care înoadă aci nostalgia trecutului cu melancolia prezentului celor două cetăţi ce-şi stau faţă în faţă ca doi vechi duşmani care nu vor să dezarmeze nici măcar în faţa timpului, preferând parcă să moară în picioare, cu sabia în mână.
Cetatea Columbaria a fost odinioară o imporatntă fortificaţie sârbească de graniţă. Cetatea Sf. Ladislau din faţa ei, a fost construită în secolul al XV-lea pentru apărarea graniţei maghiare.
În această cetate era cât pe-aci să-şi găsească sfârşitul regele Sigismund, dacă nu l’ar fi scăpat din mâinile turcilor viteaza soţie a cavalerului Rozgonyi, care, înfruntând toate peripeţiile şi riscurile acestei întreprinderi războiriice, a venit aci cu galere pline de soldaţi.
Cât priveşte stânca Babacai, legenda spune că pe vârful ei ar fi pierit de foame şi de suferinţă, legată în lanţuri, soţia infidelă a altui cavaler, în dragoste cu un paşe din cetatea Galamboţ.
Cuprinşi de nostalgia trecutului ochii nu se mai satură să privească ruinele celor două cetăţi.“
Ti-a placut articolul?
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: