#GhidDobrogean1924: Cazarea în Techirghiol în perioada interbelică - „Un cearceaf și prosop 10 lei“ (I)


 
  • În lucrarea „Constanţa şi Techirghiol, 1924: ghid ilustrat pentru vizitatori” de Th. Ionescu și I. N. Duployen, autorii au integrat, în partea dedicată stațiunii balneare Techirghiol și „dispoziţiunile asupra ospitalizării la Tekirghiol Movilă“.

Cele aproape 200 de pagini ale volumului „Constanţa şi Techirghiol, 1924: ghid ilustrat pentru vizitatori” ne poartă cu un secol în urmă, în atmosfera interbelică a urbei pontice aflate în plin avânt economic.
 
Lucrarea a fost alcătuită de Th. Ionescu și I. N. Duployen și este gândită ca o prețioasă călăuză, atât pentru turiștii sosiți pe litoral, dar și pentru localnicii care se puteau astfel familiariza cu istoria, geografia sau etnografia spațiului dobrogean.
 
Buni cunoscători ai oraşului de la malul mării, autorii îl pun în lumină sub toate aspectele şi reuşesc să trezească interesul prin modul pitoresc de prezentare și structurare a materialului.
 
Un parfum de epocă se degajă din textele de promovare (prime încercări de publicitate) dedicate firmelor existente în Constanța: hoteluri, restaurante, drogherii, ateliere de manufactură sau reparații, bănci, societăți de asigurări, magazine de coloniale, prăvălii de încredere, medici, avocaţi etc. Toți cei care și-au dorit promovarea afacerii au apărut în acest ghid, cu tiraj impresionant, răspândit de editorii săi pe tot teritoriul României.

Încă din perioada interbelică, Techirghiolul, asemenea zilelor noastre, era cunoscut pentru facilitățile terapeutice inedite, rivalizând cu alte stațiuni balneare din Europa precum Daxul, St. Amand, Franzens, Marien-Bad, Ischl. Pistjian, Teplitz, Acqui, Albano, Balaton-Füred şi limanurile din Rusia. 

Potrivit volumului antemenționat, la acea vreme Techirghioulul oferea două stațiuni, mai exact stațiunea balneară Techirghiol-Sat și staţiunea balneară şi climaterică „Carmen Sylva" Techirghiol-Movilă. În ediția de astăzi, vom vorbi despre cea din urmă, cu precădere despre ospitalitatea acesteia. În anul 1924, aici existau trei hoteluri. Hotel Movilă, clădire monumentală cu parter şi două etaje, cuprindea 80 camere, dar și o sală de teatru somptuoasă. Un alt hotel se intitula „Băilor“, o „clădire falnică cu parter şi etaj, cu 50 camere, bine mobilate din care 3 la 1 parter“. Cel de-al treilea era Hotelul Nou cu două etaje și 32 camere. 

Cei care veneau în stațiune se puteau bucura de facilități precum băi cu nămol sau cu sare și „bucătărie a la carte“. Textul de mai jos prezintă prețuri pentru baile cu nămol, cearceaf și prosop, intervalele orare pentru ocuparea camerelor și numeroase astfel de detalii despre cazarea din Techirghiol în anul 1924. Redăm mai jos rândurile cuprinse în volum:
 
„Camerile se închiriază personal. Ele nu se pot ceda sub nici un motiv decât prin intermediarul Societăţei.

Un pat suplimentar 50 lei pe zi. Taxele pentru serviciu vor fi de 10 la sută pentru hoteluri şi se vor percepe odată cu achitarea preţurilor camerilor.

Reţinerile de camere se fac până la 30 Mai la biroul Societăţei în Bucureşti, Calea Victoriei 60. Pasajul Imobiliara. Scara A. Etajul III (ascensor) Telefon 24/4, de la acea dată, pe tot timpul sezonului la adresa Administraiei Societăeţi „Movila-Tekirghiol“ prin Constanţa.



Camerile se închiriază pe serii şi anume: Seria I-a; 1 Iunie - 29 Iunie; Seriar a II-a; 30 Iunie - 28 Iulie; seria Ill-a: 29 Iulie - 26 August; Seria IV-a: 27 August - 20 Septembrie.

La angajarea camerilor se va plăti preţul integral. Dacă în termen de 8 zile dela data de când începe seria de băi, persoana care a reţinut o cameră, nu soseşte în localitate şi nici nu a anunţat prealabil.

Administraţia Societăţei va dispune de cameră, fără nici o altă formă, închirind-o şi restituind primului închirietor numai partea din sumă, care se acoperă din noua închiriere.

Camerile trebuesc golite cel mai târziu în ultima zi a seriei ora 6 seara. Prelungirea închirierei se va face numai în cazul când vor fi camere libere.
Hotelurile Societăţei sunt prevăzute cu restaurante unde se va servi a la carte, iar masa nu va fi obligatorie.

Toate taxele: de serviciu, de muzică, către Stat etc. se vor achita anticipat.

O baie caldă, cu orice cantitate de nămol, lei 100 plus taxa către Stat, fără ca bacşişul să fie cuprins în această sumă. O baie cadă de sare, lei 50 plus taxa către Stat.

Copiii până la vârsta de 7 ani pot lua baia cu aceste preţuri, doi în aceiaiş putină. Pentru un copil ce ia baia cu o persoană adultă, se percepe 20 lei supliment plus taxa către Stat. O baie rece de lac 10  lei fără nămol, 15 lei cu nămol.

Un cearceaf şi prosop 10 lei.

D-nii medici vor beneficia de o reducere de 25 la sută asupra preţului camerilor numai la hotel Băi şi Hotelul Nou, afară de Hotelul Movilă, iar baia caldă cu nămol, va fi 80 lei plus taxa-către Stat.

Nu se liberează bilete de baie decât după prescripţia medicilor autorizaţi ai staţiunei balneare Movilă-Tekirghiol“
 
Descarcă gratuit volumul „Constanţa şi Techirghiol, 1924: ghid ilustrat pentru vizitatori” de Th. Ionescu și I. N. Duployen
 
Sursă foto: „Constanţa şi Techirghiol, 1924: ghid ilustrat pentru vizitatori” de de Th. Ionescu și I. N. Duployen

Citește și:
 
#GhidDobrogean1924: Reclame interbelice de la malul mării - „Cel mai luxos local de variete din Constanţa“
 
#GhidDobrogean1924(II) Reclame interbelice de la malul mării - „Nu mâncaţi! Nu beţi, până ce nu vizitaţi restaurantul Tudorache“

#GhidDobrogean1924: (III) Reclame interbelice de la malul mării - „Locul de întâlnire al elitei - Brasserie Bristol“

Ti-a placut articolul?



Nume:

Email:

Comentariu*:

Din aceiași categorie

#DobrogeaDigitală: Cernavodă în anul 1879 - „Este susceptibil de a deveni o piață importantă“

#DobrogeaDigitală: Cernavodă în anul 1879 - „Este susceptibil de a deveni o piață importantă“

476
#DobrogeaDigitală: Medgidia în anul 1879 - „Negustori şi ţărani veneau aici chiar din țări foarte depărtate de Dobrogea“

#DobrogeaDigitală: Medgidia în anul 1879 - „Negustori şi ţărani veneau aici chiar din țări foarte depărtate de Dobrogea“

924
#citeșteDobrogea: Generalul Emanoil Boteanu, un prim comandant al Marinei Române

#citeșteDobrogea: Generalul Emanoil Boteanu, un prim comandant al Marinei Române

981
#DobrogeaDigitală: Mangalia în anul 1879 - „De trei ori a fost arsă şi jefuită“

#DobrogeaDigitală: Mangalia în anul 1879 - „De trei ori a fost arsă şi jefuită“

1000
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Iamblichos (sec. III-IV) - „Viața lui Pitagora”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Iamblichos (sec. III-IV) - „Viața lui Pitagora”

1195
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Eusebiu (sec. III-IV) – „Cronica”, „Istorie bisericească”, „Pregătirea evanghelică”, „Viața împăratului Constantin”, „Către Constantin la treizeci de ani”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Eusebiu (sec. III-IV) – „Cronica”, „Istorie bisericească”, „Pregătirea evanghelică”, „Viața împăratului Constantin”, „Către Constantin la treizeci de ani”

1279
#citeșteDobrogea: Istoricul Ion Moiceanu, dascălul care a insuflat elevilor militari spiritul naționalist și iubirea de ȚARĂ (GALERIE FOTO)

#citeșteDobrogea: Istoricul Ion Moiceanu, dascălul care a insuflat elevilor militari spiritul naționalist și iubirea de ȚARĂ (GALERIE FOTO)

1960
#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879 - „Nu va putea să întârzie a dobândi o importanţă reală pentru navigatie şi comerciu“ (II)

#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879 - „Nu va putea să întârzie a dobândi o importanţă reală pentru navigatie şi comerciu“ (II)

1530
Istoria Dobrogei - Bibliografie:  Arnobius (sec. IV) - „Împotriva păgânilor”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Arnobius (sec. IV) - „Împotriva păgânilor”

1654
Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Itinerarul lui Antoninus” (sec. III)

Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Itinerarul lui Antoninus” (sec. III)

1215
#DobrogeaDigitală: Babadag în anul 1879 - „Este partea cea mai bogată, cea mai sănătoasă şi cea mai interesantă din toată Dobrogea“

#DobrogeaDigitală: Babadag în anul 1879 - „Este partea cea mai bogată, cea mai sănătoasă şi cea mai interesantă din toată Dobrogea“

1303
#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879, „Constanţa genovesilor şi vechia Tomis a romanilor, locul de exil şi mormântul poetulul latin Ovid“ (I)

#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879, „Constanţa genovesilor şi vechia Tomis a romanilor, locul de exil şi mormântul poetulul latin Ovid“ (I)

1003
#citeșteDobrogea: Postul de Ramadan al elevilor Seminarului Musulman din Medgidia în 1942

#citeșteDobrogea: Postul de Ramadan al elevilor Seminarului Musulman din Medgidia în 1942

1165
#DobrogeaDigitală: Sulina în anul 1879 - „Clădit la gura canalului Sulina pe o limbă strâmtă de pământ artificial“

#DobrogeaDigitală: Sulina în anul 1879 - „Clădit la gura canalului Sulina pe o limbă strâmtă de pământ artificial“

1173
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Porphyrios (sec. III) - „Viața lui Pitagora”, „Peștera nimfelor din Odiseea”, „Despre abstinență”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Porphyrios (sec. III) - „Viața lui Pitagora”, „Peștera nimfelor din Odiseea”, „Despre abstinență”

1567
Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Harta lui Peutinger” (sec. III)

Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Harta lui Peutinger” (sec. III)

1754
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Dexip (sec. III) - „Cronică universală”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Dexip (sec. III) - „Cronică universală”

1638
#citeșteDobrogea: Contraamiralul Nicolae Dumitrescu-Maican, la comanda flotilei în timpul războiului de independență

#citeșteDobrogea: Contraamiralul Nicolae Dumitrescu-Maican, la comanda flotilei în timpul războiului de independență

1592
Istoria Dobrogei – Bibliografie: Solinus (sec. III) – „Culegere de fapte memorabile”

Istoria Dobrogei – Bibliografie: Solinus (sec. III) – „Culegere de fapte memorabile”

2301
#citeșteDobrogea: Emigrarea evreilor din România prin portul Constanța

#citeșteDobrogea: Emigrarea evreilor din România prin portul Constanța

2304