Orașul Constanța în epoca interbelică. File din jurnalele vremii (I): O crimă pasională și o prezentare a stațiunii Mamaia

Viața trecută a unei urbe poate fi deslușită după aproape un veac studiind cu atenție filele îngălbenite ale documentelor de arhivă sau pe cele ale gazetelor din acele vremuri. În aceste pagini, adesea uitate printre rafurile bibliotecilor, regăsim toate elementele ce ne pot ajuta să recompunem imaginea unui oraș. În cazul de față, imaginea Constanței...
 

 
Studiind paginile îngălbenite de timp ale ziarelor din perioada interbelică (cotidiene, săptămânale sau periodice), descoperim neașteptate informații, aflăm care erau problemele majore ale localității, care au fost evenimentele cele mai importante – în diverse perioade ale timpului, care erau personalitățile marcante ale orașului... Rândurile acestea ne ajută să simțim pulsul, vibrația unui oraș Constanța, al orașului nostru, cel de acum 80-90 de ani...
 
Până și rubricile aparent minore -  precum cele de Fapt Divers, Cancanurile (în sensul de bârfe, evident) perioadei respective sau diversele înștiințări emise de Tribunal sau de Judecătorie, chiar și toate acestea sunt de natură să ne ajute în încercarea de a reconstitui imaginea urbei.
 
Am ales ca în această serie de materiale să oferim o parte dintre aceste dovezi, pentru a înțelege cu toții mai bine, cum era viața la Constanța, în anii 20-30. Doar așa, cunoscând mai bine istoria orașului nostru vom reuși să îl înțelegem și să îl iubim mai mult... Paleta de evenimente prezentate (citând jurnalele vremii) este una extrem de diversă și cuprinde aproape toate domeniile de activitate, de la Politic, Social șî Administrativ, trecând la Cultură și Eveniment, și până la Sport.
 
Publicul constănțean interbelic era la fel de interesat de cancanuri precum este și cel de astăzi. Dramele amoroase erau gustate din plin de către cititorii gazetelor iar intrigile de acest gen își găseau spații generoase în paginile jurnalelor cotidiene. Un exemplu de acest gen se regăsește în nr.206 din 9 octombrie 1929, din cotidianul Dobrogea Jună, condus de către marele jurnalist și om de afaceri Constantin C. Sarry. Titlul articolului (nesemnat): „Epilogul unei crime pasionale”....
 
Încă din startul articolului aflăm următoarele: „Curtea cu jurați a condamnat la cinci ani de muncă silnică pe femeia Maria Dumitrescu, cea care, în toamna anului trecut, a ucis pe căpitanul aviator Petre Gheorghe”. Înainte de a merge mai departe pe firul articolului trebuie să menționăm că în 1929 crimele - fapte penale deosebit de grave - se pedepseau cu muncă silnică, formă ce prevedea închisoare și muncă forțată în mine, saline și stabilimente penitenciare speciale ce aparțineau statului.
 
Regimul acestui tip de pedeapsă era unul extrem de aspru și mulți dintre condamnați își pierdeau viața în timpul muncii forțate. Pedeapsa la muncă silnică era prevăzută de articolele 10-14 din Codul Penal din 1864 (în vigoare din 1 mai 1865). Acest Cod „al lui Cuza”, realizat după modelul francez, a fost în vigoare (cu unele modificări și completări suferite de-a lungul timpului) până în 1936, când a fost înlocuit cu un nou Cod Penal.
 
Maria Dumitrescu a fost condamnată așadar la muncă silnică pentru o crimă. Gazetarul anonim de la Dobrogea Jună ne oferă în continuare toate detaliile intrigii amoroase, încheiată tragic. Autorul își și motivează decizia prezentării pe larg a acestei povești: „Împrejurările deosebit de interesante cari au precedat și urmat drama merită să fie împrospătate în memoria cititorilor și de aceea, în rândurile ce urmează vom reda pe scurt această sângeroasă dramă sentimentală...”
 
În stilul clasic și melodramatic al știrilor de gen ne este prezentată întreaga „sângeroasă afacere sentimentală”: „Maria trăia de vreo 15 ani în concubinaj cu căpitanul aviator Petre Gheorghe... când s-au cunoscut ea nu avea decât 16 ani și el 19... S-au iubit... Ea era lucrătoare la un atelier, el învăța carte dar fiind lipsit de mijloacele cari le reclama instrucțiunea lui, fata l-a întreținut din leafa ei, în ultimul an de liceu, în școala militară și mai târziu, până a ajuns locotenent”
 
Bărbatul și-a terminat  școala, a devenit locotenent și apoi căpitan și a fost detașat, de la București la Constanța, fiind urmat aici de către iubita sa. În urbea de la malul mării, povestea celor doi a luat însă un alt curs: „La Constanța, sosiți de câteva luni, Petre Gheorghe, de curând avansat în grad este anturat (n.a. cunoaște alte persoane, își formează un anturaj) și primește atențiuni din partea unor reprezentante ale sexului frumos... Maria, fire geloasă, începe să sufere și într-o bună zi, după multe scene făcute concubinului, ia o hotărâre funestă... După ce s-au certat ca de obicei, pe când căpitanul se odihnea pe o canapea la domiciliul lor din strada Tache Ionescu, Maria puse mâna pe revolverul căpitanului, asupra căruia trage două focuri...”
 
Avem parte de o tragedie: Căpitanul moare în urma rănilor provocate la piept. Iubita sa realizează ce a făcut și decide să se sinucidă. Fuge pe faleza Cazinoului și se aruncă de pe digul cel mare în apele reci ale Mării Negre (era o zi de toamnă târzie). Este însă salvată de doi barcagii, care o duc la spital. „După o oră ( n.a. de la internare), când comisarul de serviciu a venit să îi ia declarația și să îi stabilească identitatea, s-a dovedit că această candidată la sinucidere era chiar ucigașa căpitanului”.
 
Maria Dumitrescu a plătit pentru crima sa. „În tot timpul detențiunii preventive a sperat că judecătorii o vor achita, iluzie spulberată însă eri (n.a. 8 oct. 1929) când a auzit din gura primului jurat și a prezidentului Curții condamnarea ei la muncă silnică”.
Nu știm ce s-a întâmplat cu Maria Dumitrescu după emiterea sentinței... Povestea tragică a supraviețuit însă timpului, prinsă într-un articol de ziar vechi de 90 de ani. O poveste dintr-un oraș Constanța, mare port la Marea Neagră și în același timp atractivă stațiune balneară și climaterică. 
 
În fiecare sezon estival al perioadei interbelice, Constanța era luată cu asalt de mii de vilegiaturiști din întreaga țară. Orașul avea un Cazinou celebru în întreaga Europă și unde veneau pătimașii jocurilor de noroc, gata să își joace averile la ruletă. Orașul oferea hoteluri și restaurante de primă clasă și plaje minunate, unde te puteai bucura de băile de soare... De departe, plaja de la Mamaia era considerată perla cea mai de preț, ..„bijuteria” ce atrăgea toți turiștii.
 
Despre „nebunia” de la Mamaia, aflăm tot din gazeta Dobrogea Jună, în numărul 154 din 20 iulie 1928. De data aceasta, este vorba despre o „Cronică Ritmată”, o poezie comică semnată de „Un sezonist”. Reproducem doar câteva dintre strofe. Iată cum este prezentată imaginea estivală de  pe plaja Mamaia: „Foaie verde, verde-i foaia / Toți aleargă la Mamaia / Ca să-și facă-n tihnă baia..... Toți aleargă, mic și mare / Și cucoane impunătoare / Și fetițe rumeoare / Și băeți cu minți ușoare / Și moși cu priviri ștrengare... Și se-ntinde hărmălaia / Cât îi plaja la Mamaia .... În costume decoltate / Și în față și în spate / Unii zac jos pe nisip / Alții zburdă-n fel și chip / Și în apă și pe mal / Parc-ai fi la Carnaval...”
 
(Va urma)
 
Bibliografie – ziarul cotidian „Dobrogea Jună”, nr.154 din 20 iulie 1928 și nr. 206 din 9 oct.1929
 
Despre Cristian Cealera
 
Născut la data de 16 iulie 1974, în Techirghiol, Cristian Cealera a urmat cursurile Școlilor Gen.12 şi 25 şi a absovit Liceul „Decebal“, din Constanta, promoţia 1992. A urmat cursurile Facultăţii de Drept „Nicolae Titulescu“ din Bucuresti şi este licenţiat în Criminalistică. După absolvirea facultăţii, a urmat stagiul militar, apoi a activat trei ani ca jurist la o societate comercială din Mangalia. În anul 2001 a intrat în presă şi timp de 15 ani a lucrat la diverse ziare, inclusiv la ZIUA de Constanţa, acoperind diverse domenii - de la Eveniment, la Social, Cultură şi Sport. A fost angajat la două televiziuni, iar la una dintre acestea, în calitate de producător şi scenarist, a realizat 19 filme documentare despre siturile arheologice din Dobrogea. Continuă şi astăzi realizarea de filme documentare şi publică materiale de promovare a istoriei şi culturii dobrogene. 
Are un master în Antropologie şi Istorie Europeană, absolvit la Universitatea „Ovidius“ din Constanţa, Facultatea de Istorie. În prezent, este doctorand al Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“, din Iaşi. Este autorul seriei de trei volume „Poveştile Mării Negre“ şi al romanului istoric „La marginea Imperiului - Origini“, cărţi publicate în perioada 2014-2018.    
 
Citeşte şi:
 

După 15 ani de presă, Cristian Cealera şi-a descoperit o nouă vocaţie

Interviu cu publicistul Cristian Cealera - „Nu m-am considerat niciodată un scriitor, ci mai repede un cronicar de Ev Mediu“

#citeşteDobrogea Cum arăta orașul Mangalia la sfârșitul secolului al XIX-lea? (II)