#RespectTeatru: Au construit din iubire, iar ZIUA de Constanţa le-a oferit... nemurire. Digitalizarea celor şapte cărţi despre comunitatea teatrală constănţeană a provocat un proiect unic în România (galerie foto)

Atunci când încerci să creezi un eveniment care adună laolaltă generaţia de aur a scenei constănţene, nu ai cum să nu te implici atât de mult încât să te identifici cu emoţia revederii unor nume care au scris istoria culturală.
 
Iar ceea ce am trăit marţi, 12 iunie, în foaierul Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski“, a întrecut chiar şi aşteptările organizatorului - ZIUA de Constanţa, dar suntem mândri să fi scris povestea unui proiect pe care prof. univ. dr. Ana Maria Munteanu l-a numit „unic şi formidabil în România“.
 

 
Cât despre invitaţi - peste 80 de mari artişti constănţeni, unii veniţi special pentru acest eveniment de la Bucureşti sau chiar din Italia (Gina Tătaru) - au fost copleşiţi de bucuria revederii şi a noianului de amintiri care-i leagă, dar mai ales de onoarea de a fi stat faţă în faţă cu autorităţile locale, adică cu preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa şi cu primarul municipiului Constanţa.
 
Primiţi în acordurile Fanfarei RAJA - mulţumim şi pe această cale dirijorului Inga Postolache -, seniorii au primit la intrarea în foaier revista special editată de ZIUA de Constanţa pentru acest eveniment, după care s-au delectat, printre discursuri, pe care le puteţi citi mai jos, cu momente artistice gândite de prof. univ. dr. Daniela Vitcu, decanul Facultăţii de Arte a Universităţii „Ovidius“, şi oferite de lect. univ. dr. Andreea Bratu, asist. univ. drd. Ionuţ Dulgheriu, studentul Răzvan Niţucă şi liceana Cătălina Hanţiu (Colegiul Naţional de Arte „Regina Maria“). Gazda evenimentului a fost actorul Dan Cojocaru, care a trăit şi el din plin emoţiile.
 
Şi pentru că pe 12 iunie teatrologul Anaid Tavitian - cea care a făcut echipă alături de ZIUA de Constanţa în această campanie - şi-a serbat cei 63 de ani, primul moment surpriză i-a fost dedicat: multe flori, inclusiv din partea autorităţilor prezente, şi un tort din partea ZIUA de Constanţa.
 
Apoi, rând pe rând, 62 de seniori ai teatrului constănţean au fost gratulaţi cu medalia Jean Ionescu, instituită de conducerea cotidianului ZIUA de Constanţa, precum şi cu placheta #RespectTeatru, instituită de Consiliul Judeţean Constanţa, dar cu şi o scrisoare de recunoştinţă din partea Primăriei Municipiului Constanţa.
La finalul evenimentului, fiecare oaspete a primit în dar cartea semnată de secretarul literar-artistic Jean Badea - „Dulcea povară“, ale cărei costuri de tipărire au fost suportate de ZIUA de Constanţa.
 
Eveniment generat de admiraţia pentru comunitatea teatrală constănţeană
 
În cuvântul său de bun venit, gazda evenimentului, Claudia Tanislav, managerul cotidianului ZIUA de Constanţa, declara: „Sunt sigură că aţi simţit cu câtă dragoste v-am întâmpinat, în acorduri de fanfară. Cărţile care surprind istoria teatrului constănţean sunt puţine şi nici nu se găsesc. Nici măcar în anticariate. Aşa încât ceea ce facem noi astăzi este un gest firesc, considerând că, prin digitalizarea celor şapte cărţi dedicate teatrului, veţi deveni nemuritori. De asemenea, am digitalizat ilustraţiile cărţilor, la care se adaugă o bogată donaţie de fotografii de la Mădălina Ciobanu, fiica regretaţilor Viţa şi Jean Ionescu, fotografii ce au aparţinut lui Jean Constantin, prin bunăvoinţa familiei Galani, şi, nu în ultimul rând, toate pozele şi afişele sopranei Aida Abagief. De asemenea, mai avem fotografii ale domnului Dan Şambra, fiul regretatei Valentina Şambra, şi colecţia revistei «Teatru», dar şi fotografii personale donate de Anaid Tavitian. Sper ca, astfel, cei care vor căuta pe Google date despre teatrul constănţean să ne găsească prezenţi online, să ne cunoască lumea de pretutindeni, să ştie că aici a fost o viaţă artistică foarte importantă. Acest eveniment a izvorât din admiraţia pentru frumuseţea clipelor descrise în cărţi, adică pe scena teatrului constănţean. Suntem doar un ziar, dar am decis să instituim medalia Jean Ionescu. Vă mulţumim. Aţi fost minunaţi“.
 

#RespectTeatru - un motto onorat printr-o plachetă a CJC

 
Horia Ţuţuianu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa: „Vreau să felicit ziarul ZIUA de Constanţa pentru această iniţiativă. Pentru mine este o mare bucurie să fiu prezent alături de dvs, oameni care aţi făcut istorie pe scena teatrului constănţean. Uitaţi ce gală a reuşit să facă ZIUA de Constanţa! Cred că este vital să-i onorăm pe cei care şi-au dedicat viaţa culturii constănţene şi care, din dragoste, ne-au adus mai aproape de artă. Spuneam că ZIUA de Constanţa a iniţiat un eveniment de suflet, un eveniment cu atât mai important cu cât anul acesta este sărbătorit şi Centenarul şi tot anul acesta se împlinesc 140 de ani de la revenirea Dobrogei la ţară. (...) Sper din tot sufletul ca în acest mandat să reuşim împreună să vindecăm multe din rănile trecutului. Teatrul reprezintă pentru noi o prioritate şi vom găsi în perioada următoare soluţii să îi redăm strălucirea de altădată.
 
Pentru ceea ce aţi făcut dvs., atât eu, cât şi constănţenii vă suntem datori. Pentru ce aţi zidit în sufletele şi conştiinţele noastre. Astăzi, în semn de apreciere, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, vă rog să-mi permiteţi să-mi arăt respectul şi să primiţi din partea noastră un simbol. #RespectTeatru va rămâne un motto pe care îl vom onora de fiecare dată când vom avea ocazia. Mulţumesc încă o dată întregului colectiv ZIUA de Constanţa pentru implicarea în viaţa oraşului şi prin astfel de acţiuni de impact“.
 

„Eu vă numesc făuritori de moştenire“

 
Decebal Făgădău, primarul municipiului Constanţa: „ZIUA de Constanţa v-a numit nemuritori. Eu vă numesc pe dvs. şi pe înaintaşii dvs. făuritori de moştenire. Pentru mine, ca primar, este o onoare să fiu astăzi alături de domniile dvs. Evident că mulţumesc echipei ZIUA de Constanţa pentru acest prilej de unire, care vine într-un moment extraordinar, irepetabil, în care noi ne regăsim şi înţelegem cu adevărat cine suntem. Astăzi este un moment de recunoaştere a acestei moşteniri şi mă bucur că domnul preşedinte al Consiliului Judeţean doreşte să contribuie măcar la redarea demnităţii acestei moşteniri“.
 
„Tot ce s-a construit a fost un act de iubire“
 
Actriţa Agatha Nicolau a ţinut să mulţumească astfel la momentul premierii: „Mi-a fost atât de dor să calc măcar în foaierul acestui teatru, darămite pe scena aceea care, după părerea mea, ne aparţine. Vreau să mă înclin în faţa dvs. pentru că meritaţi tot ce este mai bun pe lume. Şi să le spun edililor noştri că noi toţi am construit din iubire, tot ce s-a construit bun a fost un act de iubire. Pasiunea trece, munca trece, dar dragostea infinită pentru actul artistic a construit în aşa fel încât ani de-a rândul teatrul din Constanţa a fost citat printre cele mai bune teatre din ţară. Să nu se uite lucrul acesta. Şi aşteptăm de la dvs. sprijin. E nevoie de un teatru naţional. E singura bucată de ţară fără teatru naţional. Discursurile dvs. au fost extraordinare. Sunt destul de bătrână încât să am îndoieli, dar vă rog să credeţi în ceea ce aţi spus. Pentru că veţi intra în istorie prin ceea ce vor face şi urmaşii celor care vor veni. Sigur cu asta veţi intra în istorie. Construiţi în cultură. Şi mai este ceva, redaţi emblema Constanţei – Cazinoul!“

Mesaj de suflet din partea conf. univ. dr. Aurelia Lăpușan

„Ce a reușit ZIUA de Constanța să creeze astăzi pentru comunitatea Constanței este de amploare, unic, fantastic. Să aduni în foaierul teatrului peste 80 de seniori care au slujit scena constănțeană, să-i ai alături pe mai-marii județului parteneri într-un proiect de suflet, să acorzi medalii, plachete, scrisori personalizate, mângâind singurătatea, frustrările, timpul, înseamnă înțelegere, implicare și responsabilitate civică. Însemnă forța unei echipe care știe să dăruiască bucurii și repect”, este începutul mesajului transmis de conf. univ. dr. Aurelia Lăpușan, prezentă la eveniment în calitate de vechi colaborator, dar și din postura nobilă de mesager al celebrului tenor Vasile Moldoveanu, căruia îi va înmâna distincțiile acordate cu acest prilej. 

La fel ca actrița Agatha Nicolau, universitarul constănțean a evocat trecutul cultural efervescent al Cetății, începând cu 1890, anul construcției primei grădini de vară, și a reiterat necesitatea existenței unui palat cultural al Constanței.
 

Impresii şi emoţii la cald, după eveniment

 
Magda Volanciu, nepoata teatrologului Romeo Profit: „Excelentă iniţiativa voastră! Ţineţi-o tot aşa şi ajutaţi-i pe oamenii ăştia care chiar încearcă să facă ceva pentru Constanţa. E păcat de oraşul acesta să nu crească şi prin artă“.
 
Mireille Savopol, maestru de balet al Teatrului Muzical, al Teatrului de Stat, secţia operă-operetă, şi al Teatrului Liric Constanţa: „Vă felicit pentru ceea ce faceţi! Nu m-am aşteptat la o aşa amploare şi adunare. Mi-am văzut toţi prietenii din puţinii care au mai rămas şi care au pus bazele Teatrului de Operă şi Balet din Constanţa!“
 
Eugenia Tărăşescu Jianu, scenograf: „Ne-aţi oferit un moment de maximă emoţie, pe care chiar mi-l doream. Ador să mai vin în această sală în care m-am născut ca profesionist. În această sală în care am existat şi încă exist“.
Roxana Mitan, nepoata sa: „Felicitări pentru iniţiativă şi felicitări pentru minunata poveste a culturii constănţene!“
 
Mădălina Ciobanu, fiica lui Jean Ionescu: „Am trăit momente emoţionante, la un eveniment foarte bine realizat şi vă sunt recunoscătoare pentru tot ceea ce aţi făcut“.
 
Mariana Parnica, fiica lui Gheorghe Parnica: „Un eveniment bine-venit pentru ridicarea nivelului cultural al Constanţei, pentru că sunt mulţi care nu ştiu despre personalităţile ce au creat cultură în oraşul nostru. Şi poate, cine ştie, se dezvoltă acest spirit al cunoaşterii celor care au fost, dar şi celor care sunt, dând speranţe celor care vor veni“.
 
Radu Popescu, actor şi solist de operă: „Aţi reuşit să realizaţi un eveniment impresionant, chiar foarte impresionant, pentru că nutrim speranţa că nu am fost uitaţi de autorităţile din Constanţa şi ne-am simţit mai mult decât onoraţi de această gratificaţie, care a fost de fapt un lucru de suflet pentru noi şi ne-a răscolit amintiri frumoase. Aici a fost o viaţă artistică extraordinară. A fost o perioadă când toată lumea se ducea la teatru ca să scape de toate celelalte supărări. Şi jucam cu sălile pline, toată intelectualitatea era aici, cu noi, amintiri fabuloase, chit că aveam salarii, că ne tăia lumina, ne tăia apa, dar am avut bucuria spectacolului făcut din toată inima şi a spectatorilor care vin cu plăcere să ne vadă. Chiar am fost vedete“.
 
Dirijorul Radu Ciorei ne-a felicitat pentru o iniţiativă extraordinară şi este convins că toată lumea care a participat recunoaşte acest lucru.
 
Cristina Oprean, actriţă: „Este extraordinar că se întâmplă şi aşa ceva. Adică... CE FRUMOS!“ (replică dintr-un spectacol).
 
Gina Tătaru Varga, balerină: „Eu fac parte din garda veche şi mi-aş dori tare mult ca teatrul de revistă să reapară în Constanţa. Am fost cei mai buni din ţară, iar în străinătate am luat premii. Şi ar fi minunat nu să reapară din nou «Fantasio», dar măcar teatrul de revistă, cabaretul. Nu înţeleg de ce a dispărut, pentru că actorii constănţeni au talent. Iar ZIUA de Constanţa a făcut un gest minunat, pentru că până acum am fost îngropaţi efectiv, iar cu ajutorul vostru am reînviat şi sper să mergeţi mai departe. Nu ne lăsăm şi vă ajutăm cu tot ce putem“.
 

Invitaţie la lectură... online

 
Începând de marţi, 12 iunie, toţi cei interesaţi pot citi AICI cele şapte cărţi: Jean Badea - „Dulcea povară“, „Fantasio 40. Monografie“ (1998); „Omul care aduce... hazul“ (2000); „Dicţionar, Lumea artistică a Constanţei (I). Teatrul de Balet Oleg Danovski“ (2001) şi „Dulcea povară“ (2017), toate semnate Jean Badea; „Thalia Ex Ponto. La cumpănă de milenii“, de Georgeta Mărtoiu şi Anaid Tavitian (2001), „Teatrul Liric (Opera Constanţa)“, de Adrian Doxan (2010), şi „Metamorfoza unui vis“, de Anaid Tavitian (2011). De asemenea, au la dispoziţie o parte din donaţiile enumerate mai sus.
 
Citeşte şi:
 
#citeșteDobrogea #memoriateatruluiconstănțean Șapte titluri esențiale pentru teatrul constănțean
 

Galerie foto:


Ti-a placut articolul?



Nume:

Email:

Comentariu*:

maria

14 Jun, 2018 11:44

Multumiti-le lui Mazare si Constantinescu ca au distrus teatrul Fantasio si ca n-au fost in stare ,in atitia ani,sa construiasca un asezamint teatral modern.Rusine pentru cei care au condus Constanta. Se vede lipsa de cultura si de preocupari pentru ridicarea nivelului de civilizatie .Cluburi si circiumi. Asta-i orizontul lor.

Din aceiași categorie

#RespectTeatru:   Medalia „Jean Ionescu“ şi placheta CJC #RespectTeatru, pentru solista Iacobina Vlad

#RespectTeatru: Medalia „Jean Ionescu“ şi placheta CJC #RespectTeatru, pentru solista Iacobina Vlad

4348
#RespectTeatru: Medalia „Jean Ionescu“ şi placheta CJC #RespectTeatru, pentru coregraful Vasile Mihai

#RespectTeatru: Medalia „Jean Ionescu“ şi placheta CJC #RespectTeatru, pentru coregraful Vasile Mihai

5668
#RespectTeatru: Medalia „Jean Ionescu“ și placheta CJC #RespectTeatru, pentru actrița Nina Udrescu (galerie foto)

#RespectTeatru: Medalia „Jean Ionescu“ și placheta CJC #RespectTeatru, pentru actrița Nina Udrescu (galerie foto)

4042
#RespectTeatru: Medalia „Jean Ionescu“ şi placheta CJC #RespectTeatru, pentru Mircea Tegzeşiu (galerie foto)

#RespectTeatru: Medalia „Jean Ionescu“ şi placheta CJC #RespectTeatru, pentru Mircea Tegzeşiu (galerie foto)

4206
#RespectTeatru: Medalia „Jean Ionescu“ și placheta CJC #RespectTeatru, pentru balerina Gina Tătaru

#RespectTeatru: Medalia „Jean Ionescu“ și placheta CJC #RespectTeatru, pentru balerina Gina Tătaru

4459
#RespectTeatru: Medalia „Jean Ionescu“ şi placheta CJC #RespectTeatru, pentru coregraful Milidi Tătaru (galerie foto)

#RespectTeatru: Medalia „Jean Ionescu“ şi placheta CJC #RespectTeatru, pentru coregraful Milidi Tătaru (galerie foto)

5150
#RespectTeatru: Medalia „Jean Ionescu“ şi placheta CJC #RespectTeatru, pentru scenografa Eugenia Tărăşescu Jianu

#RespectTeatru: Medalia „Jean Ionescu“ şi placheta CJC #RespectTeatru, pentru scenografa Eugenia Tărăşescu Jianu

4558
#RespectTeatru: O nouă filă din proiectul jurnalistic Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa. Conferim nemurire cărţilor şi comunităţii teatrale constănţene

#RespectTeatru: O nouă filă din proiectul jurnalistic Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa. Conferim nemurire cărţilor şi comunităţii teatrale constănţene

4656
#RespectTeatru. LIVE TEXT: Proiectul ZIUA de Constanţa. Incredibila memorie a teatrului constănţean. Ce personalităţi ale prezentului participă, alături de seniorii teatrului (live video)

#RespectTeatru. LIVE TEXT: Proiectul ZIUA de Constanţa. Incredibila memorie a teatrului constănţean. Ce personalităţi ale prezentului participă, alături de seniorii teatrului (live video)

7983
#RespectTeatru: Au construit din iubire, iar ZIUA de Constanţa le-a oferit... nemurire. Digitalizarea celor şapte cărţi despre comunitatea teatrală constănţeană a provocat un proiect unic în România (galerie foto)

#RespectTeatru: Au construit din iubire, iar ZIUA de Constanţa le-a oferit... nemurire. Digitalizarea celor şapte cărţi despre comunitatea teatrală constănţeană a provocat un proiect unic în România (galerie foto)

5402
#RespectTeatru: Incredibila memorie a teatrului constănţean. Un proiect marca ZIUA de Constanţa

#RespectTeatru: Incredibila memorie a teatrului constănţean. Un proiect marca ZIUA de Constanţa

13013
#RespectTeatru: Incredibila memorie a teatrului constănţean. Un proiect marca ZIUA de Constanţa

#RespectTeatru: Incredibila memorie a teatrului constănţean. Un proiect marca ZIUA de Constanţa

13961
#RespectTeatru. Odiseea unui proiect fără precedent în Dobrogea: Incredibila memorie a teatrului constănţean

#RespectTeatru. Odiseea unui proiect fără precedent în Dobrogea: Incredibila memorie a teatrului constănţean

12345
Scena, orașul şi saltul digital

Scena, orașul şi saltul digital

10332
#citeşteDobrogea #memoriateatruluiconstănţean: Sărbătoarea seniorilor scenei constănţene, prin ochii directorilor teatrelor de astăzi

#citeşteDobrogea #memoriateatruluiconstănţean: Sărbătoarea seniorilor scenei constănţene, prin ochii directorilor teatrelor de astăzi

5325
#citeşteDobrogea #memoriateatruluiconstănţean: Teatrul „Elpis“, povestea celei mai vechi clădiri de teatru din Constanţa

#citeşteDobrogea #memoriateatruluiconstănţean: Teatrul „Elpis“, povestea celei mai vechi clădiri de teatru din Constanţa

5878
#citeşteDobrogea #memoriateatruluiconstănţean: Zbuciumata istorie a Teatrului „Fantasio“ se identifică cu destinul lui Demostene Tranulis

#citeşteDobrogea #memoriateatruluiconstănţean: Zbuciumata istorie a Teatrului „Fantasio“ se identifică cu destinul lui Demostene Tranulis

6925
#CitesteDobrogea #memoriateatruluiconstantean:  Istoria preschimbării fostului Teatru de Stat în actualul Teatru Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski\

#CitesteDobrogea #memoriateatruluiconstantean: Istoria preschimbării fostului Teatru de Stat în actualul Teatru Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski"

5846
#citesteDobrogea #memoriateatruluiconstantean: Spectacolul inaugural al Teatrului de Stat - „O scrisoare pierdută“, de I. L. Caragiale (1951)

#citesteDobrogea #memoriateatruluiconstantean: Spectacolul inaugural al Teatrului de Stat - „O scrisoare pierdută“, de I. L. Caragiale (1951)

4874
#CiteşteDobrogea #memoriateatruluiconstantean:  Primul spectacol profesionist de estradă - „Escală la Constanța“

#CiteşteDobrogea #memoriateatruluiconstantean: Primul spectacol profesionist de estradă - „Escală la Constanța“

5894