#RespectTeatru: Incursiune în memoria teatrului constănţean

Teatrul în Dobrogea îşi trage seva din antichitate. Rădăcinile adânc înfipte nu au ocolit mai apoi tradiţiile populare, în special teatrul popular. Cu o asemenea zestre, adaptarea rapidă a formulelor de teatru modern s-a făcut prin calitatea de capitală artistică estivală a Constanţei.
 

 
De la începuturile istoriei ei, moderne trupe străine, dar mai ales valoroase personalităţi teatrale româneşti au susţinut stagiuni prelungite, au adus formulele cele mai penetrante, novatoare ale dramaturgiei şi teatrologiei. Circulaţia acestor ansambluri şi trupe, internaţionalizarea vieţii artistice, structura turistică şi cosmopolitismul populaţiei locale, eterogene - un mozaic etnic de unică frumuseţe în convieţuire paşnică - au fost factorii de mobilitate, de deschidere europeană. Înainte de crearea unor instituţii profesioniste de spectacol.
 
Istoria fascinantă a teatrului constănţean adună într-o galerie de portrete şi fapte culturale memorabile pe toţi cei care au slujit scena cu devotament, au „ars“ din preaplinul sufletului lor pentru public, l-au înveselit, i-au fost mentor, educator, au transferat în parabolă viaţa de toate zilele.
 
Cu siguranţă, astăzi teatrul constănţean are un debut - 2 mai 1951 -, are un bogat repertoriu, are o pleiadă de seniori şi mai tineri actori, cei mai mulţi la fel de buni să joace pe oricare scenă a ţării şi a lumii.
 
Dar teatrul constănţean îi mai are pe Petru Vulcan, iniţiatorul primei mişcări artistice a Constanţei abia revenită la viaţă românească, pe ziaristul dramaturg-actor C.P. Demetrescu, întemeietorul primului cerc dramatic românesc din Constanţa, pe M. Polizu Micşuneşti, o vreme chiar primar al oraşului, dramaturg şi apoi director al Teatrului Naţional din Bucureşti, pe C. Dumitriu-Codru, preşedintele Casei de Citire „Ion Creangă“, printre primii cronicari teatrali ai publicaţiilor locale. Despre omul, actorul, regizorul, poetul, publicistul, funcţionarul care semna Constantin Gh. Dimitriu Codru, directorul expoziţiei dedicate semicentenarului Dobrogei, decorat de regele Ferdinand, se vorbeşte încă prea puţin.
 
Dar să nu-l omitem pe Ion Marin Sadoveanu, care a absolvit gimnaziul la Constanţa, unde, de altfel, ia prima dată contact cu teatrul. Joacă în „Doctor fără voie“ şi tot aici îşi încearcă prima dată condeiul. Studiază dreptul şi apoi literele, îşi ia licenţa, îmbogăţindu-şi apoi cunoştinţele la Paris, unde şi realizează căsătoria cu Marietta Sadova, cea care ajunge şi la Constanţa o mare actriţă şi regizoare. Mai târziu, Marietta Sadova va face teatru în Germania, Italia, Franţa.
 
Despre Ion M. Sadoveanu s-a scris mult. Cea mai interesantă apreciere i s-a făcut de către istoriografii teatrali: dascăl al gustului public. Tocmai pentru că activitatea sa scriitoricească se îmbină cu cea publicistică. Ca membru al grupării „Poesis“, alături de Tudor Vianu şi Marietta Sadova, devenită la Constanţa soţia sa, a pregătit publicul pentru receptarea opiniilor estetice despre teatru, pentru acomodarea cu textele dramatice ale lui Pirandello, Ibsen, Shaw ş.a.
 
În urmă cu şase decenii, Ion Marin Sadoveanu susţinea la Constanţa una din conferinţele sale din ciclul celor experimentale vorbind despre începuturile teatrului şi tragedia antică greacă. Spectatorii, peste 500, ascultau hipnotizaţi, iar apoi aplaudau un spectacol unicat de două ore alcătuit din două acte colaj din piesele Prometeu înlănţuit de Eschil, Oedip rege de Sofocle, Hecuba de Euripide.¹
 
Conferinţele experimentale - primele de acest gen din istoria teatrului românesc - le-a dezvoltat la televiziune şi radio, ceva mai târziu. Începând din 1958 le-a reverificat priza la public pe scena Constanţei. Declarat pedagog pentru publicul eterogen, Ion Marin Sadoveanu are, cu siguranţă, în viaţa petrecută la Constanţa şi în desele sale reveniri aici, un rol educativ important.
 
Un profesor al Liceului „Mircea cel Bătrân“, Haig Acterian, absolvent al Conservatorului de artă dramatică, cu studii de regie teatrală şi cinema la Viena, Berlin, Roma, fost director de scenă la teatrele „Bulandra“ şi „Maria Ventura“, a fost deosebit de activ în această perioadă în viaţa Constanţei. Ucenicise pe lângă regizorul Reinhardt, căruia îi împrumută teoria despre opera dramatică şi rolul regiei, disecând-o în una creatoare şi alta interpretativă. Încercând - el, armeanul constănţean - pretexte pentru o dramaturgie românească, propune şi reformulează definiţia tragediei cu elemente din psihologie. Cu siguranţă, aportul său la descifrarea unor mesaje teatrale se simte în atitudinea colectivă pe care o induce, în comportamentul concetăţenilor săi faţă de templul artei dramatice.
 
Haig Acterian publică cronici teatrale, medalioane ale marilor actori nu numai în revistele locale, ci şi în presa centrală. A fost scurtă vremea şi director al Teatrului Naţional din Bucureşti. Împreună cu Abdul Ferat, a fondat Teatrul „Muncă şi lumină“ (1938) pentru a pune în scenă cu elevii constănţeni „O scrisoare pierdută“ de I.L. Caragiale.²
 
Nu aş vrea să îl omit pe Sever Cărpinişanu, publicistul cu diploma luată la Sorbona, care îşi împărţea dragostea pentru jurnalism cu cea pentru teatru, refugiindu-se la sfârşitul vieţii în susţinerea vieţii artistice ca dramaturg, regizor, actor. Teatrul este un mod al dedublării, spunea el, fiind expresia care încearcă prin mijloacele cele mai directe să se apropie de formula vieţii.
 
Constanţa a avut şi propriii dramaturgi, dacă este să numim doar pe câţiva: Grigore Sălceanu, Ion Coja, Eugen Lumezianu sau Corneliu Leu.
 
Dar câte alte repere nu a adunat pe frontispiciul culturii constănţene, în aceşti 140 de ani de viaţă românească! Istoria oraşului se confundă cu istoria propriei sale culturi.
 
Despre Aurelia Lăpuşan
 
Aurelia Lăpuşan, poetă, prozatoare, publicistă, cadru universitar. Născută la 24 iulie 1948 în Constanţa. Absolventă a Facultăţii de limba şi literatura română - Universitatea Bucureşti. Cursuri postuniversitare de jurnalistică. Doctorat în teoria şi estetica teatrului. Activitate jurnalistică, universitară şi bibliografică. Este autoarea a numeroase volume de poezii, proză, din lista sa de lucrări publicate făcând parte şi 14 monografii dedicate Dobrogei, cele mai multe scrise în coautorat cu Ştefan Lăpuşan.
 

---

¹  Mărtoiu, Georgeta, Tavitian, Anaid, Thalia ex Ponto la cumpănă de milenii, Editura Muntenia & Leda, 2001,p.46
²  Faiter, Ion. Liceul „Mircea cel Bătrân, Constanţa, Editura Muntenia, 1996, pag. 80.