„Piața Independenței. Amintiri din ziua aceea”, de Cristian Cealera

 
În prologul volumului „Piața Independenței. Amintiri din ziua aceea”, facem cunoștință cu unul dintre personajele simbolice ale cărții.

„Nebunul pieței” este figura cu care debutează și se încheie, rotund, romanul-document semnat de Cristian Cealera. Prezent, pe orice vreme, imediat după răsăritul soarelui, în piața centrală a orașului, Năsosul seamănă leit cu statuia  marelui Ovidiu, poetul latin surghiunit în anticul Tomis, în urmă cu două milenii.

Abonează-te la newsletter!

În sandalele sale romane și înveșmântat în toga improvizată, personajul nostru își face obișnuitul rond al pieței, în dimineața zilei de 23 iulie 1926, petrecând o vreme cu „fratele” său, căruia îi mărturisește presimțirile sale că ziua care tocmai începea nu era deloc o zi ca toate celelalte.      
O premoniție curând adeverită și materializată în cele câteva sute de pagini ale romanului, unde lumea tomitană trăiește intens momente de mari prefaceri, prăbușindu-se și recompunându-se după noi reguli.

Cartea se încheie cu aceeași imagine a Năsosului cu mințile rătăcite, care își trăiește ultimele clipe la poalele statuii, cu promisiunea că secretul lui Ovidiu va merge cu el în mormânt.
 

Abonează-te la newsletter!

„Începu să tușească și trupul i se zguduia cu totul, cuprins de spasme. Dură aproape juma de minut, iar apoi se liniști iar. Continuă să vorbească în șoaptă cu statuia aflată în spatele său, dar privirea sa era îndreptată spre est, privind spre mare, putând parcă să vadă dincolo de clădirile frumos aranjate în fața sa.
- N-am să spun nimănui vreodată unde îți este mormântul. E taina ta și trebuie să rămână nedeslușită. Poate că peste câteva sute de ani, tot va reuși cineva să-l găsească… Acolo… unde mi-ai spus Tu. Îl va găsi cineva, dar nu azi. Nu Acum! Și când te-or găsi, atunci te-or duce acasă, la Roma ta mult iubită… Cât despre mine, fratre… Acesta-i locul meu… Eu sunt Acasă! Fața Năsosului se strâmbă încă o dată de durere. Puse mâna la piept, apoi începu și mai tare să tușească, mai gros și mai adânc decât în celelalte dăți. Închise pleoapele, de parcă așa i-ar fi fost mai ușor să alunge durerea din piept. Spasmele se opriră în cele din urmă, apoi Năsosul simți o căldură neașteptată, care îi cuprinde pe dinăuntru întreg corpul, o căldură ascunsă și născută în străfundurile ființei sale, și care acum se pusese în mișcare, dorind să iasă afară… Acum, simțind această căldură, nu-l mai durea nimic… Și era bine… Atât de bine, încât sentimentul acela îl făcu să zâmbească… Și rămâne așa… zâmbind, la picioarele fratelui său de bronz.”

 

Abonează-te la newsletter!

Volumul „Piața Independenței. Amintiri din ziua aceea”, poate fi achiziționat de la librăria „Prăvălia cu Cărți” sau oferit de ZIUA de Constanța (împreună cu un autograf special al autorului), în cadrul campaniei de abonare la Newsletter-ul ziarului.
 
 
 
 
Citește și:
Cristian Cealera - „Piața Independenței. Amintiri din ziua aceea”
 

Ti-a placut articolul?



Nume:

Email:

Comentariu*:

Din aceiași categorie

#citeșteDobrogea: Prima vizită a patriarhului Teoctist la Peștera Sf. Andrei

#citeșteDobrogea: Prima vizită a patriarhului Teoctist la Peștera Sf. Andrei

1831
Șicanare în trafic la Constanța terminată cu o condamnare. Furt de documente din Secția de Poliție

Șicanare în trafic la Constanța terminată cu o condamnare. Furt de documente din Secția de Poliție

1312
#citeșteDobrogea: Sari Saltuk Baba și orașul Babadag - Adevăr și legendă (III). Locul de pelerinaj și mărturiile călătorilor străini

#citeșteDobrogea: Sari Saltuk Baba și orașul Babadag - Adevăr și legendă (III). Locul de pelerinaj și mărturiile călătorilor străini

1071
#Dobrogea Digitală: Preotul Ioan Ciocan din Cernavodă, directorul gimnaziului „Principesa Elena”

#Dobrogea Digitală: Preotul Ioan Ciocan din Cernavodă, directorul gimnaziului „Principesa Elena”

1075
#citeșteDobrogea: 157 de ani de la nașterea lui Vasile Kogălniceanu, conducătorul intelectual al țăranilor

#citeșteDobrogea: 157 de ani de la nașterea lui Vasile Kogălniceanu, conducătorul intelectual al țăranilor

1930
#Dobrogea Digitală: Băutura cu care s-a încercat stoparea alcoolismului în Dobrogea în interbelic

#Dobrogea Digitală: Băutura cu care s-a încercat stoparea alcoolismului în Dobrogea în interbelic

2809
Istoriografia română în sărbătoare:  Profesorul Ioan Scurtu – emblemă a Istoriografiei române de azi – împlineşte 80 de ani

Istoriografia română în sărbătoare: Profesorul Ioan Scurtu – emblemă a Istoriografiei române de azi – împlineşte 80 de ani

1772
#ConstanțaEsteBine: Arc peste timp – Alte înscrisuri găsite la Cazinou

#ConstanțaEsteBine: Arc peste timp – Alte înscrisuri găsite la Cazinou

3196
#DobrogeaAcademică. Academia Română finanțează cercetarea: Simpozionul Granturilor Academiei Române

#DobrogeaAcademică. Academia Română finanțează cercetarea: Simpozionul Granturilor Academiei Române

968
#citeșteDobrogea: 80 de ani de la crima de neiertat la adresa poporului român – asasinarea lui N. Iorga

#citeșteDobrogea: 80 de ani de la crima de neiertat la adresa poporului român – asasinarea lui N. Iorga

1457
#Dobrogea Digitală: In Memoriam Titanul de la Văleni. Nicolae Iorga, despre „Cele trei Dobrogi pe care le-am găsit”

#Dobrogea Digitală: In Memoriam Titanul de la Văleni. Nicolae Iorga, despre „Cele trei Dobrogi pe care le-am găsit”

677
#DobrogeaAcademică:  „Antisemitismul și violența politică în România interbelică – cât și cum s-a scris și ce mai avem de făcut“

#DobrogeaAcademică: „Antisemitismul și violența politică în România interbelică – cât și cum s-a scris și ce mai avem de făcut“

1238
#citeșteDobrogea: Sari Saltuk Baba și orașul Babadag - Adevăr și legendă (II). Izvoare medievale și mărturiile lui Evlyia Celebi

#citeșteDobrogea: Sari Saltuk Baba și orașul Babadag - Adevăr și legendă (II). Izvoare medievale și mărturiile lui Evlyia Celebi

1481
#Dobrogea Digitală: Mesajul transmis de jucătorul de tenis Horia Tecău de Ziua Dobrogei

#Dobrogea Digitală: Mesajul transmis de jucătorul de tenis Horia Tecău de Ziua Dobrogei

1679
#Dobrogea Digitală: Pavel Peniu, președintele Academiei de Fotbal „Gheorghe Hagi”, mesaj de Ziua Dobrogei

#Dobrogea Digitală: Pavel Peniu, președintele Academiei de Fotbal „Gheorghe Hagi”, mesaj de Ziua Dobrogei

1505
#citeșteDobrogea: Constanţa de odinioară. Distracţia şi petrecerea timpului liber la începutul veacului XX

#citeșteDobrogea: Constanţa de odinioară. Distracţia şi petrecerea timpului liber la începutul veacului XX

1383
#Dobrogea Digitală: Răzvan Florea, multiplu campion la natație, mesaj de Ziua Dobrogei

#Dobrogea Digitală: Răzvan Florea, multiplu campion la natație, mesaj de Ziua Dobrogei

1098
#citeșteDobrogea: Ion Cantacuzino, „întruparea puterii, voinții și inteligenții omenești”

#citeșteDobrogea: Ion Cantacuzino, „întruparea puterii, voinții și inteligenții omenești”

728
#Dobrogea Digitală: Mesajul transmis de Bogdan Ionuț Artagea, directorul Aeroportului Mihail Kogălniceanu, de Ziua Dobrogei

#Dobrogea Digitală: Mesajul transmis de Bogdan Ionuț Artagea, directorul Aeroportului Mihail Kogălniceanu, de Ziua Dobrogei

670
#Dobrogea Digitală: Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Constanța, mesaj de Ziua Dobrogei

#Dobrogea Digitală: Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Constanța, mesaj de Ziua Dobrogei

556