Poveștile oamenilor din anticul Tomis (I): Veteranul Germanus

Ne-am obișnuit să trecem zi de zi pe lângă ruinele presărate de-a lungul orașului vechi și să ignorăm poveștile milenare pe care aceste "pietre" ni le pot împărtăși. Multe dintre ele păstrează frânturi din vechi inscripții grecești și latine, care odată traduse, ne pot ajuta să reconstituim crâmpeie din viețile celor care au trăit la Tomis, în urmă cu aproape două milenii.


Inscripții de acest fel găsești atât în sălile Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța, dar și în aer liber, în Pacul Arheologic, în Parcul Catedralei sau în micul scuar din fața Edificiului Roman cu Mozaic. Fiecare inscripție găsită în ultimele două veacuri la Constanța a fost studiată și tradusă de către specialiștii în epigrafie, atât români cât și străini. Astfel de vestigii se regăsesc astăzi în expozițiile și depozitele Muzeului din Constanța, în cele ale Muzeului Național de Istorie din București, dar și la Luvru, la British Museum sau alte instituții de gen din Europa.


În această serie de articole destinate informării publicului larg ne vom referi la câteva dintre inscripțiile ce ne spun povestea tomitanilor din epoca greco-romană. Vom înțelege astfel mai bine bucuriile, necazurile lor, împlinirile profesionale și familiale. În felul acesta ne putem face o idee despre societatea tomitană din acea perioadă și o putem compara cu moderna comunitate constănțeană, cea de veac XXI.


În mod intenționat nu am ales povești ieșite din comun, spre exemplu - inscripții publice emise de diverse autorități ale urbei, ci unele obișnuite. Aceste texte despre locuitorii obișnuiți ai cetății se regăsesc în mare parte pe stele funerare. Sunt pietre de mormânt, găsite în necropolele de diverse perioade, din vecinătatea cetății (necro - polis = orașul morților, cimitire). Oricât ar părea de șocant publicului larg, aceste morminte, prin textele pe care le poartă, sunt de mare ajutor în recompunerea istoriei milenare unei urbe precum Tomis.


Traducerea acestor inscripții nu aparține subsemnatului, citatele în cauză fiind preluate din principala sursă bibliografică, în acest caz FONTES II - "Inscripțiile din Scythia Minor Grecești și Latine,vol II - Tomis și Teritoriul său". Pentru o mai bună înțelegere a contextului istoric am încercat să fac unele completări ce se pot dovedi utile cititorului.


Prima inscripție pe care o prezentăm este o inscripție funerară în limba latină, care datează din sec.I d.H. Textul tradus de către specialiști și publicat în Fontes I ne relatează următoarele: "T. Valerius Germanus, fiul lui Titus, din tribul Collina, de fel din Pessinus, port drapel al legiunii VII Claudia Pia Fidelis, dăruit de douăori cu daruri militare, a trăit 57 de ani și este așezat aici. Moștenitorii săi - T Valerius Iulianus, I Valerius Germanus și Valeria Germana, împreună cu Claudia Iulia, prea nobila sa soție, i-au așezat pe bun merit acest mormânt".


Deasupra inscripției, defunctul este prezentat în relief, într-un banchet funerar la care ia parte alături de membrii familiei sale.


Din cuvintele aparent simple ale inscripției aflăm numeroase informații prețioase.
Astfel, știm că Germanus era un purtător de drapel (imaginifer - purta imaginea împăratului), un subofițer care a servit în legiunea VII Claudia Pia Fidelis, unitate care își avea baza la Viminacium (azi lângă orașul modern Kostolac, Serbia), capitală (din anii 85-86) a provinciei Moesia Superior.


Această legiune a fost creată în timpul împăratului Claudius (41-54 d.H), în locul mai vechii legiuni Claudia, care luptase sub Iulius Cezar, în Galia. Claudia Pia Fidelis a servit mai întâi în Dalmația iar apoi, prin anii 56-57 d.H a fost mutată la Viminacium,pe malul Dunării. La acea vreme, Viminacium și Tomis făceau parte din aceeași mare provincie, Moesia. Abia în 85-86, Moesia avea să fie împărțită de către împăratul Domițian în Superior (care a cuprins și orașul Viminacium) și Inferior (unde a intrat Scythia Minor și implicit, Tomisul).


Trebuie să mai menționăm un lucru important: Nu trebuie să confundăm Legiunea a VII Claudia Pia Fidelis cu Legiunea a XI-a Claudia, care ajunge în Moesia Inferior, la Durostorum (azi Silistra), în timpul lui Traian, decenii bune după moartea lui Germanus.


La sfârșitul serviciului său militar, de 20-25 de ani (putea servi minim 20 de ani plus încă 5 ca evocatus), Germanus a primit pământ, ca recompensă pentru serviciul său. Fusese un militar destoinic și cu rang important, ieșit la termen (honesta missio) și recompensat de două ori cu "daruri militare".
A ales să se așeza pe un teren aflat în teritoriul orașului Tomis. Avea probabil mult teren agricol pe care îl lucra cu ajutorul forțelor de muncă locale.


Ținând cont de contextul istoric prezentat mai sus (existența provinciei Moesia, încă neîmpărțită), specialiștii au concluzionat că piatra funerară a lui Germanus poate fi datată undeva între anii 55-56 și 85-86 d.H.


Inscripția sa funerară ne spune că a murit la vârsta de 57 de ani. Putem presupune că se înrolase la 17 ani, așa cum se obișnuia, și că își încheiase serviciul fie la 37 de ani, fie la 42 de ani. Devenit veteran, el se putuse căsători și își întemeiase o familie, alături de soția sa Claudia Iulia. Avuseseră împreună trei copii (doi fii și o fiică) menționați în text, după cum s-a putut vedea.


Am mai aflat ceva foarte interesant despre acest militar roman și anume că era "din tribul Collina, de fel din Pessinus". După cum arată istoricul Titus Livius, Collina era unul dintre cele patru triburi urbane ale Romei, nu foarte bogate cum erau cele 31 de triburi rurale și din care se trăgeau proprietarii de pământ și aristocrația.


Membrii familiei lui Germanus erau însă cetățeni romani, lucru ce i-a permis să intre în legiune. Cei ce nu aveau cetățenie romană nu puteau servi decât în unități auxiliare. distincitiv pentru cetățenii romani era faptulcă purtau trei nume, tria nomina.


Chiar dacă familia lui Germanus se trăgea dintr-un vechi trib al Romei, din inscripție știm că ea se stabilise de ceva timp în Asia Mică, în Frigia, la Pessinus/Pessinunt (azi Ballihisar oraș în provincia Anatolia, Turcia).
Pessinunt era în sec.I d.H un oraș important de pe râul Halys (azi Kizilrmak - Rîul Roșu), fie și pentru că fusese în trecut casa unei importante zeițe, Cybele, Marea Mamă a Zeilor, devenită divinitate națională și în panteonul roman.


Am lăsat la final problema numelui,chiar dacă ne-am referit anterior la tria nomina. Germanus era de fapt cognomenul, porecla militarului nostru, așa cum poetul Ovidius (Publius Ovidius Naso) avea porecla de Nasone - Năsosul.


Prenumele lui Germanus este Titus, prescurtat mereu în inscripții printr-un simplu T. Numele, de familie cum spunem azi, al ginții, al clanului din care făcea parte era de Valerius, veche familie romană din timpul Republicii.


(Va urma)


Bibliografie


FONTES II - "Inscripțiile din Scythia Minor Grecești și Latine,vol II - Tomis și Teritoriul său"; Texte culese, traduse și comentate de Iorgu Stoian, indici de Al. Suceveanu, Editura Academiei RSR, București, 1987


Livia Buzoianu, Maria Bărbulescu - "Tomis, comentariu istoric și arheologic", MINAC, Editura Ex Ponto,Constanța, 2012


Andrei Aricescu - "Armata în Dobrogea romană", Editura Militară, București, 1977


Adrian Rădulescu, Ion Bitoleanu - "Istoria românilor dintre Dunăre și Mare - Dobrogea", Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1979


Sursă foto - FONTES II - "Inscripțiile din Scythia Minor Grecești și Latine,vol II - Tomis și Teritoriul său"; stela funerară a lui T Valerius Germanus


Despre Cristian Cealera
 
Născut la data de 16 iulie 1974, în Techirghiol, Cristian Cealera a urmat cursurile Școlilor Gen.12 şi 25 şi a absolvit Liceul „Decebal“, din Constanta, promoţia 1992. A urmat cursurile Facultăţii de Drept „Nicolae Titulescu“ din Bucuresti şi este licenţiat în Criminalistică. După absolvirea facultăţii, a urmat stagiul militar, apoi a activat trei ani ca jurist la o societate comercială din Mangalia. În anul 2001 a intrat în presă şi timp de 15 ani a lucrat la diverse ziare, inclusiv la ZIUA de Constanţa, acoperind diverse domenii - de la Eveniment, la Social, Cultură şi Sport. A fost angajat la două televiziuni, iar la una dintre acestea, în calitate de producător şi scenarist, a realizat 19 filme documentare despre siturile arheologice din Dobrogea. Continuă şi astăzi realizarea de filme documentare şi publică materiale de promovare a istoriei şi culturii dobrogene. 
Are un master în Antropologie şi Istorie Europeană, absolvit la Universitatea „Ovidius“ din Constanţa, Facultatea de Istorie. În prezent, este doctorand al Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“, din Iaşi. Este autorul seriei de trei volume „Poveştile Mării Negre“ şi al romanului istoric „La marginea Imperiului - Origini“, cărţi publicate în perioada 2014-2018.    
 

Citeşte şi:

După 15 ani de presă, Cristian Cealera şi-a descoperit o nouă vocaţie

Interviu cu publicistul Cristian Cealera - „Nu m-am considerat niciodată un scriitor, ci mai repede un cronicar de Ev Mediu“

Evocări și portrete din Constanța veacului trecut (III). Ion Simionescu și Mihai Codreanu - „Thalassa! Thalassa!”