Personalități dobrogene: Dacă n-ar fi existat, Mitică Lupu ar fi trebuit inventat!

  • Pe 25 mai 1952, se năștea compozitorul Dumitru Lupu
 
Astăzi, Dumitru Lupu ar fi împlinit 69 de ani.
Nu mai este de patru ani printre noi, însă spiritul său veșnic tânăr, melodiile sale închinate mării, vor rămâne peren în matricea acestui spațiu, față de care maestrul a fost atât de atașat.

Născut la 25 mai 1952, în Giurgiu, a absolvit Conservatorul de Muzică „Ciprian Porumbescu” din București, secția Canto-operă. Ar fi putut face carieră solistică de bariton, dar l-a atras muzica ușoară. Compunea cu ușurință și har și a reușit să lăse în urmă o operă de peste 500 de lucrări, păstrate în Cardex-ul Radiodifuziunii şi Televiziunii Române.

În memoria melomanilor de toate vârstele, încă revin șlagărele de neuitat ale compozitorului constănțean, dar și minunatele spectacole dedicate copiilor, emisiunile radio sau TV, Festivalul naţional de creaţie şi interpretare „Mamaia copiilor“...

A fost membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România (UCMR), membru al DACIN-SARA -  Drepturi de Autor în Cinematografie şi Audiovizual - Societatea Autorilor Români din Audiovizual, membru în comitetul director al Uniunii Autorilor şi Realizatorilor de Film din România (UARF).
A fost dirijor, atât la pupitrul orchestrei Teatrului Al. Davila din Pitești (între anii 1982-1990), cât și a Teatrului Fantasio din Constanța (din 1990 și până în 2004, când instituția s-a desființat).

Dumitru Lupu a fost şi un apreciat profesor universitar, autor al mai multor lucrări şi cursuri de specialitate. A avut cu studenţii săi o relație caldă și le-a transmis din pasiunea sa pentru artă și lucrul bine făcut.

Pentru orașul care l-a adoptat și unde și-a găsit iubirea, a creat un proiect muzical, „Adio, Chiustenge“, care, deși premiat de Uniunea Muzicologilor şi Compozitorilor din România, încă își așteaptă montarea.

A fost un soț și un tată minunat, familia fiind locul de unde își trăgea echilibrul și inspirația, dar a fost și un prieten de nădejde, un om de calitate și de mare generozitate sufletească.

A plecat spre lumină pe 22 iulie 2017, chiar în ziua de naștere a iubitei sale soții, Ileana Șipoteanu, o dovadă în plus că destinele lor au fost menite să se împletească pentru totdeauna, aici și dincolo.

Dumitru Lupu va rămâne în Panteonul muzicii ușoare românești, cu melodii memorabile precum Gara noastră mică, Ce mult te-am iubit, Mă întorc la tine, mare albastră sau Vino, uită despărțirea.

A fost decorat cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, Categoria B – Muzică, desemnat ca cetăţean de onoare al oraşului natal, Giurgiu, şi, post-mortem, al oraşului Constanţa. 

Pe 23 noiembrie 2017, de Ziua Dobrogei, la iniţiativa cotidianului ZIUA de Constanţa, distinsului compozitor i se acorda Meritul Dobrogean, un omagiu postum adus unei personalități de marcă a acestui spațiu, căruia el i-a compus un Imn și l-a onorat cu talentul și profesionalismul său.
 
Sursa foto: Arhiva ZIUA de Constanța

Citește și:

Ziua care a îndoliat lumea muzicii româneşti. Doi ani de la plecarea în lumină a maestrului Dumitru Lupu (1952-2017)

 
 

Ti-a placut articolul?



Nume:

Email:

Comentariu*:

Din aceiași categorie

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Eusebiu (sec. III-IV) – „Cronica”, „Istorie bisericească”, „Pregătirea evanghelică”, „Viața împăratului Constantin”, „Către Constantin la treizeci de ani”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Eusebiu (sec. III-IV) – „Cronica”, „Istorie bisericească”, „Pregătirea evanghelică”, „Viața împăratului Constantin”, „Către Constantin la treizeci de ani”

425
#citeșteDobrogea: Istoricul Ion Moiceanu, dascălul care a insuflat elevilor militari spiritul naționalist și iubirea de ȚARĂ (GALERIE FOTO)

#citeșteDobrogea: Istoricul Ion Moiceanu, dascălul care a insuflat elevilor militari spiritul naționalist și iubirea de ȚARĂ (GALERIE FOTO)

1555
#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879 - „Nu va putea să întârzie a dobândi o importanţă reală pentru navigatie şi comerciu“ (II)

#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879 - „Nu va putea să întârzie a dobândi o importanţă reală pentru navigatie şi comerciu“ (II)

1386
Istoria Dobrogei - Bibliografie:  Arnobius (sec. IV) - „Împotriva păgânilor”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Arnobius (sec. IV) - „Împotriva păgânilor”

1604
Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Itinerarul lui Antoninus” (sec. III)

Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Itinerarul lui Antoninus” (sec. III)

1174
#DobrogeaDigitală: Babadag în anul 1879 - „Este partea cea mai bogată, cea mai sănătoasă şi cea mai interesantă din toată Dobrogea“

#DobrogeaDigitală: Babadag în anul 1879 - „Este partea cea mai bogată, cea mai sănătoasă şi cea mai interesantă din toată Dobrogea“

1267
#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879, „Constanţa genovesilor şi vechia Tomis a romanilor, locul de exil şi mormântul poetulul latin Ovid“ (I)

#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879, „Constanţa genovesilor şi vechia Tomis a romanilor, locul de exil şi mormântul poetulul latin Ovid“ (I)

975
#citeșteDobrogea: Postul de Ramadan al elevilor Seminarului Musulman din Medgidia în 1942

#citeșteDobrogea: Postul de Ramadan al elevilor Seminarului Musulman din Medgidia în 1942

1142
#DobrogeaDigitală: Sulina în anul 1879 - „Clădit la gura canalului Sulina pe o limbă strâmtă de pământ artificial“

#DobrogeaDigitală: Sulina în anul 1879 - „Clădit la gura canalului Sulina pe o limbă strâmtă de pământ artificial“

1151
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Porphyrios (sec. III) - „Viața lui Pitagora”, „Peștera nimfelor din Odiseea”, „Despre abstinență”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Porphyrios (sec. III) - „Viața lui Pitagora”, „Peștera nimfelor din Odiseea”, „Despre abstinență”

1547
Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Harta lui Peutinger” (sec. III)

Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Harta lui Peutinger” (sec. III)

1715
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Dexip (sec. III) - „Cronică universală”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Dexip (sec. III) - „Cronică universală”

1625
#citeșteDobrogea: Contraamiralul Nicolae Dumitrescu-Maican, la comanda flotilei în timpul războiului de independență

#citeșteDobrogea: Contraamiralul Nicolae Dumitrescu-Maican, la comanda flotilei în timpul războiului de independență

1569
Istoria Dobrogei – Bibliografie: Solinus (sec. III) – „Culegere de fapte memorabile”

Istoria Dobrogei – Bibliografie: Solinus (sec. III) – „Culegere de fapte memorabile”

2278
#citeșteDobrogea: Emigrarea evreilor din România prin portul Constanța

#citeșteDobrogea: Emigrarea evreilor din România prin portul Constanța

2283
#DobrogeaDigitală: Măcin în anul 1879 - „Tutunul se cultivă mai în toate satele acestui district“

#DobrogeaDigitală: Măcin în anul 1879 - „Tutunul se cultivă mai în toate satele acestui district“

2093
#DobrogeaDigitală: Comerțul tulcean din anul 1879 - „Industria din oraşul Tulcea şi din toată Dobrogea este încă nulă“ (II)

#DobrogeaDigitală: Comerțul tulcean din anul 1879 - „Industria din oraşul Tulcea şi din toată Dobrogea este încă nulă“ (II)

1782
#DobrogeaDigitală: Comerțul tulcean din anul 1879 - „Vânzarea lânurilor s-a făcut sub condiții deplorabile“ (I)

#DobrogeaDigitală: Comerțul tulcean din anul 1879 - „Vânzarea lânurilor s-a făcut sub condiții deplorabile“ (I)

1899
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Scutul de la Dura-Europos

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Scutul de la Dura-Europos

2533
Istoria Dobrogei – Bibliografie: Athenaios (sec. III) - „Banchetul înțelepților”

Istoria Dobrogei – Bibliografie: Athenaios (sec. III) - „Banchetul înțelepților”

2513