Încă o lucrare de referință, sub egida Bibliotecii Judeţene „Ioan N. Roman” Constanța

 
Patrimoniu literar și publicistic al Dobrogei se află de mai mult timp în atenția specialiștilor de vârf ai Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman“ din Constanța.
 
După ce, în urmă cu doi ani, colectivul alcătuit din Corina-Mihaela Apostoleanu, Luminiţa Stelian şi Angela-Anca Dobre lansa monografia dedicată primei reviste literare din spațiul danubiano-pontic, volumul „Revista Ovidiu, o biografie contemporană”, iată că strădania celor trei autoare se concretizează într-o nouă lucrare de referință despre presa dobrogeană.
„Enciclopedia de presă a Dobrogei. 1878-1944”, recent apărută la Editura ExPonto, cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Constanța, este o întreprindere serioasă, însumând aproape 500 de pagini, titlurile trecute în revistă provenind din colecțiile microfilmate ale Bibliotecii Județene Constanța sau fiind regăsite în Biblioteca Academiei Române.
Tomul elegant nu este doar un dicționar în care sunt indexate, în ordine alfabetică, toate titlurile publicațiilor apărute în această provincie, în primele șase decenii de la revenirea sa sub administrație românească, ci conține scurte prezentări referitoare la orientarea generală, comentarii, date privind colaboratorii, articole program, referințe bibliografice.
 
Sunt trecute în revistă aproximativ 700 de periodice, ziare, reviste, anuare ale unor şcoli şi licee dobrogene, publicații ale unor asociaţii profesionale, precum și ale comunităților etnice (albanezi, armeni, bulgari, evrei, germani, greci, italieni, turci și tătari), scoase în limba română sau în limbile materne.
 
Interesant este și indexul de tipografii, mult mai bogat decât am fi crezut, prezentat în finalul volumului, de unde putem deduce preocuparea pentru litera scrisă în primele decenii ale secolului trecut. Potrivit autoarelor, „Dobrogea este spațiul unde imediat după 1878, tiparul, în speță societățile comerciale tipografice își asumă misiunea formării unei conștiințe publice dobrogene ca parte a conștiinței naționale, precum și dezvoltarea apetenței publice spre o informare completă pe toate planurile, concretizată sub forma presei scrise”.
În Prefața lucrării, istoricul Constantin Cheramidoglu sintetizează în câteva cuvinte rolul presei și modul în care s-a identificat ea cu evoluția generală a societății, oglindindu-i preocupările, orientările politice, culturale sau religioase.

„Presa dobrogeană a trăit toate etapele evoluției istorice și sociale a ținutului dintre Dunăre și Mare, a suferit împreună cu locuitorii dobrogeni dramele ocupației străine, ale cenzurii din vremea stării de asediu, dar și crizele economice ce au dus la dispariția unor publicații. A luptat alături de politicienii vremii pentru obținerea drepturilor democratice ale locuitorilor de aici, dar și pentru atragerea atenției guvernanților spre problemele specifice zonei; a criticat abuzurile administrației locale, dar a lăudat pe cei care s-au străduit să ridice nivelul de trai al dobrogenilor. A găzduit în paginile ziarelor încercările literare ale tinerilor intelectuali dobrogeni, dar a publicat pe larg și contribuțiile unor voci autentice, consacrate, ale literaturii române, spre a crea emulația pe care vremurile o cereau”.
Presa a fost, prin urmare, un barometru important al societății, gazetarul putând fi socotit, după cum spunea Pamfil Șeicaru, „un ajutor al istoricului de mâine”.
De aceea, „Enciclopedia de presă a Dobrogei” trebuie salutată ca un prețios instrument de lucru pentru toți cei interesați de istoria și devenirea Dobrogei, precum și de evoluția presei în acest ținut - fie ei studenți, jurnaliști sau cercetători. 
 
Citește și:
 
Eveniment editorial de marcă, transmis live, de la Biblioteca Județeană „I.N. Roman” (galerie foto+video)
 

Ti-a placut articolul?



Nume:

Email:

Comentariu*:

Din aceiași categorie

#DobrogeaDigitală: Cernavodă în anul 1879 - „Este susceptibil de a deveni o piață importantă“

#DobrogeaDigitală: Cernavodă în anul 1879 - „Este susceptibil de a deveni o piață importantă“

305
#DobrogeaDigitală: Medgidia în anul 1879 - „Negustori şi ţărani veneau aici chiar din țări foarte depărtate de Dobrogea“

#DobrogeaDigitală: Medgidia în anul 1879 - „Negustori şi ţărani veneau aici chiar din țări foarte depărtate de Dobrogea“

873
#citeșteDobrogea: Generalul Emanoil Boteanu, un prim comandant al Marinei Române

#citeșteDobrogea: Generalul Emanoil Boteanu, un prim comandant al Marinei Române

934
#DobrogeaDigitală: Mangalia în anul 1879 - „De trei ori a fost arsă şi jefuită“

#DobrogeaDigitală: Mangalia în anul 1879 - „De trei ori a fost arsă şi jefuită“

997
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Iamblichos (sec. III-IV) - „Viața lui Pitagora”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Iamblichos (sec. III-IV) - „Viața lui Pitagora”

1174
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Eusebiu (sec. III-IV) – „Cronica”, „Istorie bisericească”, „Pregătirea evanghelică”, „Viața împăratului Constantin”, „Către Constantin la treizeci de ani”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Eusebiu (sec. III-IV) – „Cronica”, „Istorie bisericească”, „Pregătirea evanghelică”, „Viața împăratului Constantin”, „Către Constantin la treizeci de ani”

1259
#citeșteDobrogea: Istoricul Ion Moiceanu, dascălul care a insuflat elevilor militari spiritul naționalist și iubirea de ȚARĂ (GALERIE FOTO)

#citeșteDobrogea: Istoricul Ion Moiceanu, dascălul care a insuflat elevilor militari spiritul naționalist și iubirea de ȚARĂ (GALERIE FOTO)

1953
#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879 - „Nu va putea să întârzie a dobândi o importanţă reală pentru navigatie şi comerciu“ (II)

#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879 - „Nu va putea să întârzie a dobândi o importanţă reală pentru navigatie şi comerciu“ (II)

1526
Istoria Dobrogei - Bibliografie:  Arnobius (sec. IV) - „Împotriva păgânilor”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Arnobius (sec. IV) - „Împotriva păgânilor”

1653
Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Itinerarul lui Antoninus” (sec. III)

Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Itinerarul lui Antoninus” (sec. III)

1210
#DobrogeaDigitală: Babadag în anul 1879 - „Este partea cea mai bogată, cea mai sănătoasă şi cea mai interesantă din toată Dobrogea“

#DobrogeaDigitală: Babadag în anul 1879 - „Este partea cea mai bogată, cea mai sănătoasă şi cea mai interesantă din toată Dobrogea“

1301
#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879, „Constanţa genovesilor şi vechia Tomis a romanilor, locul de exil şi mormântul poetulul latin Ovid“ (I)

#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879, „Constanţa genovesilor şi vechia Tomis a romanilor, locul de exil şi mormântul poetulul latin Ovid“ (I)

1002
#citeșteDobrogea: Postul de Ramadan al elevilor Seminarului Musulman din Medgidia în 1942

#citeșteDobrogea: Postul de Ramadan al elevilor Seminarului Musulman din Medgidia în 1942

1164
#DobrogeaDigitală: Sulina în anul 1879 - „Clădit la gura canalului Sulina pe o limbă strâmtă de pământ artificial“

#DobrogeaDigitală: Sulina în anul 1879 - „Clădit la gura canalului Sulina pe o limbă strâmtă de pământ artificial“

1172
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Porphyrios (sec. III) - „Viața lui Pitagora”, „Peștera nimfelor din Odiseea”, „Despre abstinență”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Porphyrios (sec. III) - „Viața lui Pitagora”, „Peștera nimfelor din Odiseea”, „Despre abstinență”

1566
Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Harta lui Peutinger” (sec. III)

Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Harta lui Peutinger” (sec. III)

1753
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Dexip (sec. III) - „Cronică universală”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Dexip (sec. III) - „Cronică universală”

1638
#citeșteDobrogea: Contraamiralul Nicolae Dumitrescu-Maican, la comanda flotilei în timpul războiului de independență

#citeșteDobrogea: Contraamiralul Nicolae Dumitrescu-Maican, la comanda flotilei în timpul războiului de independență

1592
Istoria Dobrogei – Bibliografie: Solinus (sec. III) – „Culegere de fapte memorabile”

Istoria Dobrogei – Bibliografie: Solinus (sec. III) – „Culegere de fapte memorabile”

2301
#citeșteDobrogea: Emigrarea evreilor din România prin portul Constanța

#citeșteDobrogea: Emigrarea evreilor din România prin portul Constanța

2303